None

Rinita, inflamatia mucoaselor nasului

În sezonul rece mai toată lumea are la un moment dat nasul înfundat.

Unii îl tratează cu indiferenţă, alţii s-au obişnuit cu senzaţia, mulţi nu mai ştiu ce înseamnă o respiraţie normală. Nu deranjează atâta timp cât nu trebuie să facă un efort fizic ( urcat de scări, cărat sacoşe, copil, alergat după autobuz). Alţii se tratează singuri, direct de la farmacie, cu diferite tipuri de picături/ unele mai uleioase decât altele, mai ieftine, mai scumpe, eliberabile în orice cantitate, ajungându-se astfel până la dependenţă . Toţi am auzit / simţit pe propria piele dependenţa de celebrul Rinofug, sau Bixtonim, iar acum, la vremuri noi, spray-uri noi. Şi acestea au acelaşi efect în cazul folosirii exagerate, doar pentru alte buzunare. Oricum, nu veţi putea merge la culcare sau începe ziua de lucru fără ele. Toţi cunoaştem aceste lucruri însă persistăm în dispreţul faţă de propriul corp în special în anumite sezoane (dacă afecţiunea Dvs. are şi o componentă alergică, de exemplu primăvara, toamna, când apare puful de plop, teiul înflorit), însă niciodată când mergeţi la mare, pentru că atunci vă simţiţi perfect (aerosolii şi apa de mare au efect antiinflamator şi antisecretor).

Care sunt complicaţiile nasului înfundat?

Sinuzitele

Mucoasa nasului se continuă şi la nivelul sinusurilor (cavităţi în oasele feţei). În condiţiile unui nas înfundat sinusurile nu pot fi aerisite, fluxul de aer nu are viteză şi presiunea necesară intrării în sinusuri, astfel acestea se transformă în cavităţi închise, pline cu secreţii ce stagnează, se suprainfectează şi rezultă sinuzita clasică.

Sindromul rinobronşitic.

Tot nasul înfundat este motivul pentru care puteţi avea permanent senzaţia de secreţii în gât. Dacă nu sunt suflate corect şi eliminate, secreţiile se scurg în spatele nasului, pe gât în jos, chiar până la nivelul traheei şi bronhiilor, declanşând jena la înghiţire, senzaţie de nod în gât şi reflexe de tuse. Acest pasaj permanent al secreţiilor pe mucoasă faringiană, laringiană, traheală şi bronşică le poate afecta structura,ducând la inflamaţii cronice (faringite cronice, laringite cronice, traheite şi bronşite cronice) datorate focarului neasanat nazal.

Insuficienţa tubară, catarul ototubar

Reprezintă denumirea medicală a unei boli pe care toţi am avut-o când am fost răciţi tare, cu senzaţia de cap mare şi ni s-au înfundat urechile. Copii mici fac foarte frecvent această patologie, ei neştiind să sufle nasul. Senzaţia de păcănituri în urechi, urechea înfundată poate apare deoarece mucoasa nasului se continuă şi la nivelul Trompei lui Eustachio, cea care face legătura cu urechea medie şi egalizează presiunea.

Ca urmare ATENŢIE la cei răciţi care se urcă în avion, deoarece pot avea dureri mari la manevrele de aterizare si decolare. Ei trebuie să-şi desfundă nasul bine , să ia un antiinflamator chiar înainte de plecare şi să înghită în sec de mai multe ori până reuşesc să-şi egalizeze presiunea din urechi.

Nasul este unul din cele mai importante organe de simţ cu rol în:

Respiraţia aerului / curăţire, filtrare, umidificare, schimb de căldurăş

Olfacţie = miros

Unele reflexe ce se declanşează pornind de la acest nivel, cele mai cunoscute – de strănut, de tuse etc.

Rezonanţa vocii, cu modificări ale calităţii vocii, mai ales pe frecvenţele joase, în special în estetica feţei.

Comentarii


lungu

am nasul infundat ,secretii in gat nu foarte mare dar sacaitoare o inghit si dupa 2-3sec e inapoi am facut consultatie s-a uitat in gat in nas daca nu ma-nsel si mi-a dat sinupret 2 drj la 8 ore magneziu forte drj 1 pe zi si ketorol cred 1 pe zi sau nu tin minte cate exact ca ma dureau si sinusurile atunci, frontale,pe care le-am luat cateva zile vreo 2 saptamani parca asta acum un an cred dar si mai inainte mai fusesem tot asa cu nasul respiratie greoaie noaptea si mi-a dat crema nazala din farmacie facuta si eurovita s antistres sa iau 1 dimineata din cate mi-aduc aminte.si acum am asta dupa 2 ani si ceva cred doctorita prima nu a gasit ceva grav asta la a doua data am facut radiografie la policlinica nr 1 iasi m-a batut cu niste ciocanele apoi talpa mai ales alte boli ereditare mi-a dat sinupretul si celelalte.m-a intrebat de flori in casa sau altele ca mucegaiul da a spus atunci luasssem eu chestia cred presimt .sa iau sinupret mai mult cat?nasul cu secreiile din cauza asta nu elimin am luat bromhexim citit prospecte nimic.............daca as face cu nasul sa-l desfund as rezolva cu expectoratia cred .cum sa fac cat timp am voie sa iau sinupret ? sau..............

Feb. 17, 2011, 12:45 a.m.
5
1

sorina

acum 2 luni in urma am racit...nu foarte puterbic dar nu am putut sa iau vreun medicament in afara de faringosept si Paracetamol sau Aspirina pt ca locuiesc in Londra si aici medicamentele se dau doar daca esti foarte foarte racit...racelele minore se trateaza cu Paracetamol. De atunci am o nara infundata. Am folosit shpray-uri nazale am facut infuzii cu ceai de musetel si tei...dar nici un efect. Am 2 luni de cand am uitat cum e sa respiri normal. Ce ar trebui sa fac? De ce nu mi se desfunda nasul? Ce ma sfatuiti sak fac? Ar trebui sa-mi fac griji?

March 16, 2013, 12:32 p.m.
16
2

Traian M

As dori sa multumesc dnei Dr. Ioana Alexandra Voda (clinica ORL Nova Bucuresti) pentru profesionalismul, daruirea si dragostea de oameni si de profesie. As scrie pagini intregi insa prefer sa spun Multumesc si Recomand, Recomand, Recomand! Sanatate tuturor!

Nov. 25, 2013, 5 p.m.
8
2

dana

buna ziua.Am o problema cu sinusurile.Am facut CT si mi-a iesit un chist in sinusul stang.am facut tratament cu antiinflamatorii dar degeaba. Mai nou acum ma doare si mi s-a umflat nasul.ce sa fac? Ma ung cu alifie de galbenele ca mi se usuca narile. Nu am gasit un medic ORL aici la mine in Galati care sa-mi rezolve problema.Mi se infunda des nasul.Multumesc mult!

Oct. 4, 2016, 10:49 a.m.
0
0

Saptamana Medicala Administrator

In Galati aveti medici ORL astfel: 1. Ambulatoriu Spital Sf.Andrei Galati: Dr. FILIP MIHAELA VIOLETA Dr. PANDELEA CARMEN Dr. NICULESCU BIANCA Dr. TUTA DANIELA MARIA 2. Ambulatoriu Spital CFR Galati Dr. Ionescu Gabriela 3. CMI Dr. Mitrea Viorel - ORL Galati, str.Eroilor, nr.34 , tel. 0236320978

Oct. 4, 2016, 12:11 p.m.
0
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha