None

Compostiv Veneer-cea mai conservativa metoda pentru obtinerea unui zambet frumos

Un zâmbet frumos este dorinţa oricărui om. De obicei, nemulţumirea pacienţilor legată de fizionomia dentară se rezumă la malformaţii, malpoziţii şi dinţi discoloraţi.

Până nu demult, aceste anomalii se puteau rezolva doar prin metode radicale: de exemplu, discoloraţia dinţilor sau malpoziţia lor, doar prin şlefuirea şi acoperirea dinţilor cu coroane de înveliş. Dezavantajul acestei metode de tratament, cu excepţia preţului ridicat, este apariţia în timp a cariei la nivelul dinţilor acoperiţi cu coroană, iar în cazul dinţilor malpoziţionaţi, tratamentul era cel ortodontic, care necesită timp îndelungat, costuri ridicate şi disconfort cauzat de purtarea aparatului ortodontic.

În ultima vreme, apariţia unui material pe numele compozit şi îmbunătăţirea calităţilor lui pe parcurs au condus la metode mult mai conservatoare pentru tratarea nefizionomiei din zona zâmbetului.

Estetica dentară este astăzi o specialitate practicată în multe ţări ale lumii, existând totodată cursuri (smile design) care dezvăluie toţi parametrii necesari unui zâmbet frumos, cum sunt coroane total ceramice, laminate (faţade) şi composite veneer.

Datorită progreselor înregistrate în ceea ce priveşte compozitul, instrumentele şi materialele pentru finisare şi lustruire, multe cazuri care înainte se puteau rezolva doar prin ortodonţie sau lucrări protetice pot fi tratate acum cu composit veneer fără injecţie, fără dureri, într-o şedinţă sau două.

Bineînţeles, nu orice defect se poate rezolva cu ajutorul compositului veneer fiind necesară examinarea precisă a medicului care poate aplica această metodă. Cu toate acesta

ortondonţia şi lucrările protetice au încă locul lor important în remedierea problemelor detare.

Dr. Oloumi Mansour, medic stomatolog

Tel: 0733 69 60 66

mcoloumi@yahoo.com

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha