22
None

Diagnosticul patologiei esofagului

Esofagul, organ musculo-membranos de tranzit al bolului alimentar, situat în fața corpilor vertebrali, traversează regiunile cervicală, toracală și abdominală.

Cunoscută ca faza a treia a deglutiției, traversarea bolului alimentar de-a lungul esofagului poate fi perturbată în următoarele circumstanțe:

- Cauze intrinseci:

  1. prezenţa corpilor străini;
  2. procese inflamatorii și sechele cicatriciale (postchirurgicale și postiradiere, postcaustice);
  3. tumori esofagiene - aproape întotdeauna maligne;
  4. modificări anatomice (compresiuni extrinseci, membrane conjunctive, diverticuli);
  5. tulburari motorii (spasmul esofagian difuz, cardiospasmul sau acalazia).

- Cauze extrinseci:

  1. adenopatii cervicale, mediastinale
  2. cancer de trahee, glandă tiroidă
  3. anomalii congenitale (fistula traheo-esofagiană, disfagia/obstrucția esofagului prin anomalia vasculara a arterei subclaviculare, calazia/relaxare cardio-esofagiană),
  4. conectivite sistemice (sclerodermia și dermatomiozita).

Simptomatologia este reprezentată de greutatea la deglutiție.

Cancerul esofagian
În ciuda progreselor înregistrate în diagnosticul şi tratamentul cancerului esofagian, prognosticul acestei maladii rămâne, din păcate, rezervat, acesta fiind una dintre cele mai agresive tumori solide; global, supravieţuirea medie la 5 ani este apreciată la 10%.
Incidența cancerului esofagian în rândul tuturor malignităților se află pe locul 6 la nivel mondial. Majoritatea pacientilor cu această formă de cancer sunt vârstnici, taraţi şi malnutriţi și consultă medicul de cele mai multe ori tardiv, cu boala avansată locoregional sau chiar cu metastaze la distanţă necunoscute în momentul examinării.
Malignităţile esofagiene au un prognostic slab, deoarece fiind simptomatice doar în stadii avansate, sunt diagnosticate tardiv, etapă în care rezecția și vindecarea definitivă nu sunt o opțiune terapeutică întrucât mai mult de jumătate sunt prezente cu metastaze îndepărtate sau boală nerezecabilă.
Procesul începe de obicei cu tomografia computerizată (torace, abdomen și pelvis) folosind contrast intravenos pentru a evalua orice limfadenopatie sau metastaze distale.
O altă opțiune este de a efectua PET / CT hibrid pentru a identifica metastazele oculte - lucru important în evitarea intervenției chirurgicale inutile /ineficiente la astfel de pacienți.
Ecografia endoscopică permite cea mai bună evaluare a invaziei tumorale și implicarea regională a ganglionilor limfatici în comparație cu CT, PET sau o combinație a celor două.
Sperăm ca studiile viitoare vor continua să îmbunătățească nu numai depistarea, dar și rezultatele la pacienții cu malignitate esofagiană în stadiu precoce.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha