Dr. Ioana Munteanu
Consumul de tutun datează din era precolumbiană în faimoasele ”tobago” sau ”pipe ale păcii” și este adus în Europa de către Cristophor Columb în timpul expedițiilor sale în America. A fost inițial folosit de către privilegiați ca plantă ornamentală sau pentru tratamentul migrenelor precum Caterina de Medici, dar diseminarea sa la nivel mondial începe odată cu apariția țigărilor (în Sevilia) și preluarea lor de către soldații britanici în timpul Razboiului din Crimea. Pentru că erau rulate manual, țigările erau scumpe, dar după inventarea primei mașini de rulare automată în 1880, acestea au devenit accesibile și astfel se dezvoltă exponențial industria tutunului și apare pandemia tabagică.
Astfel, consumul de tutun este cea mai larg răspandită cauză prevenibilă de moarte prematură, cu peste 8 milioane de decese annual, cu costuri pentru economia mondială de peste 1.4 trilioane de dolari. Viața unui fumător este mai scurtă, 50% dintre aceștia pierd în medie de 20 de ani de viață sănătoasă secundar unei afecțiuni pulmonare.
Există două tipuri de măsuri ce pot fi aplicate:
- populaționale (guvernamentale, cuprinse în Convenția pentru controlul tutunului). Datorită măsurilor de control a tutunului, consecința este reducerea fumatului în rândul persoanelor peste 15 ani.
- individuale (susținerea sevrajului nicotinic). Ultimele măsuri privesc abordarea fumătorului din perspectiva dependenței nicotinice acceptând următoarele premize:
• Fumatul reprezintă o condiţie medicală, şi nu un obicei, viciu, plăcere, stil de viaţă, etc.
• Fumatul este o boală, o dependență de nicotină, ce este un drog și care trebuie tratată ca atare.
• Asistenţa medicală (evaluare a dependenţei de nicotină și tratament adecvat).
Medicului îi revine astfel un rol esențial în renunțarea la fumat și reducerea pandemiei tabagice, deoarece un pacient se întâlnește cu medicul în diverse etape ale vieții sale și continuitatea intervenției este foarte importantă.
