48
None

Scintigrafia în oncologie

     Scintigrafia este foarte importantă în oncologie datorită sensibilităţii crescute pe care această investigaţie o oferă în detectarea, stadializarea şi restadializarea afecţiunilor neoplazice.

     O serie de substanţe marcate radioactiv sunt capabile în prezent să se concentreze în mod specific în anumite tipuri de leziuni, astfel încât să indice cu precizie foarte mare dacă acea leziune există şi unde anume este localizată.

     Din acest motiv, medicina nucleară oferă, în patologia tumorală, un ajutor important în:

  •  stadializarea unei malignităţi – cu bilanţul iniţial de extensie metastatică a unui cancer;
  •  evaluarea eficacităţii terapeutice, restadializarea – cu reevaluarea extensiei bolii după cura iniţială terapeutică;
  •  detecţia recurenţelor (evaluarea prezenţei cancerului în condiţii de suspiciune clinică/biochimică);
  •  monitorizarea evoluţiei pe termen lung a pacienţilor cu chimioterapie, radioterapie sau care au beneficiat de cure chirurgicale.

     Nu în ultimul rând, concentrarea specifică în interiorul anumitor tipuri de leziuni permite unor substanţe marcate radioactiv tratarea anumitor forme de cancer – paliativ (Sr-89 - pentru durerea din metastazele osoase) sau chiar curativ (I-131 pentru cancerul tiroidian, Y-90 cuplat cu Ac-monoclonali pentru limfoame).

    Formaţiunile tumorale pot fi vizualizate scintigrafic, utilizând tipuri de radiofarmaceutice (molecule marcate cu un izotop radioactiv) foarte diferite, de la molecule cu structură simplă la substanţe complexe care au necesitat ani de cercetare şi costuri considerabile. Imaginile scintigrafice sunt realizate după administrarea intravenoasă a unei substanţe radiofarmaceutice, numită uneori şi radiotrasor. Ceea ce vedem pe imaginile scintigrafice depinde în mod direct de metabolismul acestei substanţe şi de fiziologia şi biologia sistemului/organului examinat, acesta fiind astfel primul element-cheie al detecţiei scintigrafice. Cel de-al doilea element esenţial al investigaţiei este reprezentat de detectarea radiaţiilor ce provin din locurile în care s-a concentrat radiofarmaceuticul. Această detectare este posibilă cu ajutorul echipamentului dedicat acestui scop şi se numeşte GAMMA CAMERA.

     Există disponibili mai mulţi radiotrasori a căror fixare poate indica – uneori cu o specificitate foarte mare - prezenţa unui proces tumoral şi a căror fixare nu este specifică unui anumit tip de cancer şi nici chiar prezenţei unei maladii canceroase.

    Iodul radioactiv (I131) reprezintă situaţia în care o molecula foarte mică, simplă şi relativ ieftină se localizează foarte specific într-un ţesut, cel tiroidian. Datorită proprietăţilor particulare ale acestei molecule, sunt posibile, în foarte multe tipuri de cancer tiroidian, atât vizualizarea precisă a extensiei bolii cât şi terapia acesteia.

     Un caz particular de radiofarmaceutic utilizat pe scară largă în cadrul tuturor departamentelor de Medicină Nucleară îl reprezintă şi Tc99m–MDP, utilizat în scintigrafia osoasă, care, în afara tumorilor osoase primitive, permite vizualizarea metastazelor printr-un mecanism indirect, reprezentat de captarea radiotrasorului de către osteoblastele activate perimetastatic.

     Din aceeaşi categorie a trasorilor de tip „oncologic”, un reprezentant de marcă este Tc99m-MIBI, care a fost iniţial creat, dezvoltat şi utilizat în scopul examinărilor miocardice, şi care, prin acumularea la nivelul membranelor mitocondriale, mult modificate în cazul unor procese cu activitate metabolică intensă, permite vizualizarea acestora. Principalele procese patologice (nu neapărat maligne) care pot fi detectate cu acest radiofarmaceutic sunt reprezentate de: adenoamele/hiperplaziile paratiroidiene, carcinoamele mamare, pulmonare, a metastazelor acestora ganglionare, precum şi a tumorilor cerebrale (glioame). Nu este de neglijat nici rolul foarte important pe care această examinare îl poate avea în aprecierea activităţii bolii atât în procese de tipul mielomului multiplu, cât şi în predicţia răspunsului la chimioterapie în diverse tipuri de cancer (în special în cancerul de sân).

     Există, de asemenea, radiofarmaceutice cu structură foarte complexă, capabile a se fixa în formaţiunile tumorale prin legarea de receptorii de la nivelul membranelor acestora. Din această categorie face parte, de exemplu, un analog sintetic de somatostatină, 111In-pentetreotide, care, prin legarea de receptorii somatostatinici ai tumorilor endocrine gastroenteropancreatice (GEP), va determina vizualizarea acestora.

   Un viitor aparte în acest domeniu îl au anticorpii monoclonali radiomarcaţi, cu care se reuşeşte nu numai vizualizarea scintigrafică a diferitelor malignităţi (radioimunoscintigrafie), ci şi stabilirea unor radioterapii ţintite celulare, prin marcarea anticorpilor cu izotopi radioactivi optimi pentru terapie (cu emisie beta sau alfa).

     Diagnosticul tumorilor maligne primitive se poate stabili scintigrafic pentru:

  •  cancerul tiroidian (carcinom tiroidian diferenţiat – Tc99m pertechnetat, carcinom tiroidian medular –Tc99m-V-DMSA);
  •  tumori endocrine gastroenteropancreatice (In-111-pentetreotide);
  •  cancerul de sân (scintimamografia cu Tc99m-MIBI, cu evidenţierea tumorii primitive şi a eventualelor metastaze ganglionare axilare);
  •  tumori primitive osoase (scintigrafie trifazică şi „whole body” cu Tc99m-MDP - evidenţierea metastazelor la distanţă în sarcoamele Ewing, în special în sarcoamele apărute pe fond de maladie Paget osoasă).

     De asemenea, pentru stadializarea neoplasmelor se indică:

  • scintigrafia osoasă (trifazică, „whole body”, SPECT) în cancerele de sân, plămân şi prostată, dar şi în cele renale, sarcoame de părţi moi, melanoame - cu Tc99m-MDP;
  • în mielom multiplu se face evaluarea leziunilor cu Tc99m-MDP şi cu Tc99m- MIBI;
  • detecţia nodulului santinelă – în melanoame şi cancer de sân cu Tc99m-nanocoloid;
  • în cancerul pulmonar fără celule mici, în vederea rezecţiei chirurgicale tip lobectomie/pneumectomie, o evaluare preterapeutică a rezervei respiratorii postoperatorii, prin cuplarea scintigrafiei pulmonare de perfuzie cu  spirometria.

     Pentru evaluarea postterapeutică se urmăresc scintigrafic:

  • diagnosticul diferenţial al recurenţei tumorale versus modificări de radionecroză în glioame (Tc99m-MIBI);
  • evaluarea metastazelor osoase (Tc99m bifosfonaţi).

     Prezentarea actuală nu a avut în vedere rolul extrem de important al PET în oncologie.

Comentarii


Flori

As dori sa va trimit si eu scintigrafia osoasa ( mai multe focare de determinari secundare osoase, dispuse pe coloana vertebrala,cervico-toraco-lombare, arcurile costale) facuta de tatalui meu pe 27.02.2012 sa va spuneti si d-voastra parerea dar nu stiu unde, nu aveti nici o adresa de mail, iar aici nu reusesc sa o lipesc.\r\n Va multumesc!

March 17, 2012, 2:15 p.m.
8
4

Saptamana Medicala Administrator

Buna ziua, Imi puteti trimite imaginile, daca sunteti din provincie, pe adresa :office@matefinmedical.ro sau adriana.rimbu@matefinmedical.ro. Daca sunteti din Bucuresti va astept la clinica Mate-Fin Medical din strada Maior Ion Coravu 20 cu actele medicale ale tatalui dvs. Numai bine Dr.Adriana Rimbu

March 20, 2012, 4:27 p.m.
4
0

florica

sotul meu a fost diagnosticat din 2010 cu cancer renal stang si metastaze osoase multiple i sa fc chimioterapie 6 luni iar in 2011 25 de sedinte de radioterapie sa simtit bine nu a mai fc niciun tratament desi e in st 4 iar acum are dureri la umeri doctorul oncolog ia dat tramadol ptr dureri dar tot are dureri nu inteleg de ce nu mai fc niciun tratament oncologic nu stiu ce sa facem unde tr sa mai mergem la rmn cancerul este stopat nu sa extins dar el are dureri de umeri nu stiu ce sa facem

March 21, 2012, 8:46 p.m.
9
2

Flori

Eu sunt disperata nu stiu ce sa mai fac, la cine sa mai apelez ce tratament sa mai urmeze ca boala sa nu mai avanseze. Refuz sa cred ca nu se mai poate face nimic. Tata este in evidentele medicilor din 2007 de la o simpla operatie de prostata (cum ni s-a spus) si am ajuns aici din neputinta lor. Puteau sa ne trimita sa-l tratam la Bucuresti sau in alta parte nu sa ajungem aici si sa ni se spuna ca nu se mai poate face nimic. Sunt si ei copii la randul lor au si ei parinti dar nu au gram de constiinta. Cum s-ar simti sa fie in locul nostru sa vrei sa faci ceva pentru parintele tau si sa nu poti. Imi cer scuze sunt foarte tulburata. Mai am o singura speranta in Dumnezeu, sa-l ajute sa treaca cat mai usor peste asta.

March 26, 2012, 8:27 p.m.
5
4

Baisan Cristian gabriel

va rog sa-mi indicati unde pot face o scintigrafie de prostata (investigatie cu izotopi avind in vedere ca sint operat de 3 ori de prostata-fara succes, iar o ultima consultatie a indicat evolutia unei posibile tumori post- operatorii(cancer de prostata incipient). La ce clinica sau centru medical din Bucuresti ?

April 16, 2012, 9:43 p.m.
28
3

ANA

As dorii sa stiu si eu ce pret are o scintigrafie osoasa ... daca o pot face la pret redus si unde....multumesc.

July 2, 2012, 4:28 p.m.
25
13

ANA

Unde pot face si eu o scintigrafie osoasa coplata cu trimitere de la medicul ortopet.Mentionez ca am fost diag. cu neoplasm mamar in 2005 si nu am facut niciodata aceasta analiza....multumesc.

July 17, 2012, 6:41 p.m.
23
9

Vlad Ioana

Buna ziua, As dori sa stiu daca se poate face la dvs. scintigrafie osoasa,cat costa sau daca este gratis cu bilet de trimitere casmb si cand se poate face? Multumesc!

June 26, 2013, 3:59 p.m.
21
8

Redactie

Cu scuze de intarziere, va rugam sa contactati unitatea medicala la tel. 0724.201.203; 0763.337.493, noi doar gazduim informatii despre unitati medicale, in sprijinul dumneavoastra.

July 9, 2013, 10:23 p.m.
6
3

balan

Buna ziua!\r\nSunt operata in anul 2013 de cancer mamar si as vrea sa fac si eu un examen la oase: oscintografie osoasa. Sunt din Bacau si as vrea sa stiu unde se poate face acest examen, cat costa si ce acte imi trebuiesc?\r\nMultumec!

May 8, 2015, 10:27 a.m.
11
2

Saptamana Medicala Administrator

Sunati cu incredere la Dr. Adriana Rimbu, tel. 0724.201.203; 0763.337.493 si solicitati toate lamuririle.

May 11, 2015, 9:33 p.m.
3
0

Agripina Marafet

As dori sa ma programez pentru o scintigrafie osoasa am dg tumora mamara am bilet de trimitere de la oncolog.Va multumesc.

Nov. 2, 2015, 2:01 p.m.
1
2

Saptamana Medicala Administrator

Contactati Dr. Adriana Rimbu\r\nMedic primar Medicina Nucleara\r\nMedic specialist Radiodiagnostic\r\n\r\n0724.201.203; 0763.337.493

Nov. 3, 2015, 1:44 p.m.
6
0

Dinu

Sant din hunedoara si as dori sa aflam unde am putea face o scintigrafie osoasa mai a aproape de Hunedoara multumim

Dec. 11, 2015, 10:21 a.m.
3
1

victorita plesca

Rog o programare la matefin ptr o scintigrafie osoasa .tatal meu are cancer de prostata faza 2 si are recomandare de la dr oncolog ptr CT si scintigrama.Va rog sa mi comunicati daca se poate cu cine sa iau legatura ,unde se face ,cand si cat costa sau ce alte documente trebuiesc (bilet trimitere ,recomandare etc este decontat de casa/) multumesc PS sunt din Bucuresti

March 19, 2016, 10:31 a.m.
5
4

cristina

As dori o programare pt scintigrafie osoasa recomandată în urma unui CT. Ma puteti ajuta cu un nr de telefon? Se poate face gratuit cu bilet de trimitere?

May 19, 2016, 10:15 a.m.
10
2

George

Buna ziua, Solicit interpretarea unei scintigrafiei osoase efectuată tot la mate fin pe str.Vasile Lascar,întrucât sint menționate la concluzii suspiciuni de determinări secundare osoase și de.oncolog afirma sa incep tratamentul pe răspunderea mea.multumesc

March 21, 2017, 5:45 p.m.
4
1

costea catalin

Buna ziua Va rog sa ma ajutati cu efectuarea unei scintigrafii osoase in regim de urgenta pt fratele meu diagnosticaat cu cancer pulmonar faza 4.

Aug. 21, 2017, 5:28 p.m.
1
1

Katherine

Hello Is your website copy outdated? I'm a top-rated copywriter (with hundreds of happy clients) and a 100% job satisfaction rate. Enough about me, how does that help you? The right words attract people. They can even elevate your business above the competition. I craft them into engaging content that search engines and people love. What does that mean for you? More traffic, more customers and a bright future for your business. I would love to become one of your go to freelance writers. Learn more on my website: https://kathreadwrites.xyz/us-promo/ (SAVE $50+) If you are open to it, I'd like to handle a small writing task so you can see my superior skills. Then we can get this party started. Be Awesome Katherine P.S.I spend most of my time writing copy for clients. This means I try to avoid emails if possible. I do, however, prioritize existing clients & any new website inquiries. These get a FAST response. If you want to get in touch, please use the contact form on my website instead of emailing me. Unsubscribe: https://kathreadwrites.xyz/unsub/?dom=saptamanamedicala.ro

Feb. 14, 2019, 4:24 p.m.
0
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha