55
None

Proiectul “Și ei trebuie să aibă o șansă!”, la final. Serviciile pentru persoanele cu autism: evaluare, rezultate, sustenabilitate

Fundația Romanian Angel Appeal (RAA) și partenerii săi, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice – Direcția Protecția Copilului (MMFPSPV-DPC) și Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale din România (APCCR) anunță încheierea, pe 30 septembrie 2013, aimplementării proiectului strategic “Și ei trebuie să aibă o șansă!” – program de sprijin pentru integrarea socială și profesională a persoanelor cu tulburări de spectru autist (TSA). Proiectul a realizat un pas important în îmbunătățirea vieții persoanelor cu autism din România, prin creșterea numărului de medici instruiți în depistarea precoce a tulburării de spectru autist, creșterea numărului de specialiști în intervenții terapeutice, dezvoltarea unei rețele naționale de servicii gratuite pentru persoanele cu TSA, sporirea gradului de informare și sensibilizare a publicului și elaborarea unei Strategii Naționale privind integrarea socială a persoanelor cu autism. Proiectul a avut o durată de 3 ani și a fost cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

Unul dintre principalele obiective ale proiectului a vizat crearea unui cadru favorabil care să contribuie la creșterea șanselor de integrare socială a copiilor și tinerilor cu TSA, prin diagnosticare precoce și acces la servicii și programe de recuperare și asistență specializată.

Proiectul a pornit din dorința de a răspunde unei părți a problemelor identificate în rândul comunității persoanelor afectate de autism, generate în special de diagnosticarea târzie cauzată de lipsa de informare și instuire, lipsa unor intervenții terapeutice accesibile, lipsa unui sistem de referire a persoanelor diagnosticate, către servicii specializate, lipsa acută de specialiști formați în intervenții terapeutice, respingerea, izolarea și lipsa accesului la educație și integrare socială, din cauza slabei informări și în absența unui cadru legislativ care să asigure respectarea drepturilor persoanelor cu autism.

La sfârşitul celor 3 ani de implementare a proiectului, rezultatele acestuia pot fi cuantificate, după cum urmează:

-          628 de profesioniști instruițiîn intervenții terapeutice pentru persoane cu autism (psihologi și psihopedagogi)

-          1.240 de medicide familie și pediatri înscriși la cursurile online de depistare precoce, dintre care 400 medici au absolvit deja

-          40 de Centre de consiliere și asistență pentru persoane cu autism și familiile lor, deschise în 35 de județe ale țării și în municipiul București, pentru a oferi servicii gratuite

-          1.332 persoane cu autism care au beneficiat deja de servicii în cadrul centrelor, până la sfârșitul lunii iulie

-          2 campanii naționale de informare și sensibilizare, care au atins 8.154.000 indivizi unici, din publicul general, respectiv 35.715 aparținători ai persoanelor cu autism

-          Elaborarea, în colaborare cu autorităţile abilitate şi cu partenerii din mediul neguvernamental, a proiectului de Strategie națională privind integrarea socială și profesională a persoanelor cu autism.

Ce se întâmplă după 30 septembrie 2013?

Principala reușită a proiectului o reprezintă punerea bazelor primei rețele naționale, public-private, de servicii pentru persoanele cu autism. Cele 40 de centre înființate vor continua să ofere servicii iar Fundația Romanian Angel Appeal are deja în pregătire noi proiecte ce vizează dezvoltarea lor și a serviciilor.

Instruirea medicilor de familie și pediatri va continua, platforma de e-learning care oferă formare creditată de Colegiul Medicilor din România,  www.tsa-medability.ro, rămânând activă și după încheierea proiectului.

De asemenea, vor continua campaniile naționale de informare și advocacy cu privire la drepturile persoanelor cu autism, Fundația Romanian Angel Appeal fiind, din anul 2012, membră a Federației pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autismului (FEDRA).

Ne propunem de asemenea ca, prin proiectele pe care Fundația Romanian Angel Appeal le va desfășura în viitor, accentul să fie pus pe integrarea educațională a persoanelor cu autism.

De ce este nevoie?

În România, la nivelul anului 2012, erau declarate 7.179 de persoane diagnosticate cu autism (conform Ministerului Sănătății) însă numărul real al acestora este mult mai mare, majoritatea nefigurând în evidența oficială. Incidența autismului este de 1/88 persoane, conform unui studiu publicat în 2012 de Centrul pentru Controlul Maladiilor din Atlanta, Statele Unite ale Americii, iar pentru țara noastră specialiștii estimează cel puțin 15.000 de persoane cu autism. Studiile și experiența organizațiilor de profil internaționale arată că diagnosticarea timpurie, la vârsta de 18 – 36 luni, intervențiile specializate și integrarea socială, cresc cu până la 47% șansele persoanelor cu autism de a dobândi abilități pentru viață independentă, conform studiului publicat de Ivar Lovaas, UCLA, 1987.

“Deși prin proiectul “Și ei trebuie să aibă o șansă!” s-aurealizat pași importanți privind îmbunătățirea vieții persoanelor cu autism din România, problemele acestora sunt departe de a fi rezolvate în absența unui cadru legislativ coerent și aplicat. Este nevoie, în primul rând, de reglementări legislative care să asigure respectarea drepturilor persoanelor cu autism. De asemenea, serviciile de recuperare trebuie să fie gratuite, susținute de stat și oferite timpuriu, iar integrarea școlară a copiilor cu autism trebuie să devină o realitate. Nu în ultimul rând, este nevoie de servicii pentru tinerii și adultii cu autism, centrate de dezvoltarea potențialului lor, pe integrarea în muncă și în comunitate. Aceste servicii lipsesc aproape cu desăvârșire.”– Adelaine Katerine Tarpan, sociolog, Fundația Romanian Angel Appeal, Manager al proiectului “Și ei trebuie să aibă o șansă!”

 

Contact:

Costinela Caraene, Coordonator PR, Fundația Romanian Angel Appeal

Tel: 0721.151.187, 0745.25.95.85, e-mail: costinela.caraene@raa.ro

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha