None

Onzoterapia-o realitate deja consacrata

Ozonoterapia este o procedură medicală noua în România, dar folosită în lumea medicală internațională de peste 40 de ani, beneficiind de metode de tratament recunoscute pe plan mondial, cu rezultate spectaculoase, menționate la conferințe, congrese și în revistele de specialitate și fiind considerată o disciplină aparte, în planurile de învățământ a multor universități de renume din Comunitatea Europeană și Statele Unite ale Americii.

Tehnica terapiei este simplă, dar schimburile din interiorul organismului sunt complexe având aplicații în mai toate ariile medicale.

Deși pare incredibil, mulți pacienți cu boli cronice, considerați irecuperabili au fost vindecați cu ajutorul acestui tratament. Ozonoterapia determină stimularea imunității, tratează eczemele, acneea, migrenele, alergiile, celulita și ridurile, inamicii numărul unu ai frumuseții feminine.

Implementarea ozonoterapiei ca metodă de tratament în patologia dureroasă osteo-articulară, musculo-scheletală a coloanei vertebrale, ca și în afecțiunile neurologice, vasculare, infecțioase, metabolice, autoimune va oferi o alternativă neagresivă la tratamentele clasice.

Cum acționează Ozonoterapia?

Inactivarea bacteriilor, virusurilor, fungilor și protozoarelor. Ozonoterapia distruge integritatea învelișului celular bacterian prin oxidarea fosfolipidelor și lipoproteinelor. În cazul fungilor, inhibă creșterea celulară în diverse stadii de evoluție. În cazul virusurilor distruge capsula virală și împiedică ciclul de replicare.

Îmbunătățirea circulației. În cazul afecțiunilor circulatorii, ozonoterapia inhibă agregarea plachetară îmbunătățind circulația sângelui, crește elasticitatea hematiilor care pot transporta o cantitate crescută de oxigen la țesuturile periferice. Ozonoterapia favorizează înlăturarea toxinelor, fluidificând circulația.

Stimularea metabolismului oxigenului. Ozonoterapia generează o creștere a ratei glicolizei celulare. Aceasta conduce la stimularea 2,3 – diphosphogliceratului care determină creșterea cantității de oxigen tisular. De asemenea, activează ciclul Krebs prin stimularea producției de ATP.

Tendinţele actuale de orientare către terapii mai puţin agresive vor asigura ozonoterapiei locul pe care-l merită. Terapia cu ozon este lipsită de efecte secundare, atât timp cât este aplicată de medici specializaţi cu respectarea cu stricteţe a protocoalelor terapeutice.

Alpha Medical Center este unul din puţinele centre medicale din ţară care practică  ozonoterapia fiind unul din centrele care se consacră schimbării calităţii serviciilor medicale şi a modalităţilor terapeutice, punând sănătatea mai presus de orice.Centrul utilizează un generator de ozon de ultimă generație din Germania, punând și în serviciul altor clinici aparatura necesară terapiei.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha