As. Univ. Dr. Roxana Cristina Drăgușin
Obstetrica este considerată cea mai primitivă formă de medicină clinică, având ca obiectiv principal asigurarea nașterii unui făt sănătos, în condiţii de siguranţă pentru parturientă. Este fundamental ca mecanismul nașterii să fie înțeles pe deplin, cu potențialele anomalii – denumite distocii și metodele corespunzătoare de gestionare a acestor situaţii. În practica obstetricală, fiecare medic are obiectivul de a evita nașterea vaginală dificilă, deoarece aceasta poate determina complicații serioase materno-fetale. În ultimul trimestru de sarcină, examenul ultrasonografic și-a dovedit pe deplin capacitatea de a oferi informații valoroase despre localizarea placentei, prezența circularelor pericervicale a cordonului ombilical, statusul fetal, estimarea greutății fetale, bunăstarea fetală, gradul de prematuritate/semnele de sarcină prelungită, înainte de a intra în sala de naștere. Toate aceste elemente pot orienta cu privire la riscul de suferinţă fetală intrapartum.
Predicția prognosticului și căii de naștere, preferabil înainte de debutul travaliului, a devenit o țintă suplimentară a obstetricii moderne, deoarece nașterea prin operaţie cezariană de urgenţă este asociată cu o morbiditate și mortalitate considerabile atât pentru făt, cât şi pentru parturientă. Cercetătorii încearcă însă să găsească o metodă eficientă pentru diferențierea femeilor gravide cu risc scăzut, de cele gravide cu risc înalt, pentru anomalii ale mecanismului travaliului şi o naștere vaginală laborioasă, preferabil înainte de debutul travaliului. Și în această direcție, ecografia s-a dovedit a fi un instrument fiabil în mâinile personalului medical instruit. Multiple studii au investigat rolul unor parametrii sonografici în descrierea situației craniului fetal și mai important, pentru a stabili utilitatea acestora în predicția tipului de naștere, încă dinaintea debutului travaliului. Un astfel de instrument de evaluare a riscului la naștere ar răspunde considerabil nevoilor de planificare a spitalelor și ar minimiza riscurile fetale şi materne.
Manualele și ghidurile de obstetrică afirmă că angajarea craniului fetal (ACF), considerată etapa cheie a mecanismului nașterii vaginale, se poate constata la termen la majoritatea nuliparelor cu feți unici anterior de debutul travaliului. Cu toate acestea, studiile clinice au arătat o rată importantă de neangajare a craniului fetal (NACF) la termen, între 31% și 88%. O determinare precisă a acestei rate în populația generală și în cazuri individuale este importantă, deoarece NACF a fost asociată cu tulburări în travaliu și naștere prin operație cezariană.
Inducția travaliului este o procedură obișnuită, în obstetrica modernă, utilizată pentru a stimula contracțiile uterine în timpul sarcinii, înainte de debutul natural al travaliului. Una din cinci sarcini sunt induse din diferite motive, în special atunci când există un motiv de îngrijorare pentru sănătatea mamei sau a fătului. Indicația pentru inducția travaliului poate influența rata de eșec. Inducția travaliului, în absența unei indicații medicale, crește riscul complicațiilor de prematuritate, incluzând dificultăți respiratorii, infecții, dificultăți de alimentație, icter neonatal, internare în unitățile de terapie intensivă neonatală precum și moarte perinatală. Inducția travaliului este recomandată în sarcinile depășite cronologic, după 41 de săptămâni sau atunci când există o indicație medicală, cum ar fi diabetul zaharat, preeclampsie (proteine în exces în urină), sângerare, corioamnionită (inflamație intrauterină), restricție de creștere intrauterină sau ruptura prematură a membranelor. Inducția travaliului la termen sau post-termen, reduce nașterile prin operație cezariană cu 12%, dar și riscul de deces fetal. S-a demonstrat că asocierea evaluărilor ecografice de lungime cervicală și a bunăstării fetale la sfârșitul celei de-a 40-a săptămâni de sarcină sau în timpul celei de-a 41-a săptămâni de gestație, poate întârzia inducția travaliului cu 7-10 zile până la apariția spontană a travaliului și nașterii în 80% din cazuri. Mai mult, s-a constatat că femeile multipare, care sunt supuse inducției travaliului fără indicație medicală, sunt predispuse la naștere prin operație cezariană.
Investigaţia ecografică se poate realiza facil la patul pacientei, cu ajutor echipamentelor compacte şi mobile, nu presupune capabilităţi tehnice deosebite ale echipamentelor implicate, ci doar o dotare bazală, bi-dimensionale, iar pregătirea specială a personalului utilizator este sumară şi rapidă, procesul fiind intuitiv. Chiar dacă frecvența nașterilor prin operație cezariană este în creștere, femeile, în special primiparele, ar trebui să primească informații adecvate despre probabilitatea unei nașteri vaginale fără incidente, pentru a-și păstra autonomia în deciziile cu privire la modul de naștere.
