None

Drojdia rosie,prima starina in tratamentul aterosclerozei

Prevenţia bolilor cardiovasculare aterosclerotice a devenit extrem de importantă în ultimii ani. Abordarea activă a acestui domeniu este susţinută de faptul ca BCV reprezintă principala cauză de deces prematur, în pofida progreselor farmacologiei sau ale terapeuticii intervenţionale sau pot duce la invaliditate şi, secundar, la implicaţii sociopsihologice serioase şi costuri ridicate în sistemul de sănătate. Să nu uităm că vase lezate pot fi la nivelul membrelor, renal, coronarian sau cerebral şi că, de cele mai multe ori, afectarea este difuză, concomitent în teritorii multiple şi în diverse grade de severitate. Astfel, influenţarea factorilor favorizanţi modificabili (fumatul, dieta, dislipidemia, diabetul, sedentarismul) alături de educaţia psihoemoţională de adaptare la un ritm de viata alert, solicitant, joacă un rol major în strategia de tratament al unei afecţiuni cu evoluţie insidioasă, dar avansată în momentul apariţiei simptomelor.

Xue Zhi Kang, extractul alcoolic de drojdie roşie (Monascus purpureus) fermentată pe suport de orez reprezintă o opţiune terapeutică eficace în controlul profilului lipidic şi al procesului de ateromatoză, mai ales în cazul persoanelor cu sindrom metabolic, cunoscute ca având risc vascular semnificativ. Monascus purpureus este una din cele 24 de specii de mucegai Monascus din familia Elaphomycetaceae, utilizată din vechime - anul 800 AD - în China şi Japonia pentru prepararea unor alimente fermentate (vin de orez, oţet, sosuri, condimente). Apare descrisă în Farmacopeea chineză în perioada dinastiei Ming, cu indicaţie pentru boli circulatorii şi digestive generate de deficitul meridianelor splină şi stomac.

Compuşii activi sunt denumiţi monacoline, iar dintre aceştia monacolina K/mevinolin inhibă HMG-CoA-reductaza, enzima implicată în biosinteza hepatică a colesterolului.

În farmacologia modernă aceste observaţii au început acum 20 de ani, clasa medicamentoasă fiind denumită statine şi, de atunci, continuă demonstrarea efectelor hipolipemiante, antiinflamatorii, stabilizatoare de placă ale acesteia.

În studii randomizate în 1997 şi 1999 efectele Xue Zhi Kang asupra scăderii colesterolului total şi trigliceridelor au fost asemănătoare cu ale celorlalte statine semisintetice, cu semnificaţie asupra scăderii LDL-C. Durata tratamentului a variat între 4 şi 24 de săptămâni, iar rezultatele s-au evidenţiat din săptămâna a patra.

Un alt studiu observaţional desfăşurat în China pe durata a 4 ani, care a înrolat peste 4800 de persoane cu BCI, arată scăderea cu 60% a episoadelor anginoase.

Important de precizat este că efectele secundare manifestate în sfera digestivă sunt nesemnificative, ceea ce reprezintă un avantaj în toleranţa şi administrarea îndelungată.

Se recomandă 1-2 cp x 2/zi, dimineaţa şi seara, în funcţie de tabloul lipidic, pacienţilor cu dislipidemie, sindrom metabolic, diabet, ateromatoză carotidiană, boala coronariană ischemică, postinfarct miocardic, hipertensiune arterială, boala arterială periferică.

Suplimentar, asocierea în dietă a grăsimilor polinesaturate - seminţe, uleiuri vegetale, tofu, peşte oceanic sau a suplimentelor cu acizi graşi polinesaturaţi Omega 3 - creşte

protecţia neurovasculară.

Dr. Anca Lojnita

Geriatrie-gerontologie, homeopatie

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha