45
None

Fară un auz bun nici limbajul nu se dezvoltă normal la copil

Când suspicionăm o afectare a auzului la copilul mic ?

În dezvoltarea mentală a copilului este foarte importantă relaţionarea acestuia cu persoanele din jur-familia.

Această interacţiune presupune răspunsuri din partea copilului în diferite circumstanţe : reacţionează la zgomote - fie se sperie de acestea, fie este curios deci identifică sursa sonoră.

În jurul vârstei de de 3 ani, o întârziere în dezvoltarea limbajului asociată o lipsa de atenţie a copilului la diferite activităti precum şi modul de manifestare al acestuia (tăcut, liniştit, introvertit) ar trebui să atragă atenţia părinţilor.

Care ar fi cauzele care determină scăderea auzului la nou-născut?

Bebeluşii cu risc de a prezenta o deficienţă de auz sunt cei născuţi prematur, cei cu greutate mică la naştere (sub 15000 gr), cu icter fiziologic prelungit, în cazul unei naştrei prelungite dificile (suferinţa la naştere-circulară de cordon, traumatisme obstetricale), ai căror mame au suferit în timpul sarcinii de rubeola, sifilis, infecţia cu citomegalovirus sau alte infecţii virale, precum şi în cazul administrării în timpul sarcinii a unor antibiotice, citostatice sau droguri.

Importante sunt şi antecedentele familiale precum şi prezenţa unor sindroame genetice.

Cum poate fi evidenţiată o eventuală afectare a auzului la nou-născut ?

Prin înregistrarea otoemisiilor acustice (screening-ul neonatal).

Acestea sunt semnale acustice care pot fi detectate în conductul auditiv extern, fie spontan, fie ca ecou a unei stimulari sonore.

Prezenţa acestor otoemisii evidenţiază existenţa unui mecanim activ în urechea internă, dar nu oferă informaţii despre nivelul auzului.

După vârsta de 2 ani, investigaţia care furnizează informaţii precise asupra auzului este reprezentată de înregistrarea potenţialelor evocate auditive.

În ce situaţii sunt indicate aceste investigaţii ?

Când există condiţiile menţionate anterior ca şi în situaţiile în care părinţii observă o întârziere în dezvoltarea limbajului.

Ce alte investigaţii mai pot evidenţia nivelul de auz ?

Audiometria - dar la o vârsta care presupune colaborarea copilului.

Ce trebuie făcut în cazul evidenţierii unei scăderi importante a auzului ?

Părinţii trebuie lămuriţi că este foarte important să accepte handicapul copilului lor şi necesitatea protezării auditive şi a logopediei, în scopul dezvoltării limbajului.

În situaţii bine precizate şi selecţionate după criterii riguroase, se indică implantul cohlear.

În ce alte situaţii decât cele menţionate mai poate fi afectat auzul la copil ?

Afectarea transmisiei sunetelor la urechea internă  poate fi întilnită în diverse situaţii:

• în cazul unui banal dop de cerumen - de aceea se contraindica utilizarea beţisoarelor pentru curăţat

• în cazul unui corp străin introdus în ureche - seminţe, boabe de fasole, etc.;

• malformaţie congenitală a urechii medii şi a lanţului de osişoare - în acest caz scăderea de auz e constantă, dacă nu apare vreo afecţiune supraradaugată.

Otitele acute se caracterizează prin afectarea auzului (ureche înfundată) precum şi prin durere la nivelul urechii, eventual secreţie auriculare, febră (orice stare febrilă va trebui investigată şi din punct de vedere O.R.L.).

În otitele seroase cronice, sub timpan se acumulează lichid şi auzul este scăzut: copilul este mai neatent, mai distrat la şcoală; este situaţia obisnuită a unui copil cu adenoidita cronică, cu un facies specific. În această situaţie se impune adenoidectomia şi eventual plasarea temporară a unor tubuşoare de aerare în timpan.

O situaţie delicată este reprezentată de otomastoiditele cronice la copil. Un copil cu otomastoidită cronică, de obicei are un trecut otologic - i-au curs frecvent urechile în prima copilarie, are adenoidită cronică, a facut numeroase tratamente locale (picături în ureche) cât şi generale (antibiotice).

Ce trebuie să facă un părinte când observă mai mult sau mai puţin direct o scădere a auzului la copil, eventual asociată cu alte semne (secreţie din ureche)?

Este necesar consultul de specialitate O.R.L. - otomicroscopia şi investigaţiile de stabilire a auzului precum şi consultul pediatric.  

Comentarii


Ema

Buna ziua.Testarea auzului la bebelusi inca nu este un protocol in maternitatile din Romania si mare pacat! A trebuit sa caut pe internet unde pot face aceasta testare si asa am ajuns la Audionova Constanta. Da, testarea dureaza cateva minute si este invaziva. Deci? De ce nu poate fi un protol? Bine ca acolo am gasit o echipa si o aparatura ca la carte !

March 23, 2016, 12:12 p.m.
0
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha