Conf. Univ. Dr. Diana Păun
În prezent, obezitatea este definită ca fiind o “boala neurochimică”, cu consecințe severe asupra stării de sănătate fizică și psiho-socială, care necesită o abordare complexă și individualizată de la caz la caz.
Obezitatea este caracterizată prin: dezechilibrul dintre input-ul şi output-ul energetic, astfel încât ingestia de energie să fie mai mică decât consumul.
Pe lângă factori genetici, în etiopatogenia bolii intervin: aportul alimentar excesiv, stimularea cronică a axei hipotalamo-hipofizo-adrenale (HHA) prin stress, anxietate, depresie, sedentarismul, consumul de alcool, abandonarea fumatului, sarcina, lactaţia, pubertatea, menopauza, anumite medicamente: anticoncepţionale, antidepresive dar și boli endocrine: hipotalamice, hipotiroidism, hipercorticism, hipogonadism, ovar polichistic, sindroame genetice.
Obezitatea centrală (androidă) are o valoare predictivă mult mai mare pentru riscurile viitoare de sănătate decât obezitatea ginoidă (obezitatea inferioară a corpului). Anomaliile endocrine promovează în general o distribuție centrală a grăsimilor. Chiar și la pacienții cu greutate normală, adipozitatea centrală este adesea asociată cu dezechilibre hormonale.
Pacienții cu obezitate centrală au secreție crescută de cortizol, care este însoțită de scăderea secreției de hormoni sexuali (progesteron la femei și testosteron la bărbați); aceaste anomalii hormonale afectează distribuția țesutului adipos și induc dezvoltarea insulino-rezistenței.
Stimularea cronică a axei HHA (prin stress cronic, alcool, fumat, depresie sau anxietate) poate fi primul pas în dezvoltarea obezității centrale.
La femeile cu obezitate centrală se remarcă niveluri ridicate de androgeni și niveluri scăzute de progesteron, care generează dereglări de ciclu menstrual și infertilitate. La bărbații cu obezitate centrală apar niveluri scăzute de testosteron care duc la disfuncție erectilă și rezistență la insulină.
Obezitatea din diferite boli endocrine apare în cadrul tabloului clinic și de obicei se remite prin terapia corectă a bolii de bază.
În hipotiroidie, obezitatea este consecința aportului alimentar scăzut, prin diminuarea apetitului și foamei, încetinirii metabolismului, retenției hidrice și impregnării muco-polizaharidice.
În sindromul Cushing apare o redistribuire facio-tronculară a grăsimii, în timp ce membrele rămân subțiri..
Obezitatea din hipogonadisme are câteva caracteristici: creșterea în greutate începe după pubertate, este lent progresivă, dar putând atinge valori importante. La ambele sexe, obezitatea e de tip ginoid: moale, pufoasă, cu răsfrângere în valuri flasce pe abdomen, pube, șolduri, tegumente palid-ceroase, cu pilozitate generală și sexuală diminuată sau absentă.
Obezitatea din sindromul ovarului polichistic (SOP) este o obezitate de tip android, fermă, elastică, fără cute, definită ca obezitate dureroasă. Clinicienii nu utilizează nici la ora actuală criterii uniforme de diagnostic al sindromului ovarului polichistic, ceea ce determină apariţia unei heterogenităţi de fenotipuri. Diagnosticul de SOP are însă numeroase implicații pe termen lung, cu risc crescut de infertilitate, sindrom metabolic, diabet zaharat tip 2, si de boli cardiovasculare.
Dovezile sugerează că anomaliile endocrine se asociază pentru a promova o distribuție centrală a grăsimii, crescând riscul de a dezvolta diabet, dislipidemie, boli cardiovasculare și boli cronice.
Obezitatea poate apărea în cadrul tabloului clinic a numeroase boli endocrine (hipotiroidie, hipercorticism, hipogonadism, sindrom al ovarului polichistic), asociindu-se de obicei cu o serie de complicații metabolice. Tratamentul specific al patologiei endocrine duce însă la normalizarea greutății corporale.
