Endometrioza este o afecţiune care evoluează în limite benigne, afectând toate categoriile de vârstă. Legătura între infertilitate şi endometrioză este una multicauzală. Există mulţi factori care scad posibilităţile de contracepţie în endometrioză. În endometrioza de gradul 3-4, cauzele infertilităţii sunt palpabile şi uşor de intuit; chisturile endometriozice şi aderenţele pelviperitoneale influenţează anatomic şi mecanic ovulaţia, transportul spermatozoizilor, ovulului şi embrionului.
În endometrioza uşoară, mecanismul infertilităţii este mai puţin înţeles şi mult mai complex.
În endometrioză, mediul intraperitoneal afectează concepţia prin diverse mecanisme. Lichidul intraperitoneal al femeilor cu endometrioză conţine o serie de substanţe biochimice care pot afecta fertilitatea. Aceste substanţe, produse de celulele endometriozice sau celulele sistemului imun, includ prostaglandinele cu proprietăţi contractile asupra musculaturii netede, diverse citochine (interleuchina-1, 8, factor de necroză tumorală, factori de creştere, autoanticorpi, macrofage şi radicali liberi de oxigen). Aceste substanţe suprimă ovulaţia prin inducerea sindromului de folicul luteinizant nerupt timpuriu, împiedică captarea ovocitului de fimbriile tubare, interferează cu capacitatea de producţie hormonală a corpului galben, au efect toxic asupra embrionului, reduc receptivitatea endometrială şi au efect direct antiimplantare.
Etiopatogenia endometriozei este complexă şi încă incomplet cunoscută, printre teoriile enunţate de-a lungul timpului pentru a explica apariţia ei numărându-se:
- teoria refluxului tubar, care atribuie apariţia bolii implanturilor de mucoasă de tip Müllerian de la nivelul uterului şi trompelor, antrenate spre cavitatea peritoneală de refluxul retrograd produs cu ocazia menstrei. Aceste implanturi se comportă, sub influenţa hormonilor sexuali feminini, ca şi mucoasa normal plasată. Totuşi, teoria nu poate explica decât anumite forme de endometrioză - cea peritoneală, ovariană.
- teoria diseminării limfatice şi venoase, care implică diseminarea implanturilor endometriale pe căile limfatice şi venoase. Cu toată afectarea endometriozică a unor noduli limfatici, metastazarea limfatică pare destul de puţin probabilă. Cea venoasă însă poate să explice apariţia endometriozei extraperitoneale, la nivelul pleurei, plămânilor etc.;
- teoria implantării directe se bazează pe capacitatea endometrului descuamat de a-şi păstra potenţialul de creştere şi explică apariţia focarelor de endometrioză la nivelul cicatricelor, în grosimea peretelui abdominal sau vaginal;
- teoria metaplaziei celomice porneşte de la originea embrionară comună, în epiteliul celomic a peritoneului, a epiteliului care tapetează trompele şi endometru. Se presupune că remanenţa insulelor de epiteliu celomic, după perioada embrionară, insule care îşi păstrează intact potenţialul de a evolua diferenţiat spre unul din cele trei epitelii enumerate, ar fi la originea majorităţii formelor de endometrioză cunoscute. Factorii responsabili de declanşarea acestui proces ar putea fi chimici, inflamatori, hormonali.
O teorie mai nouă susţine că niciunul dintre factorii etiopatogenici nu se exclud unul pe altul, putând colabora în producerea bolii. Aceeaşi teorie susţine implicarea cu mare probabilitate a factorilor imunologici. Bogăţia de celule macrofage şi limfocitare din lichidul peritoneal ar stimula şi întreţine dezvoltarea endometrului ectopic, precum şi formarea de aderenţe prin intermediul fibronectinei secretate.
Tratamentul endometriozei
Tratamentul poate fi medical, chirurgical sau o combinaţie a celor două.
Alegerea tratamentului depinde de simptomele pacientei, de gradul de extindere a endometriozei, de tipul şi vârsta pacientei, precum şi de durata infertilităţii. Terapia hormonală este eficientă în reducerea sau eliminarea simptomelor endometriozei, Tratamentul hormonal constă în blocarea funcţionării ovarului (este întrerupt ciclul menstrual), ceea ce poate stopa evoluţia endometriozei. Medicamentele indicate sunt progestative, pilule contraceptive luate fără pauză sau alte medicamente care induc o «menopauză artificială».
Tratamentul chirurgical este indicat în principal pentru stabilirea diagnosticului de endometrioză, dar şi pentru pacientele care îşi doresc o sarcină, prin îndepărtarea implanturilor endometriozice crescând şansele de succes. Tratamentul chirurgical le este indicat şi pacientelor care se confruntă cu dureri severe provocate de endometrioză.
Chirurgia conservatoare îndepărtează creşterile endometriale, ţesuturile cicatriciale şi aderenţele, fără a îndepărta organele reproductive. Această intervenţie se poate realiza prin laparoscopie sau prin operaţie tradiţională abdominală, în cazurile grave. În cadrul chirurgiei laparoscopice, se foloseşte laparoscopul - un tub subţire prevăzut cu laser şi cu un cauter este introdus printr-o mică incizie făcută sub ombilic – acest instrument distruge ţesuturile prin ardere.
În diagnosticarea endometriozei laparoscopia este considerată un element-cheie.
Strategia chirurgicală a cunoscut o adevărată revoluţie în ultimii ani, odată cu răspândirea laparoscopiei, care permite o mai bună identificare şi disecţie a leziunilor de endometrioză. Laparoscopia este efectuată în scop terapeutic şi diagnostic.
maria marinescu
un articol foarte bun,cu multe informatii noi,pe intelesul tuturo,felicitari pentru d-na doctor
May 14, 2012, 10:55 p.m.