Psiholog Fulop Cristina
Cum procedăm atunci când un membru al familiei, apropiat copilului, este bolnav? Sigur că vom aborda diferenţiat lucrurile, în funcţie de o multitudine de factori cum ar fi: vârsta copilului, gravitatea bolii şi evoluţia acesteia, gradul de proximitate al persoanei bolnave, sentimentele copilului faţă de persoana respectivă şi dimensiunile relaţiei cu aceasta, istoria personală a copilului (dacă s-a mai confruntat cu astfel de situaţii), tip de personalitate, mecanisme de coping deja formate, etc.
Util de reţinut este că, este important să spunem copilului adevărul, sigur, adecvând împărtăşirea informaţiei în funcţie şi de capacitatea acestuia de înţelegere. Copiii sunt deosebit de interesaţi să ştie, dar în acelaşi timp experimentează şi o sumedenie de temeri în legătură cu situaţii de acest fel, pe care simt că nu le pot controla, şi care de cele mai multe ori le perturbă echilibrul existenţial. Nu uitaţi că atunci când un membru al familiei este bolnav, tot sistemul familial este afectat, toţi membrii familiei participând mai mult sau mai puţin la îngrijirea bolnavului. Fiecare dintre cei din jur percepe ceea ce se întâmplă ca pe o schimbare, ca pe o ieşire din zona de confort personal, dar şi familial. Aşadar, nu ezitaţi să răspundeţi copilului la întrebări, cu răbdare şi înţelegere, încercând nici să nu dramatizaţi excesiv, dar nici să nu prezentaţi lucrurile într-o lumină prea bună în raport cu realitatea. Fiţi cât puteţi de realist în explicaţiile pe care le daţi copilului, clar şi concis, dar, din nou, adecvându-vă limbajul nivelului de dezvoltare a copilului.
Atât timp cât atitudinea adultului este onestă şi securizantă emoţional – fiţi suportiv, răbdător, cald, empatic, chiar dacă sunteţi şi dumneavoastră trist şi supărat – copilul se va adapta cel mai probabil, situaţiei. Dacă este cazul, nu ezitaţi să îi răspundeţi că nu ştiţi despre cum vor evolua lucrurile, că nu puteţi să răspundeţi oricărei întrebări şi mai ales, nu faceţi promisiuni în legătură cu rezolvarea oricărei probleme, dacă nu acesta este prognosticul medical. O promisiune rămâne o promisiune, indiferent care este miza, aşa că evitaţi să minţiţi copilul.
Dacă situaţia bolii se prelungeşte, aveţi grijă să compensaţi eventualele neajunsuri şi restricţii care pot apărea în viaţa copilului (dacă nu puteţi merge cu acesta în concediu, oferiţi-i posibilitatea de a pleca într-o tabără). Încercaţi să îi creaţi condiţii pentru a petrece timp împreună cu copii de vârsta lui, deoarece doar aşa îşi va putea menţine echilibrul psihic.
Chiar dacă vă este dificil, încercaţi să nu îl transformaţi pe copil în confesorul dumneavoastră. Să ştie adevăruri despre ceea ce se întâmplă, nu înseamnă că are nevoie de detalii emoţionale complexe şi dureroase, cu care cel mai probabil nu va şti ce să facă şi care îl vor apăsa suplimentar peste suferinţele proprii şi peste trăirile pe care deja le percepe la ceilalţi membri ai familiei.
Nu uitaţi să aveţi grijă şi de dumneavoastră. Un copil este bine, dacă membrii familiei lui sunt bine, aşa că nu vă lăsaţi copleşiţi de evenimente. Copiii învaţă de la adulţi cum să gestioneze situaţiile neplăcute sau dureroase, aşa că oferiţi-le un bun exemplu!
