Prof. Univ. Dr. Ion Fulga
În tratamentul infecțiilor localizate la nivelul tegumentelor și mucoaselor accesibile pot fi utilizate atât antibiotice cât și antiseptice. Antibioticele au mecanism de acțiune foarte specific asupra microbilor dar pot dezvolta rezistență microbiană, pe când antisepticele acționează nespecific dar nu dezvoltă rezistență microbiană. Unul din cele mai vechi antiseptice este acidul boric, introdus în terapie în 1875 și care este de interes și astăzi, mai ales în tratamentul vaginitelor bacteriene, al vulvo-vaginitelor micotice sau al infecțiilor auriculare. Este util în special în tratamentul infecțiilor cu microbi polirezistenți, al infecțiilor trenante, la persoane imunodeprimate. Inclusiv în ultimul deceniu au fost publicate articole științifice care arată că acidul boric rămâne un medicament.
După ce Louis Pasteur a demonstrat că infecțiile sunt produse de microbi (nu de miasme, substanțe chimice prezente în aer), a devenit foarte clar că cea mai sigură modalitate de tratament al bolilor infectioase este distrugerea microbului cauzator al bolii infecțioase respective.
Un pas important a fost definirea în 1905 a termenului de terapie antibacteriană, aceea care trebuia să găsească microbul din corp și numai pe el să îl omoare.
În 1928 Alexander Fleming descoperă penicilina, iar în 1935 apar sulfamidele. Începea era antibioterapiei inclusiv prin descoperirea streptomicinei.
Antibioticele au revoluționat terapia bolilor infecțioase, deoarece, având toxicitate selectivă față de microbi, pot fi utilizate în tratamentul infecțiilor sistemice la om și alte animale.
Această toxicitate selectivă a antibioticelor, prin care ele acționează asupra unor structuri specifice prezente la nivelul microbilor, omorându-i (efect bactericid) sau împiedicându-i să se multiplice (efect bacteriostatic), există numai la nivelul microbilor. acțiune.
Aceste două aspecte sunt extraordinar de favorabile dar generează și două consecințe destul de nefavorabile. În primul rând, antibioticele acționează numai asupra anumitor microbi, cei care posedă structurile de care antibioticele respective se pot fixa. Nu există și nu va exista niciodată un antibiotic care să acțiuneze pe toți microbii. În al doilea rând, prin utilizare îndelungată și eventual excesivă sau chiar abuzivă, microbii pot suferi, în timp, modificări genetice care să îi facă rezistenți la antibiotice (rezistență dobândită). Spre exemplu, stafilococul auriu era extraordinar de sensibil la penicilina, dar astăzi este rezistent la acest medicament în peste 90% din cazuri.
Antibioticele trebuie deosebite de alte substanțe antimicrobiene, numite antiseptice și dezinfectante. Spre deosebire de antibiotice, antisepticele și dezinfectantele nu au selectivitate de acțiune. Ele distrug tot ce întâlnesc în cale. Ele sunt utilizate pentru distrugerea microbilor de pe suprafețe vii (spre exemplu spălarea plăgilor infectate, spălarea mâinilor chirurgului etc.), situație în care se numesc antiseptice, sau de pe suprafețe fără viață (instrumentarul chirurgical, pereții sălilor de operație etc.), situație în care se numesc dezinfectante. Antisepticele deci sunt utile în tratamentul unor infecții situate la nivelul tegumentelor sau la nivelul unor mucoase accesibile prin aplicații locale.
Antisepticele acționează asupra foarte multor specii microbiene, foarte adesea asupra tuturor microbilor. Nu se vorbește în literatură de antiseptice cu spectru îngust de activitate antimicrobiană, așa cum se vorbește de antibiotice cu spectru îngust de activitate antimicrobiană. Pe de altă parte, microbii nu dezvoltă rezistență dobândită la antiseptice. Un antiseptic care a fost eficace în distrugerea microbilor acum 100 de ani este și astăzi la fel de activ.
Unul din antisepticele foarte vechi și încă utilizat este, fără discuție, acidul boric. Acidul bioric a fost utilizat pentru prima dată în 1875 și este utilizat și azi.
Se știe că acidul boric are efect bacteriostatic sau bactericid prin alterarea unor proteine membranare. Alterarea acestor proteine membranare crește permeabilitatea membranelor celulelor respective, favorizând pătrunderea altor substanțe antibacteriene în interiorul celulelor microbiene.
În ultima perioadă se insistă pe rolul acidului boric în inhibarea formării de biofilme microbiene. Microbii organizați în biofilme sunt de aproximativ 1 000 de ori mai rezistenți la substanțe antimicrobiene decât microbii care nu sunt astfel organizați. Aceste biofilme sunt considerate foarte importante în special în vaginitele bacteriene și candidozele vulvovaginale.
Spectrul de activitate antimicrobiană al acidului boric este probabil larg, cuprinzând atât bacterii cât și fungi.
În afară de utilizarea intravaginală, acidul boric este de asemenea utilizat prin administrare intraauriculară, inclusiv în otitele supurative.
În infecțiile cu microbi rezistenți la antibiotice, în infecții cu microbi polirezistenți sau în infecțiile persistente, acidul boric este considerat o soluție viabilă.
Nu în ultimul rând, merită subliniat faptul că acidul boric nu dezvoltă rezistență dobândită. Utilizarea acidului boric topic (în aplicații locale) prezervă eficacitatea antibioticelor în tratamentul unor infecții sistemice care ar putea fi grave.
Reacții adverse ale acidului boric în administrare locală sunt considerate ușoare. Au fost descrise roșeață locală, senzație de arsură și, eventual, hipersecreție locală.
Faptul că inclusiv în 2020 a fost publicat un articol științific despre acidul boric arată clar că acest antiseptic este încă de actualitate. Faptul că în ultimul deceniu au fost publicate despre acidul boric articole precum ”Eficacitatea acidului boric ca tratament în otita medie supurativă cronică„sau ”Acidul boric intravaginal: este o opțiune alternativă pentru tratamentul vaginitei cu trichiomonas” sau ”Acidul boric în tratamentul candidozelor vulvo-vaginale recurente: dovezi clinice”arată în mod clar că acest antibacterian care și-a început cariera în 1875 stârnește în continuare interesul.
Acidul boric este, într-adevăr, un domn cu joben care stârnește încă interesul.
