Era digitală în care ne aflăm ne oferă, în mod constant, noi oportunități și noi metode de a rezolva probleme medicale până de curând fără rezolvare. Una din tehnologiile cele mai noi, dar care promite extrem de mult în domeniul medical este inteligența artificială (IA). Ea oferă atât soluții noi la unele probleme cât și optimizarea metodelor tradiționale. Un domeniu care poate beneficia de această nouă tehnologie este cel al bolilor pulmonare obstructive - în special astmul bronșic și BPOC.
Studiile arată că în lume există aproximativ 300 de milioane de pacienți cu astm bronșic și încă 100 de milioane diagnosticați cu BPOC.
De multe ori, pacienții cu boli pulmonare obstructive au o aderență la tratament scăzută. În ajutorul lor, IA vine cu tehnologii noi. Poate cea mai avansată dintre acestea este cea a inhalatoarelor inteligente. Acestea au capacitatea de a reaminti pacientului să își ia dozele conform indicației medicului, îi pot reaminti să nu își uite inhalatorul acasă sau pot chiar “simți” când starea pacientului se înrăutățește și îi pot oferi alerte care să îl trimită la medic.
Terapia „conectată” permite pacientului o tranziție de la terapia „reactivă”, în care acesta reacționează la schimbări ale stării de sănătate, către o terapie preventivă, cu accente predictive. IA poate alerta, spre exemplu, pacientul cu astm bronșic asupra înrăutățirii stării sale de sănătate și îi poate oferi soluția unui step-up, chiar înainte de a ajunge la medic, având astfel potențialul de a preveni unele exacerbări.
Inteligența artificială oferă de asemena și un cadru pentru dezvoltarea de senzori biometrici care pot detecta fluctuații în respirația pacientului. După detectarea unor fluctuații semnificative, ele pot alerta atât medicul cât și pacientul asupra schimbărilor survenite. De regulă, acești senzori rulează algoritmi în timp real care monitorizează respirația pacientului în timpul inhalării. Datele colectate sunt procesate și criptate în dispozitiv, apoi ele sunt folosite pentru a oferi o imagine de ansamblu asupra stării pacientului.
Sunt disponibile și instrumente interactive digitale care pot să ofere alerte despre dozajul și îngrijirea personalizată, dispozitive care furnizează pacienților tehnici de inhalare prin interacțiune, dispozitive de comunicare între medici și pacienți în situațiile necesare și dispozitive care pot identifica fluxul maxim de aer și înrăutățirea bolii. Dispozitivele interactive utilizează tehnici avansate de inteligență artificială pentru a economisi timp și bani dar și pentru a îmbunătăți calitatea vieții pacienților. Instrumentele interactive digitale pot integra telefoane mobile, ceasuri inteligente, brățări fitness și multe alte dispozitive „wearable” într-o abordare cu adevărat personalizată a tratamentului pacienților obstructivi.
În concluzie, inteligența artificială poate oferi soluții pentru multe din problemele de zi cu zi ale pacienților cu boli pulmonare obstructive.
Inteligența artificială rămâne un domeniu promițător, care poate transforma în realitate terapia personalizată a pacienților obstructivi.
Inteligența artificială în managementul bolilor pulmonare obstructive
- Alergologie (44)
- Anestezie și Terapie Intensivă (28)
- Boli Cardiovasculare (14)
- Boli infectioase (63)
- Caleidoscop medical (28)
- Cardiologie (161)
- Chirurgie estetica (103)
- Chirurgie generala si Chirurgie Endoscopica (29)
- Chirurgie Vasculara (56)
- Cosmetica medicala (23)
- Dermatologie (203)
- Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice (126)
- Editorial (306)
- Endocrinologie (30)
- Etica medicala (16)
- Factori de risc (18)
- Farmaceutica (126)
- Gastroeneterologie (123)
- Genetica (15)
- Geriatrie si Gerontologie (25)
- Hematologie (7)
- Imagistica medicala (65)
- Imunologie (9)
- Ingrijirea paliativa (15)
- Interviu (55)
- Invatamant Medical (2)
- Legislatie Medicala (12)
- Management Medical (7)
- Mari medici romani (14)
- Medicina Alternativa (84)
- Medicina de familie (90)
- Medicina de laborator (63)
- Medicina de Urgenta (6)
- Medicina Integrata (3)
- Medicina Interna (16)
- Medicina Naturista (248)
- Medicina Nucleara (22)
- Medicina Preventiva (2)
- Medicina Sportiva (21)
- Nefrologie (29)
- Neonatologie (46)
- Neurologie (66)
- Neuropsihiatrie infantila (4)
- Nutritie (38)
- Obstetrica-Ginecologie (162)
- Oftalmologie (602)
- Oncologie medicala (124)
- ORL (105)
- Ortopedie (49)
- Pediatrie (135)
- Pneumologie (138)
- Posta redactiei (19)
- Produse naturiste (127)
- Psihiatrie (94)
- Psihologie (105)
- Reabilitare Medicala (313)
- Relatia medic - pacient (6)
- Reumatologie (95)
- Senologie (7)
- Sfatul farmacistului (35)
- Stiri (2915)
- Stomatologie (69)
- Tehnologie Medicala (9)
- Terapia durerii (22)
- Terapii complementare (212)
- Terapii Laser (12)
- Toxicologie (4)
- Transplant de organe (1)
- Urologie (66)
-
Conferinta Nationala de Gastroenterologie Hepatologie si Nutritie Pediatrica 2026
1 / 10 / 2026 -
AFECȚIUNILE PSIHICE ȘI BOLILE SOMATICE 2026
1 / 10 / 2026 -
Conferința Medicală Multidisciplinară – ediția a X-a
1 / 10 / 2026 -
Conferință Națională de ORL Pediatrie
1 / 10 / 2026 -
48th CONGRESS CONVENTUS SOCIETAS ORL LATINA
1 / 10 / 2026 -
GPATI2026 - 24th Edition of the International Course on Guidelines and Protocols in Anesthesia, Intensive Care and Emergency Medicine
1 / 10 / 2026 -
Școala de Alergii Alimentare SRAIC
2 / 10 / 2026 -
Cea de-a 5-a întâlnire anuală a Societății Române de Umăr și Cot
2 / 10 / 2026 -
Congresul "Zilele Medicale ale Spitalului Clinic de Urgenta Sf. Ioan Bucuresti, editia a VIII-a" - HIBRID
2 / 10 / 2026 -
Webinar Durere 2026
2 / 10 / 2026 -
A doua ediție a „Conferinței Naționale pentru Tineri Medici” 2026
3 / 10 / 2026 -
Al XXIII-lea Congres Național de Oftalmologie 2026
7 / 10 / 2026 -
Al 49-lea Congres Național Anual de Medicină Fizică și de Reabilitare 2026
7 / 10 / 2026 -
Conferința Zilele Medicale Nemțene 2026
Neamt8 / 10 / 2026 -
Conferința de Neurochirurgie, Neurologie și Neuroștiințe Moderne din România cu participare internațională – “Neuroștiințele în Serviciul Pacientului - Interdisciplinaritate & Inovație” 2026
Iasi8 / 10 / 2026 -
PNEUMOPED 2026
8 / 10 / 2026 -
Congresul Național de Oncologie 2026
8 / 10 / 2026 -
Conferința APCI-IFIC pentru Prevenirea și Controlul Infecțiilor
8 / 10 / 2026 -
Inherited Metabolic Diseases in pediatric and adult pathology
8 / 10 / 2026 -
Managementul Diabetului Zaharat Centrat pe Pacient 2026
8 / 10 / 2026 -
Conferinta Regionala de Medicina Familiei Braila 2026
8 / 10 / 2026 -
Conferința ARPS 2026 - Promovarea sănătății mintale, factor de protecție pentru comportamentul suicidar
9 / 10 / 2026 -
MEDICINA INTERNĂ LA GRANIȚA DINTRE SPECIALITĂȚI EDIȚIA A IV-A 2026
10 / 10 / 2026 -
The Future of Surgery is Now 2026
12 / 10 / 2026 -
REDEFININD VÂRSTA BIOLOGICĂ: ROLUL EXERCIȚIULUI FIZIC ȘI AL STILULUI DE VIAȚĂ ÎN MENOPAUZĂ, 2026
13 / 10 / 2026 -
Al XVIII-lea Congres Naţional de Geriatrie şi Gerontologie cu Participare Internațională
14 / 10 / 2026 -
EFC XI – European Federation for Colposcopy and Cervical Cancer Prevention
14 / 10 / 2026 -
Congresul Național de Boli Infecțioase 2026
15 / 10 / 2026 -
Conferința GalATI 2026
15 / 10 / 2026 -
IBCTIM 2026
15 / 10 / 2026 -
Conferinta Nationala de Ingrijiri Paliative, a XXVII-a editie, ( ANIP 2026)
15 / 10 / 2026 -
Congresul Asociației Medicale Române 2026 și Forumul Asociației Medicale Române 2026
16 / 10 / 2026 -
Forumul Serviciilor și Tehnologiilor Medicale
16 / 10 / 2026 -
FARMA PRACTIC – BĂILE HERCULANE
16 / 10 / 2026 -
The 14th Romtransplant Congress 2026
16 / 10 / 2026 -
A 17-a Conferință Națională de Neurofiziologie Clinică ASNER (CN2026) cu participare internațională
16 / 10 / 2026 -
CONFERINȚA NAȚIONALĂ MULTIDISCIPLINARĂ ORL SUUB EDIȚIA A X-A – EDIȚIE ANIVERSARĂ 2026
16 / 10 / 2026 -
Conferința Națională de Medicina Familiei 2026, Bucuresti
21 / 10 / 2026 -
Conferința Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara 2026
21 / 10 / 2026 -
A XVI-A Conferință Națională cu Participare Internațională a Societății Române de Dermato-Oncologie și Dermatologie Clinică 2026
21 / 10 / 2026 -
Cel de-al XXVI-lea Congres SNPCAR şi a 48-a Conferinţă Naţională de Neurologie, Psihiatrie și Profesiuni Asociate Copii şi Adolescenți din România 2026
21 / 10 / 2026 -
Congresul anual al Societății Române de Ultrasonografie în Obstetrică și Ginecologie (SRUOG) 2026
22 / 10 / 2026 -
a II-a ediție a Conferinței Naționale AI4-MED: „Inteligența Artificială și Medicina Augmentată – Viitorul Medicinei de Precizie”
22 / 10 / 2026 -
Cea de-a XIV-a ediție a Congresului Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, 2026
22 / 10 / 2026 -
Conferinţa Interdisciplinară NefroCarDia 2026
22 / 10 / 2026 -
Conferința Națională de Medicina Familiei 2026
22 / 10 / 2026 -
Webinar Antibioterapia – Focus pe imunodepresie! - Ediția a 6-a
23 / 10 / 2026 -
Curs de Ventilație Mecanică Pediatrică și Neonatală
23 / 10 / 2026 -
Congresul SRCV 2026
28 / 10 / 2026 -
Conferința Națională a Societății Române de Chirurgie Pediatrică – SRCP 2026
29 / 10 / 2026 -
Master Course in Heart Failure 2026
29 / 10 / 2026 -
A 19-a ediție a Cursului Internațional de Patologie Digestivă
30 / 10 / 2026 -
Conferința de Medicină Psihosomatică 2026
30 / 10 / 2026 -
Advanced Course on PET/CT – ART (Applying Radionuclides in Therapy) 2026
30 / 10 / 2026 -
Medicina bazată pe dovezi 2026
30 / 10 / 2026 -
Point-of-Care Testing in Emergency Medicine – Blood Gas, Creatinine & Urea
30 / 10 / 2026


























