48
None

Centrul Oncologic Sanador pune la dispoziția pacienților neoplazici tratamente cu radioterapie gratuite, decontate prin CNAS

București, 11. 12. 2018: Pacienții neoplazici din România pot efectua tratamente cu radioterapie de ultimă generație, gratuite, în cadrul Centrului Oncologic Sanador (integrat Spitalului Clinic Sanador), cel mai mare centru specializat în diagnosticarea și tratarea cancerului din sistemul medical privat românesc, inaugurat în urmă cu două luni în capitală. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a alocat spitalului fondurile necesare pentru decontarea integrală a serviciilor medicale de radioterapie, prin Programul Naţional de Oncologie – Subprogramul de Radioterapie, realizat în regim de spitalizare de zi. Pacienții pot urma ședințe gratuite de radioterapie cu tehnici avansate de iradiere de tip VMAT, IMRT, dar și de radioterapie convențională 3D, în funcție de indicația medicală primită.

Radioterapia este aplicată în prezent la peste 50% din totalitatea bolnavilor de cancer, ca tratament curativ, independent sau în asociere cu intervențiile chirurgicale și tratamentele oncologice sistemice, în funcție de localizarea formațiunii tumorale și stadiul bolii. În România, mai mult de jumătate din pacienții pentru care tratamentul radioterapeutic este de o importanță critică nu beneficiază în timp util de acesta, din cauza deficitului de aparatură și de medici de specialitate.


Capacitatea de radioterapie la nivel național în momentul de față este insuficientă, iar clinicile care oferă servicii decontate au deja liste de așteptare de câteva luni. Prin decontarea ședințelor de radioterapie în cadrul centrului nostru, sperăm să venim în sprijinul cât mai multor pacienți care au nevoie de acest tratament în cel mai scurt timp. La Centrul Oncologic Sanador, pacienții beneficiază de o gamă complexă de investigații și tratamente oncologice, acordate de medici de un înalt nivel profesional, într-un spital construit după ultimele standarde internaționale în domeniu“, a declarat dr. Laurentiu Bujor, Director Medical, Centrul Oncologic Sanador.


Centrul Oncologic Sandor este dotat cu ultimul tip de tehnologie de iradiere – 2 acceleratoare liniare TrueBeam și TrueBeam STX High Definition, produse de Varian, lider mondial în domeniu. Ambele echipamente oferă pacienților un tratament rapid de radioterapie, cu precizie ridicată și doze scăzute de radiații asupra țesuturilor sănătoase, reducând la minimum efectele secundare. În plus, departamentul este dotat cu computer tomograf 4D Philips Big Bore, care va permite să  realizeze radioterapie cu funcție de sistem de “gating respirator” pentru stereotaxie pulmonară, tumori ale glandei mamare, pulmonare etc. Această tehnică este în curs de implementare în următoarea perioadă.

Centrul asigură pacienților o gamă complexă de servicii moderne și integrate de diagnostic, tratament al cancerului și urmărire post-terapeutică, pornind de la ambulator integrat, spitalizare de zi și continuă, oncologie medicală, radioterapie, brahiterapie, medicină nucleară, SPECT CT și terapie izotopică, PET CT (în curând)  împreună cu cele mai performante echipamente și tehnologii medicale, aplicate de medici cu o bogată experiență în domeniu. Integrat Spitalului Clinic Sanador, noul centru oncologic dispune de bloc operator la standarde internaționale (fiecare sală de operație este dotată cu plafon cu flux laminar, având grad de asepsie 3-4, asigurând protecție totală împotriva infecțiilor intraspitalicești), anestezie și terapie intensivă, compartiment de primiri urgențe (24/24H) cu 18 linii de gardă și flotă proprie de ambulanțe.


Fiecare caz medical este analizat individual, de către o Comisie Oncologică Multidisciplinară (Tumor Board) alcătuită din medici cu experiență, din diferite arii medicale de interes (radioterapie, chirurgie oncologică, neurochirurgie, imagistică, anatomie patologică, nutriție etc.), cu scopul de a oferi pacienților soluții medicale personalizate, care să le asigure cel mai bun rezultat posibil.

Despre SANADOR:

Înființat în anul 2001, SANADOR a cunoscut o dezvoltare continuă, deținând cel mai mare spital clinic privat din țară, clinici, laboratoare de analize medicale și puncte de recoltare, radiologie imagistică medicală de top, și acum o nouă aripă reprezentată de Centrul Oncologic Sanador.
Mai multe pe  www.sanador.ro.




Alte articole despre:

Comentarii


Yosef

De ce sunt recomandate tratamentele medicale în Israel !? Medisrcenter ofera servicii pentru a doua opinie medicala inseamna siguranta diagnosticului corect si accesul la cea mai buna solutie de tratament pe care o ofera practica medicala la nivel international. Persoanele care au fost diagnosticate cu boli grave au nevoie de certitudinea solutiei medicale, ca fiind cea mai buna, si de eficienta planului de tratament. Medisrcenter ofera servicii pentru organizarea de diagnostic si tratament al pacientilor in Israel din strainatate, multe domenii medicale. Medicina israeliană și medicii israelieni de top sunt considerați a fi printre cei mai avansați din lume. Spitalele private din Israel respectă pe deplin standardele internaționale și pot oferi pacienților lor o gamă largă de servicii medicale. Medisracenter organizează testări de diagnosticare și tratament ulterior în Israel la nivel internațional. Compania noastră este încântată să vă ofere cunoștințele și experiența medicilor din cele mai bune clinici și centre medicale din țară în calitate de reprezentant oficial. Indexul Locului Destinației în Turismul Medical (MTI) din anul 2015 și 2016 de ătre Centrul Internațional de Cercetare în Sănătate (IHRC) arată că Israel este Nr. 1 în lume în ceea ce privește calitatea serviciilor și facilităților în turismul medical și este un lider mondial al turismului medical. https://www.medicaltourismindex.com/destination/israel/ http://www.healthcareresearchcenter.org/medical-tourism-index/ American weekly magazine Newsweek se situează în centrul medical Sheba din Israel printre primele 10 spitale din întreaga lume. https://markets.businessinsider.com/news/stocks/newsweek-magazine-names-sheba-medical-center-one-of-the-top-10-best-hospitals-in-the-world-1028049559 Există teste și tratamente inovatoare în domeniul oncologiei, hematologiei, bolii Parkinson și epilepsiei Și alte domenii ale medicine, care există doar în Israel și Statele Unite, dar prețul în Israel pentru aceste teste și tratamente este mai ieftin al prețului în SUA. A doua opinie medicale și Transportul pentru tratamentele medicale în Israel sunt doua opinie medicale sunt gratuite Aflați și contactați informațiile. yosef@medisracenter.com https://medisracenter.com/ro

Oct. 13, 2019, 2:04 p.m.
0
0

Elena Chiper

Chiper Laurentiu cancer malign plămâni drept întins pe t2,3,4 și canal medular, fezabilitate poate beneficia de spitalizare cu tratament?

March 13, 2022, 12:35 p.m.
0
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha