Conceptul de Heart Team a fost implementat în chirurgia cardiacă și cardiologie în anul 2010. Acest concept a fost împrumutat din oncologie, specialitate în care, Tumor Bord-ul, respectiv ședințele în care se discută într-un colectiv de medici de diverse specialități cazurile complexe, stabilindu-se cea mai bună cale de rezolvare a patologiei pacientului, reprezintă de mulți ani o normalitate. La început în ședințele de heart-team erau abordate doar cazurile de cardiopatie ischemică ce necesitau revascularizare, fie prin dilatare și stent (procedură intervențională efectuată de cardiolog), fie revacularizare prin bypass aorto-coronarian (efectuat de chirurg). Cine să hotărască modalitatea de revascularizare? Chirugul sau cardiologul? Așa a apărut nevoia de a prezenta aceste cazuri într-un colectiv mai extins, multidisciplinar, care să discute toate aspectele legate de pacient, cu medicii anesteziști, diabetologi, nefrologi, specialiști în imagistică, împreună cu cardiologii clinicieni, intervenționiști și cu chirurgii cardiaci. Ulterior tehnicile transcateter s-au dezvoltat într-un ritm galopant astfel încât nevoia de a discuta toate cazurile complexe într-un cadru organizat multidisciplinar a devenit o necesitate. În multe țări finanțarea acestor programe de către societățile de asigurări impun existența heart-team-urilor în fiecare institut de profil.
Chirurgia Cardiovasculară este o specialitate complexă și nu tocmai ușor de practicat. Din păcate, un număr din ce în ce mai mic de absolvenți de medicină se îndreaptă azi spre specialitățile chirurgicale, mai ales spre specialitățile grele, chirugie cardiacă, toracică, neuro-chirurgie. Dacă în urmă cu 20 - 30 de ani concurența pentru aceste specialități era foarte mare, în ultimii ani ne trezim că nu se ocupă toate locurile scoase la concurs.
Care este viitorul chirurgiei cardiace?
- Alergologie (44)
- Anestezie și Terapie Intensivă (28)
- Boli Cardiovasculare (14)
- Boli infectioase (63)
- Caleidoscop medical (28)
- Cardiologie (161)
- Chirurgie estetica (103)
- Chirurgie generala si Chirurgie Endoscopica (29)
- Chirurgie Vasculara (56)
- Cosmetica medicala (23)
- Dermatologie (203)
- Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice (126)
- Editorial (306)
- Endocrinologie (30)
- Etica medicala (16)
- Factori de risc (18)
- Farmaceutica (126)
- Gastroeneterologie (123)
- Genetica (15)
- Geriatrie si Gerontologie (25)
- Hematologie (7)
- Imagistica medicala (65)
- Imunologie (9)
- Ingrijirea paliativa (15)
- Interviu (55)
- Invatamant Medical (2)
- Legislatie Medicala (12)
- Management Medical (7)
- Mari medici romani (14)
- Medicina Alternativa (84)
- Medicina de familie (90)
- Medicina de laborator (63)
- Medicina de Urgenta (6)
- Medicina Integrata (3)
- Medicina Interna (16)
- Medicina Naturista (248)
- Medicina Nucleara (22)
- Medicina Preventiva (2)
- Medicina Sportiva (21)
- Nefrologie (29)
- Neonatologie (46)
- Neurologie (66)
- Neuropsihiatrie infantila (4)
- Nutritie (38)
- Obstetrica-Ginecologie (162)
- Oftalmologie (602)
- Oncologie medicala (124)
- ORL (105)
- Ortopedie (49)
- Pediatrie (135)
- Pneumologie (138)
- Posta redactiei (19)
- Produse naturiste (127)
- Psihiatrie (94)
- Psihologie (105)
- Reabilitare Medicala (313)
- Relatia medic - pacient (6)
- Reumatologie (95)
- Senologie (7)
- Sfatul farmacistului (35)
- Stiri (2918)
- Stomatologie (69)
- Tehnologie Medicala (9)
- Terapia durerii (22)
- Terapii complementare (212)
- Terapii Laser (12)
- Toxicologie (4)
- Transplant de organe (1)
- Urologie (66)
-
Al 24-lea Congres Național FRDNBM 2026
4 / 11 / 2026 -
The 15th Oncodigest Conference 2026
5 / 11 / 2026 -
Zilele Pediatriei Ieșene "Medicina Copilului Intre Traditie si Inovatie" 2026
5 / 11 / 2026 -
Conferința Medicală Internațională - HOPE for Severe Affective Disorders
5 / 11 / 2026 -
A XIX-a CONFERINŢĂ NATIONALĂ DE MICROBIOLOGIE ŞI EPIDEMIOLOGIE 2026
5 / 11 / 2026 -
Congresul Național de Nefrologie 2026
5 / 11 / 2026 -
UROGYN 2026
5 / 11 / 2026 -
Al XXVI-lea Simpozion Național de Nutriție Clinică și Metabolism 2026
5 / 11 / 2026 -
Conferința Națională de la A la Z în Medicina Internă 2026
5 / 11 / 2026 -
IMPLICAȚIILE TESTELOR GENETICE ÎN MANAGEMENTUL BOLILOR HEMATOLOGICE MALIGNE
Bucuresti6 / 11 / 2026 -
SĂNĂTATEA FEMEII: PERSPECTIVE MULTIDISCIPLINARE ȘI MANAGEMENT INTEGRAT 2026
6 / 11 / 2026 -
SAD22: Sprijin, adaptare, diagnostic
6 / 11 / 2026 -
Annual Congress of the Contact Lens and Ocular Surface Society 2026
6 / 11 / 2026 -
SOROT 2026 Conference
6 / 11 / 2026 -
Actualități și perspective în cercetarea farmaceutică – Ediția a 5-a, 2026
6 / 11 / 2026 -
Conferința Națională de Boli Rare 2026
7 / 11 / 2026 -
Romanian Robotic & Metabolic Surgery Days 2026
9 / 11 / 2026 -
A XXI-a Conferință Națională de Sănătate Mintală a Copilului și Adolescentului 2026
11 / 11 / 2026 -
A XXIX-a ediție a Congresului Național al Societății Române de Pneumologie 2026
11 / 11 / 2026 -
Conferinta Nationala de Ecocardiografie a Societătii Romane de Medicina Interna - Evaluarea cardio-pulmonara integrata 2026
12 / 11 / 2026 -
A doua ediție IAȘI DENTAL FORUM are loc în perioada 12-14 noiembrie: “Stomatologia de mâine - construită azi”
12 / 11 / 2026 -
CONFERINTA NATIONALA ENDOCRINOLOGIA Conexiuni fara granite
13 / 11 / 2026 -
INFECTOPEDIA – Conferința națională de imunologie, vaccinologie și boli infecțioase pediatrice, 2026
13 / 11 / 2026 -
SEARCH AND RESCUE 2026
18 / 11 / 2026 -
Conferința Națională de Farmacie 2026
19 / 11 / 2026 -
A VII-a Editie a Evenimentului "Actualitati in bolile sistemice" 2026
19 / 11 / 2026 -
Conferința Națională de Imagistică a Sânului 2026
19 / 11 / 2026 -
Prima Ediție a Conferinței SIGMA Network
19 / 11 / 2026 -
Farma Practic Expres 2026
19 / 11 / 2026 -
NOUTĂȚI ȘI URGENȚE ÎN PATOLOGIA PEDIATRICĂ, EDIȚIA A IV-A, 2026
20 / 11 / 2026 -
Conferința Națională "ZILELE AREPMF" 2026
20 / 11 / 2026 -
CONFERINȚA NAȚIONALĂ DIABETUL ZAHARAT ȘI BOLILE ASOCIATE, EDIȚIA A VII-A, 2026
24 / 11 / 2026 -
Sesiunea Grupului de Lucru SNMF CardioMF
24 / 11 / 2026 -
Al 21-lea Congres Național Al Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară 2026
25 / 11 / 2026 -
OncoHub 2026
25 / 11 / 2026 -
NUTRIȚIA - rol cheie în managementul afecțiunilor digestive pediatrice
26 / 11 / 2026 -
NeurogastRO 2026
26 / 11 / 2026 -
Best Of, ediția a X-a , 2026
26 / 11 / 2026
-
Riscul oncologic privit pe întreg parcursul vieții
-
Succesul unei operații de cataractă
-
„A încuraja şi construi încredere în oncologie“
-
„În combaterea bolii Alzheimer, trebuie să pregătim, prin educație, atât societatea cât și instituțiile care oferă servicii medicale“
-
„Profilarea genomică - identificare a modificărilor genetice cu relevanță diagnostică”


























