60
None

Asociația Română pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie - AREPMF

Este o organizaţie nonguvernamentală, profesională şi ştiinţifică dedicată promovării şi dezvoltării practicii pediatrice în cadrul specialității de medicina familiei din România. Înființată în octombrie 2014, AREPMF are ca scop principal promovarea sănătății și dezvoltării armonioase a copilului și adolescentului prin creșterea calității serviciilor medicale preventive la nivelul asistenței medicale primare precum și prin dezvoltarea unor proiecte educaționale adresate parintilor.

Misiune

Promovarea unor modele inovative de practică profesională pediatrică în medicina de familie destinate trecerii parteneriatului familie - medic de la stadiul de concept la implementare practică.

Viziune

Actualizarea informaţiei profesionale medicale în practica pediatrică a echipei medicului de familie (pilonul profesional dedicat medicilor şi asistenţilor medicali)

Optimizarea stilului de viaţă al familiei - Programul educaţional "Şcoala Familiei Mele" (pilonul de educaţie pentru prevenţie dedicat familiei)

Valori

Respectul faţă de seamănul nostru aflat în suferinţă şi, în egală măsură, respect în interiorul breslei noastre.

Încrederea reciprocă - fundament al oricărei relaţii profunde, atât în interiorul echipei medicale, cât şi în cadrul relaţiei medic-pacient

Valorizarea fiecărui individ – condiţie fundamentală pentru a putea evolua atât la nivel individual, dar mai ales la  nivel de grup

Accesul la educaţie al fiecărui membru al societăţii, ca promotor al creativităţii şi motor al progresului.

Iată două dintre proiectele în care suntem implicaţi ca organizaţie şi prin activitatea membrilor AREPMF:

“Vaccinarea - un drept fundamental la sănătate”

Derulat în parteneriat cu Fundația Colegiului Medicilor din Municipiul București și cu Societatea Română de Microbiologie, proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, un program dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societăţii Civile în parteneriat cu Romanian-American Foundation şi Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe.

Scăderea acoperirii vaccinale în România – în urmă cu 10 ani depășea 95%, iar în prezent în unele judeţe a scăzut sub 68 % pentru unele vaccinuri – este îngrijorătoare. Este de datoria țării noastre, ca membră a UE și a OMS să poată controla eficace în continuare, bolile prevenibile prin vaccinare.

Dorind să informeze și să sensibilizeze opinia publică cu privire la rolul și importanţa vaccinării, cele trei organizaţii partenere au lansat acest proiect în Săptămana Europeană de prevenire a cancerului de col uterin (24-30 ianuarie 2016), eveniment organizat în Europa pentru a sensibiliza publicul cu privire la cancerul de col uterin, care poate fi prevenit prin vaccinare. Proiectul se bucură de susţinerea profesioniştilor din sănătate, respectiv a Colegiului Medicilor din București și s-a derulat pe parcursul întregului an 2016, continuând în prima parte a anului 2017, în cabinete medicale individuale, cabinete medicale școlare, spitale cu profil maternitate dar și alte spații publice.

Proiectul își propune să implice părinții și medicii într-un dialog cu autorităţile, promovând o campanie de informare și conștientizare cu accent pe sănătatea copilului şi a tinerilor atât în mod direct, cât și prin organizarea unui „Centru de Informare și Consiliere Vaccinală” on-line, prin care este promovată educaţia pentru sănătate. Sunt prezentate date privind vaccinurile, calendarul de vaccinare, posibile reacţii adverse postvaccinare, proceduri și alte informaţii de interes, precum creșterea incidenței anumitor boli care ar putea fi limitată prin vaccinare (diseminarea de informaţii pertinente, documentate știintific și onest răspunzând celor mai frecvente întrebări). Centrul este interactiv, un grup de specialiști format din medici de familie, epidemiologi și microbiologi pot răspunde în termen rezonabil eventualelor întrebări din partea părinților. În cadrul proiectului au fost organizate două ateliere de lucru pentru medicii vaccinatori din Bucureşti, cu scopul de a aduce la zi cunoştinţele din domeniul vaccinologiei, dar şi de a îmbunătăţi abilităţile de comunicare cu pacienţii în vederea combaterii refuzului vaccinal. De asemenea, proiectul prevede organizarea a două conferinţe tematice prin care ne propunem să facilităm dialogul medicilor și părinților cu autoritățile. Prima conferinţă a avut loc pe 25 aprilie 2016, în cadrul Săptămânii Europene pentru Imunizare (eveniment OMS), iar cel de-al doilea eveniment se va desfăşura în perioada februarie-martie a anului 2017 şi sunt aşteptaţi să participe medici, părinţi şi decidenţi din sănătate care îşi vor putea exprima poziţia în legătură cu vaccinarea, dar şi cu situaţia actuală din România, generată de epidemia de rujeolă. Proiectul se adreseaza întregului spectru vaccinal, inclusiv vaccinării HPV.

“Programul OMS de formare de abilități de îngrijire pentru familiile copiilor cu întârzieri sau tulburări de dezvoltare”

Tulburările din spectrul autist reprezintă o patologie cu care ne întâlnim din ce în ce mai des în rândul copiilor. Stasisticile stabilesc câteva repere, și anume: cât de frecventă este această afecţiune (1 din 68 de persoane în populaţia generală), faptul că afectează mai frecvent sexul masculin (de pâna la 5 ori mai frecvent) şi că nu există diferenţe între grupurile rasiale, etnice şi economice. Foarte importantă este dignosticarea precoce, urmată de începerea terapiei în stadiile incipiente ale bolii, terapie care se doreşte a fi intensă, continuă, atât în prezenţa specialiştilor, cât şi în cadrul familiei.

Autism Speaks Foundation a elaborat în parteneriat cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii Programul de Formare a Competenţelor Parentale (Parents Skills Training – PTS), care a fost implementat în numeroase ţări, cu rezultate foarte bune, ştiinţific cuantificate, pentru ameliorarea copiilor cu întârzieri şi tulburări în dezvoltarea cognitivă şi pentru familiile acestora. În perioada 19-20 august 2016 a avut loc în Bucureşti Conferinţa de lansare şi prezentare a acestui program în România. Invitatul de onoare al Conferinţei a fost dl. Andy Shih, Vicepreşedinte al Autism Speaks, Departamentul de Cercetare, care a făcut o amplă prezentare a programului, oferind expertiza pentru implementarea şi sustenabilitatea acestuia, cu exemple de soluţii fezabile şi adaptabile în societatea românească. Programul constă în formarea unui grup de psihologi specializaţi în terapia tulburărilor din spectrul autist. Aceştia vor putea transmite în continuare aceste competenţe părinţilor şi persoanelor care îi asistă pe părinţi, având rolul de “antrenori – coach”, care să ofere informaţii despre strategii, tehnici şi abilităţi de lucru în familie pentru îngrijirea copiilor cu nevoi speciale. Studiile recente arată că această tehnică de “coaching pentru părinte” şi de sprijin pentru familie este cel mai eficient mijloc de susţinere, atât pentru progresul în dezvoltarea copilului, cât şi pentru creşterea calităţii vieţii de familie. Programul se află în etapa pre-pilot. În săptămâna 22-25 ianuarie 2017 s-a desfăşurat primul stagiu de pregătire a psihologilor. Aceştia vor pregăti în continuare alţi specialişti, identificând grupuri ţintă din mediul rural şi urban. Programul se adresează tuturor familiilor care au copii cu tulburări sau întârzieri în dezvoltare, nu doar celor cu tulburări din spectrul autist, acoperind astfel nevoile celor care îngrijesc şi copii cu alt tip de patologie din sfera neuropsihiatriei pediatrice. După finalizarea stadiului de implementare, atunci când programul va fi pregătit să ofere sprijin acestor familii, AREPMF va susţine implementarea şi dezvoltarea acestui proiect prin informarea familiilor despre posibilitatea accesării lui şi prin direcţionarea lor în acest scop.  

Alte articole despre:

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha