30
None

Trusa de vacanţă

De când ne ştim, fie că este vară, fie că este iarnă, aşteptăm cu nerăbdare plecarea în mult doritul concediu sau binemeritata vacanţă. Pe lângă multele bagaje, ar fi bine ca, la plecare, să nu uitaţi un mic amănunt: trusa de prim ajutor sau, cum spun alţii, trusa de vacanţă.

            De ce este necesar să ai aşa ceva?  Pentru unii s-ar părea că este un lucru lipsit de importanţă. Expresii de genul  ”Las’ că nu păţesc eu nimic”,  ”Am mai fost eu în excursii şi nu mi-am rupt mâna”, ”Este deja o trusă de prim ajutor în maşină”, ar putea părea cunoscute. Totuşi, înainte de a pleca, este bine să vă aprovizionaţi cu un minim necesar pentru caz de nevoie, şi vă ajutăm cu câteva informaţii utile. În funcţie de specificul călătoriei şi nevoile dumneavoastră, selectaţi de mai jos ceea ce credeţi că v-ar putea fi de folos.

Arsurile solare

Unora li s-ar părea un moft, dar ochelarii de soare în timpul verii sunt foarte importanţi atât pentru cei mari cât şi pentru cei mai mici, pentru protejarea ochilor de radiaţiile UVA şi UVB.

Pentru protecţia pielii se recomandă utilizarea cremelor de protecţie solară cu un factor de protecţie ridicat. Este bine să folosim o cremă cu filtru mineral, decât creme cu filtru chimic. O cremă sau o soluţie ideală trebuie să aibă factorul de protecţie (SPF) cuprins între 30 şi 50, iar expunerea la soare trebuie evitată între orele 12 şi 16.

Oricât de multe ar fi proprietăţile benefice ale razelor solare şi oricât le-am aprecia, trebuie să ne ferim de exagerări. Pentru protecţia buzelor e foarte util un strugurel, deoarece menţine hidratarea în limite normale a buzelor.

Răni uşoare

            Pentru dezinfectarea unei răni se poate folosi clasica apă oxigenată, rivanolul, un unguent antiseptic sau un spray dezinfectant. Compresele sterile, bandajele, un leucoplast, alcoolul sanitar, o forfecuţă sau un pansament obişnuit nu trebuie să lipsească din nicio trusă de vacanţă. În caz de luxaţii sau entorse, ar fi bine să aveţi la îndemână un gel antiinflamator, pentru tratament de urgenţă.

Ce facem cu alergiile?

            Polen, praf, iritaţii, insecte sau alimente, toate acestea sunt potenţiali factori alergenici, cu efecte care se pot manifesta ca nişte erupţii cutanate cu mâncărimi uşoare, până la şoc anafilactic. Pentru combaterea acestor situaţii este foarte eficient un antihistaminic (cunsocut ca şi antialergic), care se poate administra oral sau local, precum  şi preparatele pe bază de calciu. Pentru tratamentul local este foarte bun un gel pe bază de dimetinden sau sprayuri împotriva insectelor. În cazul administrării orale, nu folosiţi orice medicament antialergic! Unele dintre acestea, pe lângă efectul antihistaminic, au ca efect advers somnolenţă (sedare), aşa că atenţie şoferi!

Durerile

            Fie că e vorba de o durere de cap, durere de dinţi sau o durere menstruală, medicamentele pentru durere nu trebuie uitate acasă. Aşa că adăugaţi în trusa de vacanţă:  analgezice gen aspirină, paracetamol (foarte bun şi în caz de febră) sau ibuprofen, iar dacă e vorba de o colică renală sau biliară, este eficient un medicament antispastic (de ex. pe bază de drotaverină).

Problemele digestive

            S-ar putea ca, după o masă copioasă, să apară probleme neaşteptate gen arsuri la stomac, durere de ficat, constipaţie sau… diaree. De aceea, e bine să aveţi la îndemână un antiacid, enzime digestive, iar pentru constipaţie, un preparat pe bază de plante sau bisacodil. În caz de diaree sunt eficiente preparatele farmaceutice care conţin furazolidona sau loperamida. Nu uitaţi de faptul că după o diaree severă sunt importante rehidratarea şi dieta.

Răul de mişcare

            Se spune că drumul cel mai scurt e drumul spre casă. Dacă veţi călători cu maşina, trenul, vaporul sau avionul, fie că plecaţi în călătorie, fie că vă întoarceţi, s-ar putea să aveţi anumite simptome, precum ameţeli, senzaţii de greaţă, stare generală de rău, transpiraţii reci sau paloare, ceea ce reprezintă răul de mişcare. Pentru tratarea acestor stări se pot folosi antihistaminice, gen meclozina, sau anumite produse din plante (de exemplu, cele care conţin ghimbir).

Ce ar mai trebui?

Dacă suntem sub un tratament acut, subacut (viroză respiratorie) sau cronic (hipertensiune arterială, diabet, reumatism, etc.) trebuie să avem grijă ca, întotdeauna, aceste medicamente să fie pregătite în cantităţile necesare pentru zilele de călătorie, plus pentru două, trei zile faţă de durata estimată a călătoriei. S-ar putea ca farmaciile să nu aibă program nonstop sau ca tratamentul indicat de un medic specialist să fie refuzat din cauza lipsei prescripţiei medicale la unele medicamente care se eliberează doar pe reţetă.

Vacanţa piticilor ( 1- 3 ani) şi preşcolarilor ( 4-7 ani)

Marea este alegerea celor mai mulţi dintre părinţi, dar şi muntele este o alternativă de odihnă la un aer mai curat şi mai răcoros. Chiar dacă sunt mai mari, încă este o vârstă destul de problematică. Foarte importantă este locaţia şi mai ales meniul copiilor, de aceea este indicat ca, înainte de a porni la drum, să vă interesaţi de facilităţile existente din acest punct de vedere. În privinţa medicamentelor nu sunt variaţii foarte mari faţă de cele pentru adulţi, doar că trebuie să fie în forme farmaceutice adecvate vârstei copilului. Să nu uitaţi de orele permise pentru plajă şi, de asemenea, de importanţa cremelor de protecţie şi de pălăria de soare! Micile traumatisme sunt mai frecvente la această vârstă, astfel că soluţiile de dezinfectare şi pansamentele sunt bine venite chiar în poşetuţa mamei.

            După ce toată lista e gata, în mica trusă de vacanţă încap şi cele necesare îngrijirii personale, şi anume: periuţa şi pasta de dinţi, beţişoare pentru urechi, o perie de păr, o pensetă, un deodorant, vată, plasturi antiherpetici şi absorbante de zi.

            O vacanţă într-un loc frumos este o experienţă de neuitat. Pentru aceasta, încercaţi  să puneţi printre bagaje mica trusă de vacanţă, foarte utilă în situaţiile de urgenţă, aşa că fiţi întotdeauna pregătiţi!

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha