Din ce în ce mai multe studii demonstrează că o nutriție bună precum și suplimentele de calitate pot juca un rol important în lupta împotriva cancerului.
Doctor Young S. Kim, șeful departamentului de nutriție și cancer de la Institutul Național al Cancerului din America, cea mai mare agenție guvernamentală de cancer din lume, afirmă că cercetarile nutriționale demostrează existența a numeroși compuși bioactivi în plante ce combat dezvoltarea sau reapariția cancerelor. Cercetătorii spun că o dietă proastă poate face ca tumora să reapară, dar o dietă corespunzătoare cu un conținut ridicat de metaboliți bioactivi poate opri acest risc.
Din păcate, sursele actuale de legume, fructe și alimente vii sunt foarte puține, astfel încât folosirea suplimentelor nutriționale de bună calitate devine cea mai completă soluție la îndemâna noastră.
Salvestrolii sunt un grup de substanțe naturale pe care plantele le sintetizeazăîn situațiile de agresiune fizică, chimică, biologică (virusuri, bacterii, fungi, raze UV). Salvestrolii fac parte din sistemul imunitar al plantelor. Certcetatorii Gerard Potter și Dan Burke de la Universitatea Montfort Anglia, au descoperit că Salvestrolii funcționează ca pro-medicamente naturale, fiind utilizați de organismul nostru pentru a distruge celulele canceroase fără a afecta celulele normale. Rezultatele studiilor au arătat că în celulele tumorale se exprimă o enzima CYP1B1 care nu apare în celulele sănătoase. Această enzimă are rolul de a transforma salvestrolii în substanțe ce distrug celula canceroasă din interiorul ei. Cercetările susțin că acest mecanism funcționează atât preventiv, distrugând celulele pe măsură ce devin canceroase, cât și terapeutic, distrugând celulele care fac parte din boala activă. În cazul unei afecțiuni tumorale este necesar un aport ridicat de salvestroli care să intercaționeze cu cât mai multe celule bolnave.
Pentru eficacitate maximă cerectătorii au pus la punct o metodă unică prin care se extrag salvestrolii cu cea mai mare abilitate de a se fixa de enzima CYP1B1 și de a distruge un număr cât mai mare de celule canceroase.
Curcumina este o altă substanță naturală care se găsește în fruntea listei de produse benefice în combaterea cancerului și prevenirea recidivelor. Sunt publicate mii de lucrări științifice despre valoarea extractului de Curcuma Longa care demonstrează efectul benefic în afecțiunile tumorale, Institutul Național al Cancerului menționându-l ca fiind unul dintre compușii utili în suprimarea celulelor tumorale.
Curcumina are capacitatea de interveni asupra căilor de semnalizare dereglate pe care celulele tumorale le dezvoltă în procesele de proliferare, apoptoză și angiogeneză la majoritatea tipurilor de cancer.
O problemă majoră este că cea mai mare parte a curcuminei administrate oral nu ajunge niciodată în sânge, deoarece este slab absorbită. În plus, curcumina prelevată în sânge este metabolizată rapid, conjugată în ficat și excretată în fecale.
Încercările de a rezolva acest neajuns au dus la dezvoltarea fomei lipozomale care oferă încorporarea curcuminei într-o sferă de fosfolipide, ce asigură transportul și absorbția extractului de curcumin la nivel celular unde își poate manifesta efectele benefice.
Un supliment cu bune caracteristici este Lipozomal Curcumin 95%, o formă concentrată a extractului standardizat de Curcuma Longa, cu 95% curcuminoide, dezvoltat de cercetatorul Emek Blair Ph.D., din S.U.A.
Afecțiunea tumorală este foarte complexă și necesită abordări multiple: chirurgicale, alopate, nutriționale, care să acţioneze sinergic astfel încât să se reducă semnificativ celulele canceroase din organism și să crească șansele de vindecare.
De aceea nu este de neglijat abordarea nutrițională prin alimentație sănătoasă și prin folosirea de suplimente nutritive de calitate, pe care studiile le-au dovedit a fi de o foarte mare utilitate în această afecțiune ce atinge praguri epidemice.
Combinaţia de Salvestrol Platinum, Curcumin Lipozomal și Vitamina C lipozomală este un real suport pentru organsimul care se confruntă cu boala canceroasă.
Salvestrolii și Curcumina în prevenirea și tratamentul cancerului
- ABC Medical (1)
- Alergologie (40)
- Anatomie patologica (1)
- Anestezie și Terapie Intensivă (28)
- Articole de specialitate (1)
- Asigurari de sanatate (3)
- Boli Cardiovasculare (13)
- Boli infectioase (58)
- Caleidoscop medical (12)
- Cardiologie (152)
- Chirurgie estetica (101)
- Chirurgie generala si Chirurgie Endoscopica (28)
- Chirurgie Vasculara (56)
- Concurs (1)
- Controverse Medicale (2)
- Cosmetica medicala (13)
- Cronobiologie (0)
- Dermatologie (185)
- Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice (109)
- Dieta (4)
- Dreptul la Opinie (3)
- Drepturile si Obligatiile Pacientului (1)
- Editorial (292)
- Educatie Sanitara (3)
- Endocrinologie (28)
- Estetica (2)
- Etica medicala (15)
- Eveniment (4)
- Factori de risc (18)
- Fara categorie (3)
- Farmaceutica (110)
- Fitoterapie (2)
- Gastroeneterologie (116)
- Genetica (8)
- Geriatrie si Gerontologie (23)
- Hematologie (7)
- Igiena (2)
- Imagistica medicala (64)
- Imunologie (8)
- Ingrijirea paliativa (4)
- Ingrijiri la domiciliu (11)
- Interviu (53)
- Invatamant Medical (2)
- Invizibile (1)
- Legislatie Medicala (7)
- Malpraxis (1)
- Management Medical (7)
- Mari medici romani (11)
- Medici romani de prestigiu (2)
- Medicina Alternativa (84)
- Medicina Antiaging (5)
- Medicina de familie (96)
- Medicina de laborator (62)
- Medicina de Urgenta (6)
- Medicina Durerii (4)
- Medicina Generala (2)
- Medicina Integrata (3)
- Medicina Interna (16)
- Medicina Muncii (5)
- Medicina Naturista (229)
- Medicina Nucleara (22)
- Medicina Preventiva (2)
- Medicină regenerativă (1)
- Medicina Sportiva (19)
- Nefrologie (29)
- Neonatologie (43)
- Neurologie (71)
- Neuropsihiatrie infantila (3)
- Noutati in medicina (1)
- Nutritie (29)
- Obstetrica-Ginecologie (156)
- Oftalmologie (564)
- Oncologie medicala (114)
- ORL (99)
- Ortopedie (49)
- Pediatrie (132)
- Personalitati medicale (1)
- Pneumologie (120)
- Posta redactiei (19)
- Premii (1)
- Produse naturiste (127)
- Profilaxie (3)
- Psihiatrie (88)
- Psihologie (99)
- Reabilitare Medicala (306)
- Relatia medic - pacient (6)
- Reumatologie (92)
- Reuniuni medicale (11)
- Riscuri pentru sanatate (1)
- Senologie (7)
- Sexualitate (2)
- Sfatul medicului (5)
- Standarde medicala (1)
- Statistica medicala (1)
- Statutul farmacistului (11)
- Stiri (2549)
- Stomatologie (68)
- Tehnologie Medicala (6)
- Terapia durerii (8)
- Terapii complementare (212)
- Terapii Laser (12)
- Toxicologie (4)
- Transplant medical (1)
- Tulburari digestive (2)
- Urologie (66)
- Wellnes & Spa (5)
- Z " PARTENERI " (0)
-
Conferința de Primăvară a SRC 2025
7 / 5 / 2025 -
European Conference of Psychiatry and Mental Health “Galatia 2025”
7 / 5 / 2025 -
Conferinta nationala “Protecția plămânului pe tot parcursul vietii“ 2025
8 / 5 / 2025 -
Conferința Zilele Spitalului Elena Doamna, 2025
Iasi8 / 5 / 2025 -
Bucharest Breast Meeting 2025
Bucuresti8 / 5 / 2025 -
Conferința Națională de Fitoterapie și Nutraceutice 2025 – Ediția a VII-a
8 / 5 / 2025 -
Al 9-lea Congres al Societății Române de Transplant Medular 2025
8 / 5 / 2025 -
AL XLl – LEA CONGRES NAȚIONAL DE UROLOGIE, ROMURO 2025
8 / 5 / 2025 -
Zilele Facultății de Medicină Constanța 2025
8 / 5 / 2025 -
Curs Avansat de Histeroscopie cu Prof. Dr. Osama Shawki
9 / 5 / 2025 -
A 17-a ediție a Congresului de Medicină Anti-aging!
9 / 5 / 2025 -
Zilele Spitalului Clinic de Urgență București 2025
9 / 5 / 2025 -
Cum definim calitatea vieții unei persoane în suferință, dincolo de definițiile din manuale?
9 / 5 / 2025 -
CONFERINȚA NAȚIONALĂ PATOLOGIA MOLECULARĂ - Intersecția între genetică și anatomie patologică 2025
9 / 5 / 2025 -
PSORIAZISUL și asistența medicală primară 2025
12 / 5 / 2025 -
Spitalul Wiener Privatklinik organizează, la București, un eveniment oncologic gratuit susținut de experți medicali reputați din Viena
13 / 5 / 2025 -
A 61-a ediție a Reuniunii Anuale a Oftalmologilor; A 18-a Reuniune Oftalmologică a Asistenţilor Medicali 2025
14 / 5 / 2025 -
Congresul SRATI 2025
14 / 5 / 2025 -
Conferința Națională de Boli Infecțioase 2025
14 / 5 / 2025 -
Congresul Medical International “Bucharest Live Endoscopy, editia a VI-a” 2025
15 / 5 / 2025 -
Congresul Național de Medicină Estetică, Antiaging & Dermatocosmetică 2025
16 / 5 / 2025 -
TRATAMENTUL MODERN al cancerului de sân 2025
16 / 5 / 2025 -
CONFERINȚA NAȚIONALĂ CU PARTICIPARE INTERNAȚIONALĂ ÎNGRIJIREA PALIATIVĂ la interfața cu medicina curativă 2025
16 / 5 / 2025 -
Conferintele Neurocare 2025
16 / 5 / 2025 -
Conferinței de Antibioterapie -„Antibioticele între uz și abuz!” 2025
16 / 5 / 2025 -
Best of ASTRO ROMANIA 2025
16 / 5 / 2025 -
Conferinta Zilele Medicale si Stiintifice ale Spitalului Obregia 2025
19 / 5 / 2025 -
Conferința Națională a Societății de Medicină de Urgență și Catastrofă 2025
20 / 5 / 2025 -
Congresul Național al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice 2025
21 / 5 / 2025 -
Workshopul de Endoscopie Bronșică cu tema „Incursiuni în Bronhologie” 2025
22 / 5 / 2025 -
Conferința Națională Ziua Medicului de Familie 2025
Galati22 / 5 / 2025 -
A VIII-a Ediție a Forumului Național de Gineco-Oncologie 2025
23 / 5 / 2025 -
Bolile inflamatoare intestinale cronice – perspective noi în diagnostic și tratament 2025
23 / 5 / 2025 -
Annual Meeting of the European Society for Paediatric Infectious Diseases 2025
26 / 5 / 2025 -
Conferința Națională de Otorinolaringologie și Chirurgie Cervico-Facială cu Participare Internațională 2025
28 / 5 / 2025 -
Conferinta Nationala APAN 2025
30 / 5 / 2025 -
Conferința Națională de Oncologie în Medicina de Familie, Craiova
30 / 5 / 2025
Farm. Iulia Vasilache

-
Fitomolecule cu efecte în prevenirea și tratamentul cancerului
-
Voluntastrols în neuroinflamație și sănătatea mintală
-
Flora intestinală și starea de sănătate
-
Modularea neuroinflamației în Autism, ADHD, depresii și boala Alzheimer
-
Modularea neuroinflamației în Autism, ADHD, depresii și boala Alzheimer
-
OYAMA AGARICUS BLAZEI MICRO C. Bio Active MC devine acum OYAMA AGARICUS BLAZEI BIO ACTIVE GR
-
OYAMA AGARICUS BLAZEI MICRO C. Bio Active MC devine acum OYAMA AGARICUS BLAZEI BIO ACTIVE GR
-
OYAMA AGARICUS BLAZEI MICRO C. Bio Active MC devine acum OYAMA AGARICUS BLAZEI BIO ACTIVE GR
-
OYAMA AGARICUS BLAZEI BIO ACTIVE GR
-
OYAMA AGARICUS BLAZEI MICRO C. Bio Active MC devine acum OYAMA AGARICUS BLAZEI BIO ACTIVE GR
Nr. 266
Gastroeneterologie
- Arginina, sursă de energie, detoxifiere și protecție în boala cronică hepatică
- COVID-19 și noile provocări din hepatologie (text adaptat)
- Cum poți regla tranzitul intestinal ?
- Hepatita cronică virală C în contextul pandemic Sars-Cov-19
- Manifestări cutanate în bolile inflamatorii intestinale (text adaptat)
- Screeningul hepatocarcinomului