11
None

Blefaroplastia

     Blefaroplastia reprezintă o intervenţie chirurgicală care se adresează atât pleoapelor superioare cât şi celor inferioare, cu scopul de a înlătura urmele lăsate de trecerea anilor.

     Cu trecerea timpului, tegumentele îşi modifică aspectul şi tonusul, îşi pierd elasticitatea, şi treptat se atrofiază, generând o serie de modificări specifice procesului de îmbătrânire. La nivelul pleoapelor, aceste modificări pot genera ptoza tegumentară, la care uneori se asociază hernierea subcutanată a ţesutului gras retroorbital. Acestea se concretizează prin falduri de tegument vizibile la nivelul pleoapelor (îndeosebi la nivelul pleoapelor superioare) şi modificări ale reliefului sub formă de pungi  de grăsime sau cearcăne (îndeosebi la nivelul pleoapelor inferioare). Toate aceste modificări se accentuează odată cu trecerea anilor, accentuându-se sub efectul agresiv al factorilor de mediu, al modificărilor hormonale sau al unor cauze patologice, precum edemele palpebrale sau modificări ponderale importante. Uneori, astfel de modificări pot fi constituţionale (transmise genetic), întâlnindu-se la persoane tinere.

Cui se adresează acest tip de intervenţie chirurgicală?

     Blefaroplastia este indicată la aproape orice vârstă, dar cel mai frecvent se adresează persoanelor de vârstă mijlocie, cu scopul de a înlătura primele semne lăsate de trecerea timpului. În egală măsură, acest tip de intervenţie se adresează şi persoanelor tinere, pentru remodelarea aspectului congenital al pleoapelor sau pentru îndepărtarea cearcănelor sau pungilor inestetice. Uneori, această intervenţie se poate efectua şi în scop funcţional, pentru lărgirea câmpului vizual sau pentru corectarea unor asimetrii de fantă palpebrală. Practic, acest tip de intervenţie chirurgicală se individualizează, adaptându-se la particularităţile fiecărui caz în parte.

     Blefaroplastia se poate asocia cu alte metode de reîntinerire facială, chirurgicale, dar şi nechirurgical. Prin urmare, astfel de proceduri nu se înlocuiesc una pe alta, ci se combină, pentru a obţine un rezultat optim pentru fiecare caz în parte.

Detalii despre blefaroplastie

     Blefaroplastia este procedeul chirurgical de îndepărtare a excesului de piele, grăsime şi muşchi de la nivelul pleoapelor, tehnică chirurgicală utilizată, fiind adaptată la particularităţile fiecărui caz în parte. În cazul pleoapei superioare, îndepărtarea excesului de tegument se face cu o incizie plasată în pliul natural creat de deschiderea fantei palpebrale şi prelungită la nevoie pe direcţia unui rid deja existent la acest nivel.

     Cicatricea rezultată este astfel mascată complet de deschiderea pleoapei şi devine practic invizibilă. În cazul pleoapei inferioare, excesul de tegument se rezecă printr-o incizie ascunsă sub marginea ciliară. În cazul persoanelor tinere, blefaroplastia pleoapelor inferioare se adresează cu precădere pungilor existente sub ochi.

     Intervenţia durează aproximativ 1-2 ore şi nu necesită anestezie generală. Se poate face cu anestezie locală sau generală, în funcţie de complexitatea şi durata intervenţiei chirurgicale. Nu necesită spitalizare.

     Postoperator pot să apară edem şi echimoze, care persistă câteva zile.

     Îngrijirile postoperatorii sunt minime. Se alică un pansament de protecţie în  primele 24 de ore. Suprimarea firelor de sutură se face în ziua a 3-a/a 5-a.

     Pentru diminuarea edemului postoperator se recomandă aplicaţii reci în primele ore după intervenţie. Vindecarea este rapidă, de regulă după 5-7 zile.  

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha