Dr. Maria Stratan
Monitorizarea prenatală îmbină evaluarea ecografică, ce surprinde dezvoltarea morfologică a fătului cu testarea genetică, set de investigații capabile să pătrundă dincolo de imagine și să descifreze constituția genetică a fătului. Încă din primele momente după concepție, genomul moștenit de la părinți este replicat intens în timpul diviziunilor celulare succesive. În timpul acestora, pot apărea erori în numărul sau structura cromozomilor ori a genelor, unele fără consecințe clinice, altele cu impact direct asupra sănătății fătului. Depistarea timpurie a acestor anomalii oferă indicii valoroase echipei medicale ce ghidează conduita medicală în timpul sarcinii, ajutând părinții în întelegerea evoluției sarcinii și în luarea de decizii informate.
Screeningul prenatal non-invaziv (NIPT) poate fi oferit oricărei paciente, începând cu săptămâna a 10-a de sarcină. Testul se bazează pe analiza fracției de ADN fetal liber circulant (cffDNA) din sângele periferic matern. În timp ce cea mai mare parte a ADN liber circulant provine de la mamă, fracția fetală derivă din degradarea fiziologică a celulelor trofoblastice (placentare); astfel, un parametru esențial pentru realizarea analizei este procentul de ADN placentar din ADN liber circulant total din probă, necesar a fi de peste 2%. Prin secvențiere de ultimă generație, testul estimează riscul pentru aneuploidiile fetale frecvente, precum trisomia 21 (sindromul Down), trisomia 18 (sindromul Edwards) și trisomia 13 (sindromul Patau) și aneuploidiile cromozomilor de sex. Întrucât materialul analizat reflectă profilul genetic placentar, pot exista situații rare în care acesta diferă de cel al fătului, fenomen cunoscut sub numele de mozaicism placentar limitat. Gama de teste NIPT este variată, existând opțiuni care includ posibilitatea de detecție a unor sindroame de microdeleție precum DiGeorge, cri-du-chat, Williams-Beuren, 1p36 ș.a., ori trisomii rare precum 9 și 16, ori anumite boli monogenice. Trebuie reținut însă că, prin investigarea indirectă a fătului, pe baza fracției ADN izolate din sângele matern, testul prenatal non-invaziv rămâne o metodă de screening, nu de diagnostic.
Astfel, un rezultat cu risc crescut impune confirmarea acestuia prin proceduri invazive, cum ar fi biopsia de vilozități coriale sau amniocenteza. În funcție de suspiciunea clinică, sunt recomandate teste citogenetice sau moleculare specifice tabloului clinic. Cariotipul convențional evaluează prin intermediul microscopului optic întregul set cromozomial, fiind indicat în cazul suspiciunii anomaliilor numerice și a rearanjamentelor structurale de dimensiuni mari. Totuși, rezoluția optică limitează detectarea modificărilor de dimensiuni reduse ale materialului genetic. Complementar, cariotipul molecular identifică anomalii submicroscopice (microdeleții și microduplicații), dar nu detectează rearanjamentele cromozomiale echilibrate și nici mutațiile punctiforme, situații în care medicul poate recomanda teste suplimentare: în primul caz - cariotipul clasic, iar în al doilea - secvențiere țintită Sanger pentru mutații cunoscute, familiale, sau secvențierea unor grupuri (paneluri) de gene ori a exomului clinic, acesta din urmă reprezentând totalitatea genelor cunoscute a fi asociate cu boli.
În genetica prenatală, progresul tehnologic oferă oportunitatea de a formula răspunsuri cât mai precise la întrebările firești despre sănătatea fătului. În acest parcurs, alegerea investigației corecte și interpretarea rezultatului în context ecografic și familial cu ajutorul medicului genetician rămân esențiale.
