În dialog cu Prof. Dr. Farm. Dumitru Lupuliasa (I)
Întrebare: Desi tânăr, sunteţi deja o somitate în domeniul farmaceutic! Ce sfaturi i-aţi da unui farmacist la început de drum?
Răspuns: Tinereţea este o stare de spirit! Sfaturile mele sunt legate de ceea ce doreşte fiecare tânăr să facă în profesia pe care şi-a ales-o şi, îndeosebi, de lucrul cu omul. Trebuie să rămână în continuare exigent cu sine însuşi. Primele greutăţi vin din relaţia cu pacienţii, deoarece oamenii au caractere şi temperamente diferite, sunt de multe ori afectaţi de boli grave care le afectează comportamentul. Înţelegerea faâă de pacient trebuie să vină din partea noastră, iar un farmacist tânăr în mod firesc ar trebui să aibă răbdare mai multă cu acesta, să se educe în acest spirit. Fără acest lucru, farmacistului îi va fi greu să ducă o profesie cu atâta responsabilitate. El trebuie să fie diplomat când pune întrebări - trebuie ca acestea să nu deranjeze -, din care să afle tot ceea ce este util pentru a veni în sprijinul pacientului. Astfel, este indicat să-i ştie regimul alimentar, tratamentele asociate, pentru că de aici derivă o serie de alte lucruri care se pot întâmpla în organism.
Iar dacă se aşteaptă la aprecieri, trebuie să ştie că acestea nu vin prea uşor. Satisfacţiile vin încet şi vor fi cu atât mai plăcute cu cât ele se construiesc pe o bază solidă.
Întrebare: Aveţi informaţii despre un posibil trend al farmaciştilor români de a merge să profeseze peste hotare?
Răspuns: Sunt foarte mulţi care-şi pun problema să profeseze în afara ţării. Este o opţiune la care generaţia mea nici nu îndrăznea să gândească. Numărul farmaciştilor plecaţi până acum depăşeşte câteva sute, probabil ne vom apropia în 1-2 ani de 1000, în special în Anglia şi Irlanda. Am avut discuţii cu mulţi dintre ei, iar ceea ce m-a mulţumit a fost pregătirea lor foarte bună. Absolvenţii noştri de facultate de farmacie ştiu bine limba engleză, la un nivel la care se pot descurca. Au plecat atât absolvenţi proaspeţi, cât şi unii cu mai mulţi ani de experienţă în ţară. Cei fără experienţă urmează traininguri mai lungi, însă, surprinzător poate, mulţi farmacişti de la nivelul de bază au ajuns doar într-un an manageri de farmacii în zona Londrei şi în Scoţia.
Întrebare: Cât consideraţi de serioasă criza actuală din sectorul farmaceutic? Avem informaţii directe de la farmacişti care se plâng că sunt la un pas de insolvenţă, fiind prinşi între furnizori, care-i presează cu plata, şi C.A.S.A., care amână decontările medicamentelor compensate.
Răspuns: Este o situaţie destul de delicată, poate cea mai delicată din ultimii 20 de ani, din cauza faptului că termenele de plată s-au lungit foarte mult - de la 30-60 de zile s-a ajuns la o prevedere legală de 210 zile, iar în realitate plăţile se fac la an. Şi atunci este firesc ca farmacistul, care este veriga finală a acestui „lanţ al slăbiciunilor”, să fie sub presiuni din toate direcţiile. Pe de-o parte, din cauza furnizorilor, care şi ei au dreptate. Pe de altă parte, şi ei, farmaciştii trebuie să-şi plătească obligaţiile către stat. Sute de farmacii au ajuns în insolvenţă în ultima perioadă, uneori fiind preluate de lanţuri farmaceutice cu putere financiară mai mare. Farmaciile sunt puse în situaţia, pe de-o parte, să-şi servească pacienţi şi să le elibereze în continuare reţete compensate şi gratuite, iar, pe de altă parte, să le crească soldul pe care-l au de primit de la stat şi dar şi creditul pe care-l au de la furnizori. Aceştia din urmă devin mai precauţi şi dacă vorbim de termene de plată de 300+ zile, la reînoirea contractelor reduc aceste termene la nu mai mult de 210-240 zile. Acest lucru crează o presiune asupra farmacistului de ordin administrativ şi economic, în loc ca acesta să-şi dedice atenţia exclusiv pentru pacient. Apar şi perioade de gol. Faptul că medicamentele în România sunt cele mai ieftine din Europa nu este o fericire. S-a deschis larg uşa exportului paralel, unele medicamente intră în România fără să mai ajungă în farmacii, ele fiind reexportate. De aceea, o serie întreagă de medicamente pentru afecţiuni endocrine sau chiar neoplazice nu se găsesc, spre disperarea pacienţilor. Există o directivă europeană prin care se precizează că datoriile nu pot fi întinse pe mai mult de 60 de zile (nici din partea statului), ea urmând să devină operaţională în maximum un an şi jumătate. Cred că trebuie măsuri de a se reduce treptat aceste termene de plată, pentru că altfel va fi greu să se treacă brusc de la 300 de zile la 60 de zile.
Întrebare: O chichiţă guvernamentală: taxa de clawback. Cum va influenţa introducerea acestei taxe piaţa farma? Există câştigători/perdanţi de pe urma introducerii acestei taxe?
Răspuns: N-aş dori să comentez foarte mult pe marginea acestui subiect delicat. Eu cred că nu a existat înţelepciunea de a se analiza din toate punctele de vedere instituirea acestei taxe de clawback. În prezent ea este deja implementată, dar forma finală, în care se doreşte aplicarea ei în România - ceea ce nu poate să rezolve sistemul de asigurări de sănătate -, este pusă în seama producătorilor, ceea ce este anormal. Pe de o parte, implementezi cel mai mic preţ din Europa, iar pe de altă parte, ai o taxă clawback care este cea mai apăsătoare dintre toate care există şi atunci întrebarea firească este: Vor putea producătorii să suporte acest lucru? Temerea mea este că nu, iar atunci s-ar putea să asistăm fie la retragerea în totalitate a unor producători de pe piaţa românească, fie la retragerea unor produse care sunt vitale pentru pacienţi. Cred că această taxă de clawback ar trebui reanalizată şi ascultate toate vocile implicate, pentru că, producătorii sunt obligaţi să suporte în integralitate aceste taxe, ceea ce este imoral.
