None

Recomandari pentru pacientii dializati

În cadrul companiei Fresenius, responsabilitatea mea principală este să fiu cât mai aproape de pacienţi, să-i înţeleg şi să-i ajut. Pentru că îmi petrec foarte mult timp discutând cu oameni care se confruntă cu provocarea numită dializă, vreau să vă împărtăşesc câteva dintre sfaturile frecvente pe care le ofer pacienţilor. Sper să vă fie de folos.

Mare atenţie la igienă!

Interesaţi-vă dacă centrul în care vă urmaţi tratamentul îndeplineşte toate standardele de calitate necesare. Este foarte important ca, atât acasă cât şi, mai ales, în unitatea medicală să beneficiaţi de un mediu curat şi, implicit , sănătos. Spre exemplu, Fresenius îndeplineşte cele mai înalte standarde de calitate, având certificatul TUV SUD Germania şi GDP. De asemenea, am introdus tehnologia CDS, de optimizare şi control al procesului de livrare a concentratului pentru dializă.

Este de calitate sistemul de tratare a apei?

În dializă, calitatea apei folosite este vitală pentru realizarea unui tratament eficient. Fresenius acordă o atenţie deosebită acestui aspect, iar în cadrul centrului din Bucureşti a adus cel mai performant sistem de tratare a apei – “Online Purification Cascade” - , care transformă apa obişnuită într-un fluid steril, gata pentru a fi utilizat în tratament.

Şi pacienţii de dializă pot avea concediu

Dacă sunteţi pacient Fresenius, atunci vă îndemnăm să beneficiaţi de Programul Dializa de Vacanţă, prin care puteţi să vă faceţi concedii în zone precum Constanţa, Braşov, Oradea sau Iaşi. Dacă nu sunteţi pacient Fresenius, dar sunteţi interesaţi de acest program, puteţi suna la 0723.550.123.

Ţineţi dieta alimentară sub control!

Deşi pare complicat, există câteva principii generale simple de care trebuie să ţineţi cont dacă vreţi să vă simţiţi bine:

►Evitaţi excesele şi mâncaţi cât mai variat!

►Alegeţi alimente proaspete, neconservate!

►Aveţi grijă la dulciuri şi feriţi-vă de mâncărurile sărate!

►Este important de asemenea să faceţi mişcare şi să vă menţineţi în formă!

►Faceţi-vă testele de determinare şi diagnosticare a infecţiei cu virusul hepatitic B şi C!

Fresenius acordă o atenţie deosebită pacienţilor, aceştia fiind evaluaţi din prima zi în clinică privind infecţia cu virusuri hepatitice. În centrele Fresenius folosim materiale şi proceduri specifice pentru prevenirea contaminării de la un pacient la altul. De aceea, orice pacient care se înscrie la Fresenius beneficiază gratuit de aceste analize şi de vaccin pentru profilaxia împotriva hepatitei B.

Interesaţi-vă asupra drepturilor voastre!

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vă acoperă atât tratamentul de dializă cât şi transportul de acasă spre centrul de dializă şi înapoi, fără nicio plată din partea dumneavoastră. Dacă unul dintre drepturi vă este încălcat sau îndeplinit necorespunzător, acţionaţi pentru remedierea lui!

Libertatea de a alege

Datorită dezvoltării pieţei private de servicii de dializă, puteţi alege acum clinica ce răspunde cel mai bine cerinţelor dumneavoastră. Nu trebuie decât să completaţi un formular de adeziune pentru a vă transfera la un centru mai bun, fără nicio plată din partea dumneavoastră.

Nu-i aşa că ar fi bine dacă v-aţi putea alege singuri ziua şi tura de dializă? La Fresenius se poate şi vă oferim astfel libertatea de a alege zilele de tratament şi turele.

Atunci când există cineva care are grijă de toate detaliile importante pentru tine şi care se adaptează la nevoile tale, tratamentul de dializă devine mult mai uşor de suportat.

Dacă vă mai pot fi de folos şi cu alte informaţii, puteţi să mă contactaţi oricând. Vă aştept la Zilele Porţilor Deschise Fresenius!

Comentarii


Bordea Stelica

Buna seara, doamna doctor, Ma numesc Bordea, sunt din or.Făurei, jud. Brăila. Mama are varsta de 77 ani, diabetica, insulinodependentă, dializată.....Spre sfarsitul sedintei de dializa, cu aprox. o ora, o apuca un tremurat si termina sedinta de dializa aproape lesinata, aproape inconstienta....si asta nu e de mult timp...nu stie nimeni de ce...Speram sa ne suneti dumneavoastra.....Dializa o face la centrul Diaverum 2 Braila. Multumim.

Oct. 19, 2020, 4:21 p.m.
0
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha