Alimentația naturală cu lapte matern în exclusivitate

Scris de Prof. Dr. Marin Burlea 877 afisari
08:14:46, Miercuri 30 Mai 2018
Prof. Dr. Marin Burlea

Prof. Dr. Marin Burlea

În dorința de a lămuri cititorii revistei Săptămâna Medicală asupra unor aspecte de larg interes pentru sănătate, am solicitat opinia unui formator de opinie medicală de referinţă, domnului Prof. Dr. Marin Burlea.

Tratamentul contra infecției cu Helicobacter Pylori

Infecția cu Helicobacter Pylori este o realitate ce nu mai este de mult contestată în medicina umană. Faptul că a fost inclus între factorii de geneză a cancerului de gradul I și că, descoperitorii acestei bacterii au primit premiul Nobel pentru medicină, sunt argumente incontestabile. Tratarea cazurilor  de infecție cu Helicobacter pylori începând din 1990 a făcut ca intervențiile chirurgicale de rezecție gastrică sau vagotonie selectivă și hiperselectivă să intre în istoria medicinei.

Sunt studii care au demonstrat existența de receptori pentru Helicobacter pylori la nivelul mucoasei gastrice din perioada neonatală, iar colonizarea și infectarea sunt prezente la sugar și la copilul mic. Având în vedere că ultimii ani au demonstrat că Helicobacter pylori este rezistent la tratamentele actuale, tripla sau cvadrupla terapie cu antibiotice sunt variantele pe care specialiștii gastroenterologi pediatri pot opta de la caz la caz.

Nașterea pe cale naturală vs operația cezariană

Nașterea pe cale natural este varianta ideală, cu efecte benefice asupra nou-născutului și a mamei

În mod normal, între 7-10%, indicele de cezariană este o variantă rezonabilă și civilizată. Pentru copil, nașterea pe cale naturală este o adaptare naturală și normală între Paradisul din uter și Infernul de afară. Relativa hipoxie la trecerea prin filiera pelvi-genitală este o trecere necesară către o bună funcționare a respirației proprii și a celorlalte funcții vitale. Totodată, la această trecere, se colonizează cu bacterii prietenoase (probiotice).

Nașterea pe cale naturală crează premisele alimentației naturale datorită concordanței nașterii cu secreția lactată.

În operația de cezariană, practicată deseori înainte de data probabilă a nașterii, ”suirea” sau ”furia laptelui” se produce după 10-14 zile, iar mamele nu sunt informate deseori despre acest fapt.

În consecință, se optează pentru alimentație artificială de la început, ceea ce poate să implice riscuri de alergie la proteina laptelui de vacă, paratrofie sau malnutriție protein-calorică.

Alimentația naturală cu lapte matern vs combinația cu alte tipuri de alimente

Alimentația naturală cu lapte matern în exclusivitate este superioară oricărui alt tip de alimentație pentru nou-născut, sugar și chiar copilul mic. Laptele matern este cel mai complet aliment, perfect adaptat etapei de creștere în care se află sugarul și este perfect tolerat. De asemenea, generează o floră microbiană intestinală optimă pentru dezvoltarea și echilibrul organismului. Are efect protectiv contra infecțiilor bacteriene, virale sau fungice. De asemenea, are rol esențial în prevenirea diabetului, al obezității și a bolilor cardiovasculare. Conduce la o dezvoltare cognitivă optimă cu performanțe intelectuale superioare pe parcursul vieții. Totodată, contribuie decisiv la înfiriparea și cristalizarea dragostei, relație afectivă supremă și inegalabilă între mamă și copil.

Comentarii
Nume:
Email
(nu va fi publicat):
Telefon
(nu va fi publicat):
Comentariu:
Introdu codul

Completeaza cu atentie codul de mai sus. Literele nu conteaza cum sunt introduse. Pentru alt cod, apasa pe imagine.

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana unui medic sau autor de articole, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul saptamanamedicala.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Rubrici