5
None

CUM RECUNOAŞTEM UN BUN CARDIOLOG ?

Sănătatea  dumneavoastră nu o puteţi încredinţa oricui, indiferent de firmă sau faimă. Aveţi nevoie de criterii de apreciere în relaţia medic-pacient.

Un element esenţial este experienţa medicului. Pentru diagnosticare, flerul este rezultatul unei îndelungate experienţe.

Apreciaţi medicul după interesul şi răbdarea cu care vă ascultă şi vă examinează. Anamneza este de bază, iar orice amănunt din viaţa dumneavoastră poate fi revelatoriu. Multe boli îşi au sorgintea într-un puternic stres psihoemoţional, printr-un mecanism psihosomatic.

Examenul cordului nu se rezumă doar la ascultarea cu urechea sau cu stetoscopul, iar acest examen trebuie făcut cu pacientul în picioare (poziţia normală), culcat pe spate şi pe stânga, ridicat în picioare brusc după un minut de stat chircit - pe vine. Apoi, măsurarea tensiunii arteriale se face obligatoriu la ambele braţe (diferenţele pot fi un semn important). Nu se poate încheia un examen cardiologic fără cercetarea arterelor membrelor inferioare, a pulsaţiilor şi a tensiunii arteriale la gambe, nu doar la braţ, atât în repaos cât şi după efort fizic Examenul plămânilor este deasemeni foarte important deoarece „pulmonum cor anexum est”, cele două organe formează un ansamblu cardiorespirator. Examenul clinic este în sine o veritabilă artă.

Electrocardiograma este o metodă de explorare de nepreţuit, dar interpretarea traseului, respectiv traseele ECG trebuiesc interpretate. Există specialişti în electrocardiografie. Totuşi, nu se pune un diagnostic doar pe baza traseului ECG, este nevoie de examenul clinic şi, adesea, de date de laborator. Starea vaselor de sânge poate fi evaluată imediat şi sigur prin examenul fundului de ochi, unde arterele şi venele sunt perfect vizibile graţie transparenţei mediilor oculare. Medicii cardiologi cu pregătire cuprinzătoare pot face singuri examenul FO, cu oftalmoscopul sau cu ajutorul oglinzii concave perforate central, metodă simplă şi la îndemână, fără a risca însă diagnostice oftalmologice complicate. Prin exerciţiu, cardiologul apreciază la fel de bine ca şi un oftalmolog starea vaselor retinei.

Un cardiolog provenit dintr-un medic generalist sau internist (este preferabil) vă va face un examen general, pentru că inima nu este o piesă izolată ci parte integrată dntr-un ansamblu. Acest examen va include de pildă palparea ganglionilor limfatici. Suferinţa cardiacă poate fi doar un „epifenomen”, o consecinţă a altei boli. Doar după un examen clinic amănunţit se continuă, funcţie de situaţie, cu un examen Holter de tensiune arterială, un Holter ECG, o ecocardiografie, radiografii, tomografii etc. Un ultim amănunt: un cardiolog bun vă pune în temă asupra posibilelor efecte adverse ale medicamentelor prescrise, fără să vă inducă o teamă nejustificată, inclusiv privind efectul medicamentelor care vă sunt administrate pentru alte boli.

Am avut un pacient cu palpitaţii, extrasistole, înregistrate şi de examenul ECG. Cauza? Utiliza picături pentru nas, suferea de rinită. Degeaba tratăm inima dacă rădăcina bolii se află în altă parte.

Comentarii


udrescu georgeta

In sfarsit putem citi niste sfaturi absolut utile,de ajutor pentru noi,pacientii,care ori de cate ori avem nevoie de un medic si firesc il dorim pe cel mai bun,alegem numai gandind ca respectivul medic l-a trata pe cutare sau pe cutare....Va multimesc domnule conferentiar.

July 28, 2013, 5:39 p.m.
8
0

Dreptate Ioana

De câteva luni am niste apăsări in zona inimii. Am tot sperat sa se linisteasca pentru ca am avut o perioadă în care am fost solicitată la un mare efort fizic cat si mental. Perioada dificila a trecut. Eu însă ma trezesc cu acelasi apăsări si nu mai pot face eforturi fizice obisnuite, ca de exemplu aspiratul. Am 41 de ani si sunt putin îngrijorată. Multumesc

Jan. 6, 2016, 7:40 a.m.
5
4

CarmeNu Moise

Din păcate nimic din ceea ce zice domnul doctor în acest articol nu aplica.Adică examînarealul în cazul meu a fost spre deloc. Regret ca m-am deplasat din provincie

April 4, 2018, 5:09 a.m.
0
0

Tamaş

Sunt cu Hta de17 ani.De un an de zile creste tensounea doar seara,uneori 20/11...operată de microcarcinom tiroidă,boala autoimuna Haşimoto..evolutie buna..dar problemele cardice s-au accetuat.Fibrilație,aritmie,..seara creste tensiunea.Holter tens. valori mici noaptea 8/6,9/6....Trat.actual Nebilet 1/2 0 1/2.,prestance5/5 0 01/2,eliquis ,rythmonorm..aspacardin seara si dim. Nimic nu merge..sunt la capatul puterilor ptr. ca ajung la urgente des..

April 24, 2018, 8:06 p.m.
0
1
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha