Prof. Dr. Gabriel Ioan Prada
Independența funcțională este un concept mai larg, nu se referă doar la componenta fizică. Funcționalitatea în general, dar la vârstnic în special, implică cel puțin și componentele cognitivă, emoțională și socială. În acest context înțelegem că practic abordăm, din diverse perspective, problematica menținerii independenței funcționale a persoanelor vârstnice. Aceasta din urmă poate să reprezinte un factor esențial în ceea ce spunea Doamna Profesor Ana Aslan că ar fi un obiectiv important al geriatriei: "să dăm viață anilor". Dezideratul prelungirii existenței umane, a creșterii speranței de viață la naștere, are o vechime foarte mare, dar pentru realizarea lui sunt necesare intervenții complexe. Gradul de complexitate crește în cazul vârstnicilor deoarece trebuie instituite măsuri multidimensionale, medico-sociale. Nu trebuie minimalizate nici datele referitoare la aspectele de cercetare fundamentală, esențiale în descifrarea mecanismelor intime ale fenomenului de îmbătrânire și al celui de longevitate activă.
Nutriția și activitatea fizică sunt factori extrem de importanți pentru ameliorarea condițiilor în care o persoană înaintează în vârstă. De asemenea, este important de menționat că geriatria este legată de alte specialități medicale. O atenție aparte o acordăm afecțiunilor cardiovasculare și implcării lor în procesul de îmbătrânire, precum și afecțiunilor neurodegenerative.
Vârsta cronologică de 65 de ani este considerată ca "graniță" între adulți și vârstnici doar convențional. Stabilirea ei nu are la bază studii științifice - a fost aleasă doar pentru că era vârsta de pensionare. Actualmente, la nivel european și chiar internațional, sunt o serie de discuții care au în vedere creșterea acestei limite de vârstă la 70 de ani sau chiar la 75 de ani luând în considerare mărirea semnificativă a speranței de viață. În acest context, luarea unor decizii bazate doar pe vârsta cronologică este cel puțin neadecvată.
