Redactia Saptamana Medicala
Diabetul zaharat (DZ) reprezintă o afectare metabolică cu etiologie diversă, care se caracterizează prin hiperglicemie cronică, la care se asociază tulburări ale metabolismelor glucidic, lipidic și proteic.
Ca și etiologie, DZ se clasifică în patru categorii principale: DZ tip 1, DZ tip 2, diabetul gestațional și alte tipuri specifice de diabet. DZ de tip 2 reprezintă aproximativ 90-95% din totalul cazurilor de DZ, iar numărul pacienților cu DZ tip 1 reprezintă mai puțin de 5% din numărul total de paciențiDe asemenea s-a constatat o creștere semnificativă a prevalenței DZ tip 2 în rândul adulților tineri, cu vârsta mai mică de 40 de ani, iar din cauza prezenței ridicate a obezității încă din copilărie și adolescență, DZ tip 2 a devenit un motiv de îngrijorare în rândul copiilor și adolescenților.
Boala aterosclerotică este determinată de acumularea de lipide, elemente fibroase și calcificări la nivelul arterelor mari și medii. Procesul aterosclerotic este inițiat de activarea endoteliului, urmat de o cascadă de evenimente, care implică îngustarea vaselor și activarea căilor inflamatorii, proces care se continuă cu formarea plăcii de aterom. Toate aceste mecanisme determină evenimente cardiovasculare și cerebrovasculare precum infarctul miocardic (IM), accidentul vascular cerebral (AVC) și boala arterială periferică (BAP).
Cea mai importantă complicație a DZ o reprezintă ateroscleroza, iar DZ reprezintă cel mai important factor de risc în patologiile cardiovasculare. La pacienții cu DZ, ateroscleroza se dezvoltă mai repede și de la o vârstă mult mai tânără comparativ cu persoanele care nu sunt diagnosticate cu DZ.
Ateroscleroza este reprezentată de inflamația cronică, difuză, arterială și afectează cu precădere arterele mari și medii. Procesul inflamator are rol atât în formarea plăcii de aterom dar contribuie și la destabilizarea acestor plăci. Mecanismele fiziopatologice ale aterosclerozei sunt complexe. În momentul în care predomină inflamația, placa aterosclerotică devine vulnerabilă, instabilă și este predispusă la ruptură.
Datorită complexității acestor mecanisme, tratamentul inflamației cronice la pacienții cu diabet și îndeosebi la pacienții cu tipul 2 de DZ reprezintă o provocare. Cea mai frecventă întrebare este cât de agresivă ar trebui să fie terapia pentru această categorie de pacienti? Chiar dacă mai multe studii au documentat faptul că terapiile care scad inflamația pot conduce la îmbunătățirea controlului glicemic la acești pacienți și pot duce la scăderea riscului de evenimente cardiovasculare, încă există întrebări în ceea ce privește terapiile medicamentoase cele mai eficiente și efectele lor pe termen lung. Un rol esențial în reducerea inflamației îl au schimbările în ceea ce privește dieta, dar și activitatea fizică.
