Prevenţia primară a obezitătii este un scop comun tuturor medicilor. De la început, atingerea echilibrului caloric cu creştere normală într-un mediu nutriţional adecvat, în prezenţa sau în lipsa activităţii, este scopul tratamentului.
Identificarea tiparelor de creştere
Tiparele de creştere pot reprezenta indicatori de creştere pentru obezitate sau suprapondere. Masa ponderală la naştere depinde de masa maternă. Cu toate acestea, nou-născuţii mari pentru vârsta gestaţională cu antecedente maternale de diabet zaharat gestaţional prezintă un risc crescut de a dezvolta obezitate şi necesită o atenţie specială privind echilibrul nutriţional. Paradoxal, nou-născuţii mici pentru vârsta gestatională sau după sarcini complicate de fumat sau de alţi factori de risc pentru retardul de creştere prezintă, de asemenea, un risc pentru obezitate.
Când se stabileşte depăsirea percentilelor de creştere pe un grafic al creşterii, este utilă informarea privind evenimente sociale, psihice, medicale ale familiei
Prezenţa în familie a obezităţii sau comorbidităţilor ei (hiperlipidemie, boala coronariană aterosclerotică, infarct miocardic, angină pectorală, boală vasculară periferică, boală cerebrală, moarte subită sau infarct la o vârstă mai mică de 55 ani) ar trebui să sugereze investigaţii paraclinice pentru evaluarea copilului.
Copiii cu masa ponderală peste percentila 95 trebuie investigaţi şi trataţi pentru obezitate.
Screening
Investigaţiile paraclinice includ:
- Profilul lipidic
- Glicemie
- Hemoglobina glicozilată
- Nivelul insulinei
- Teste hepatice
- Alte investigaţii în funcţie de antecedentele heredo-colaterale.
Copiii cu IMC crescut şi mici de statură ar trebui evaluaţi pentru:
- Tumori cerebrale
- Leziuni hipotalamice
- Iradiere cerebrală
- Intervenţii chirurgicale cerebrale
- Sindroame genetice
- Tulburări endocrine (sindrom Cushing, hipotiroidism, deficit al hormonului de creştere)
- Tulburări sistemice
Tratament medicamentos
Odată diagnosticat un copil cu obezitate, următorul pas este reechilibrarea balanţei energetice.
Scopurile iniţiale ale terapiei pot varia în funcţie de dimensiunea obezităţii, de comorbidităţile prezente şi de vârsta copilului.
Obiectivele terapeutice includ:
- Scăderea ratei de creştere ponderală
- Stabilizarea masei ponderale
- Reducerea masei ponderale
- Restabilirea parametrilor metabolici
- Reducerea sau eliminarea comorbiditătilor obezităţii
- Schimbarea alimentaţiei sau a comportamentului alimentar
- Implementarea schimbării în familie
- Îmbunătăţirea activităţii/nutriţiei în familie
Stabilirea obiectivelor
Trebuie realizată de toată familia. Obiectivele trebuie să fie pe termen scurt - până la următoarea vizită la medic, măsurabile – minute de joacă în aer liber, realizabile, orientate familial - întreaga familie să participe la schimbarea comportamentului; această strategie creează o înţelegere între copil şi familie şi este uşor de aplicat; stabilirea concomitentă a două obiective este uşor de realizat; familia trebuie asigurată constant de suportul medicului în recuperarea psihosomatică a copilului cu obezitate).
Obezitatea - privire psihopatologică
Tipologia caracteristică obezităţii în opoziţia anorexie-slăbire-hiperactivitate poate fi cuprinsă în polifagie-obezitate-masivitate. Copiii obezi sunt descrişi, în general, ca fiind apatici, tăcuţi, timizi, dar totodată capabili de reacţii de prestanţă, sub formă de manie subită. Obezităţii i se asociază deseori alte simptome, care dovedesc suferinţă psihică: enurezis, eşec şcolar, cel mai adesea în obezităţile secundare. Atunci când eficienţa intelectuală este normală sau de nivel superior, inhibiţia sau pasivitatea afectează succesul.[128]
Cel mai frecvent, obezitatea nu se înscrie în tabloul unui sindrom net, deşi se integrează uneori într-un tablou psihopatologic precis - psihoza. Obezitatea se întâlneşte frecvent şi în tablourile de debilitate mintală: copilul caută satisfacţii imediate, nesimbolizate, funcţia parenterală este redusă mai mult la rolul alimentar decât la cel educativ, regăsindu-se existenţa unei carenţe afective, asociată unui tablou de debilitate sau pseudodebilitate.
Copilul obez şi familia sa
Determinismul familial şi cultural al obezităţii este important. Obezitatea este frecventă la copiii din clasele defavorizate când acced la “societatea de consum”. În aceste familii, obezitatea este învestită cu simbolismul de “sănătate”
In constelaţia familială a fost descris comportamentul alimentar excesiv al mamelor (Bruch) care răspund la orice manifestare a nou-născutului, sugarului sau copilului printr-un aport alimentar: acest lucru ar perturba senzaţia de foame a copilului, orice tensiune ulterioară declanşând nevoia de a înghiţi ceva.
Copilul obez şi corpul său
Configuraţia corporală a copilul obez este adesea alterată, cu cât obezitatea s-a instalat mai devreme. Schematic, privind obezitatea sub forma identităţii sexuale, pentru fetiţe reprezintă un mijloc activ de afirmare virilă a corpului sau negându-i castrarea, în vreme ce, la băiat, obezitatea care îneacă sexul în grăsime prepubiană, apare ca o protecţie pasivă împotriva angoaselor de castrare, mascând însăşi existenţa sexului.
Viaţa fantasmatică a copilului obez
Dedesubtul stării de omnipotenţă, forţă şi vigoare se ascunde o trăire depresivă, mai mult sau mai puţin severă, împotriva căreia caută să se protejeze: vidul, lipsa, absenţa sunt resimţite cu acuitate. Se mobilizează rapid viaţa imaginară legată de oralitate, subîntinsă de intense angoase de devorare, lumea exterioară fiind resimţită ca primejdioasă. În faţa acestui pericol, regresia narcisică dovedită frecvent prin recursul la teme marine şi oceanice în cadrul testelor, constituie un al doilea versant, obezitatea servind drept afirmare de sine şi luând locul, în maniera concretă, al unei imagini de sine ideale. Astfel obezitatea ar avea constant dublu rol: protector împotriva lumii înconjurătoare şi garant al integrităţii şi valorii de sine, importanţa relativă a unuia sau altuia dintre roluri explicând varietatea tablourilor clinice.
