None

Rolul gemoderivatelor in intarirea si mentinerea imunitatii

Odată cu venirea iernii, din cauza temperaturilor scăzute, a umezelii, vântului sau dezechilibrelor nutritive, a oboselii şi stresului, organismul devine mai vulnerabil, mai puţin rezistent la microbii şi viruşii care produc afecţiuni în sfera ORL: răceală, gripă, bronşite, pneumonii etc. Acestea se răspândesc pe cale respiratorie, prin strănut, vorbire, tuse, fiind amplificate de aglomeraţia din mijloacele de transport în comun, săli de spectacole, magazine etc.

O mare atenţie trebuie acordată copiilor şi vârstnicilor, bolnavilor de HIV-SIDA, bolnavilor cronici de diabet cu insuficienţă cardiacă, insuficienţă renală, anemicilor, toţi cu imunitate scăzută.

Dintre produsele firmei HOFIGAL indicate pentru menţinerea şi întărirea sistemului imunitar amintim gemoderivatele. Semoterapia este o metodă de tratament ce foloseşte extracte din ţesuturi vegetale embrionare proaspete (muguri, ramuri tinere, scoarţa ramurilor tinere, amenţi, seminţe, radiol şi plantule), utilizate ca remedii cu acţiune proprie, dar şi ca adjuvanţi ai terapiei alopate, neavând efecte secundare şi permiţând intervenţia ţintită la nivel celular.

Gemoderivate care întăresc imunitatea şi previn sau tratează afecţiunile din sezonul rece:

Gemoderivatul din muguri de brad alb - antiinflamator, antibacterian, antiviral, imunostimulator nespecific, indicat în afecţiuni cronice şi acute ale aparatului respirator şi ORL (rinite, faringite, amigdalite, adenoilite etc.).

Gemoderivatul din mlădiţe de măceş - antiinflamator, imunostimulator, antiseptic şi antialgic. recomandat în gripă, inflamaţii recidivante ale căilor respiratorii, mai ales la copiii cu stări de epuizare etc.

Gemoderivatul din muguri de mesteacăn pufos - are proprietăţi de drenor general, remineralizant, tonic general, imunostimulator, activează sistemul reticulo-endocrinal.

Gemoderivatul din amenţi de salcie - din scoarţa ramurilor tinere de salcie, având acţiune antiinflamatorie, antipireică, antialgică, indicat în sindrom gripal cu febră, având aceeaşi acţiune ca şi aspirina, fără reacţii adverse.

Gemoderivatul din muguri de nuc - acţiune antiinflamatoare, antiseptică, imunomodelatoare, este indicat în inflamaţii cronice din sfera ORL .

Gemoderivatul din muguri de porumbar - activează axa hipotalamo-hipofizo-suprarenală, restabileşte capacitatea de apărare a organismului faţă de infecţii intercurente cu deficit imunologic după boli infectocontagioase, scurtează perioada de convalescenţă.

Gemoderivatul din muguri de coacăz negru - are proprietăţi de drenor universal antiinflamator sistemic şi antialergic cu acţiune similară hormonilor corticosteroizi - cortizon natural; este indicat în bronşite alergice, cronice, emfizem pulmonar, sinuzite, parotidite, rinite şi conjunctivite, sensibilizări la medicamente.

Gemoderivatele nu au restricţii sau contraindicaţii, se pot folosi timp îndelungat şi la toate grupele de vârstă, pot fi prescrise individual sau în asociere, dar şi în combinaţie cu remedii din fitoterapia tradiţională sau alte produse medicamentoase.

Firma Hofigal asigură consiliere terapeutică gratuită şi gemoderivatele la preţ de fabrică, la punctele de lucru din Bucureşti şi din ţară.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha