15
None

Cum reducem dependenţa de zahăr şi care sunt pericolele acesteia?

Consumat în cantităţi ridicate, zahărul devine dintr-o substanţă care ne oferă plăcere şi energie, un adevărat “ucigaş” din umbră, responsabil nu doar pentru boli precum diabetul ci şi pentru afecţiuni precum demenţa, bolile cardiovasculare sau ale ficatului. Ce înseamnă un consum ridicat? Din nefericire, potrivit statisticilor, consumul mediu de zahăr se învârte în jurul valorii de 35 kg pe an, adică mai mult de 20 de cubuleţe de zahăr pe zi.

Un studiu recent publicat în American Journal of Cardiac Science atrage atenţia asupra unei descoperiri îngrijorătoare – zahărul ar putea fi mult mai periculos decât sarea pentru sistemul cardiovascular. Acesta cauzează creşterea tensiunii arteriale, iar o dietă ce reduce consumul de zahăr ar putea avea beneficii importante pentru pacienţii care suferă de acest tip de afecţiuni.

Reducerea consumului de zahăr nu este însă o ţintă foarte uşor de atins. Este cunoscut faptul că acesta crează dependenţă, atât psihică, cât şi fizică. La fel ca şi în cazul altor tipuri de dependenţă, stoparea consumului poate cauza simptome de sevraj.

Ce putem face pentru a normaliza cantitatea de zahăr pe care o consumăm şi pentru a ne echilibra sănătatea?

3 sfaturi utile pe care le putem aplica pe o perioadă de câteva săptămâni sau luni.

1. Scoateţi din alimentaţie băuturile răcoritoare dulci. Multe dintre cele mai populare băuturi carbogazoase au un conţinut extrem de ridicat de zahăr, de peste 100 de grame per litru, ceea ce se transformă în cantităţi impresionante pe termen lung. Înlocuiţi aceste băuturi cu ceaiuri neîndulcite, apă  sau sucuri naturale. Pe lângă un plus de vitamine veţi elimina şi o sursă majoră de zahăr din dietă.

2. Scăpaţi de batonul de ciocolată şi caramel, brioşe sau de checul pudrat cu zahăr. Apelaţi la fructe şi, la nevoie, la ciocolata neagră pentru o tranziţie mai uşoară. Păstraţi mereu la îndemână fructe uşor de consumat, cum ar fi bananele sau merele pentru momentele în care simţiţi că tentaţia e prea mare. De multe ori, alimente aparent sănătoase pot avea un nivel neaşteptat de zahăr, de aceea este recomandat să consulţi atent eticheta înainte de a achiziţiona mâncarea. Reduceţi cantitatea de carbohidraţi simpli, care au la rândul lor un efect similar cu cel al zahărului pentru organism. La ce ne referim prin carbohidrati simpli – alimente de tipul pâinii albe şi a pastelor făinoase.

3. Schimbaţi permanent stilul de viaţă. Aţi reuşit să eliminaţi o mare parte din zahăr din alimentaţie, aveţi mai multă energie, vă bucuraţi de noua aromă a fructelor sau a ceaiului care până acum părea extrem de fad.  Este extrem de important însă ca noile obiceiuri să fie unele de lungă durată, ci nu doar o cură de o lună sau două. Este normal să mai aveţi momente în care să vă faceţi o bucurie cu o felie de tort de ciocolată, însă trebuie să reţineţi că ţinta finală este o viaţă sănătoasă, departe de efectele nocive ale consumului excesiv de zahăr.

Ziua Mondială a Diabetului este marcată anual la nivel global în data de 14 noiembrie, fiind o iniţiativă cu ocazia căreia publicul este informat despre măsurile de prevenire şi gestionare a acestei afecţiuni.

www.farmacia3.ro

Comentarii


dana

Eu m am chinuit multi ani sa mi revin din dependenta de zahar si singurul lucru care m a ajutat a fost un grup de autosuport, tulburari alimentare anonimi. Nu am putut sa fac asta de una singura…

Nov. 17, 2014, 3:51 p.m.
1
1
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha