None

Dezvoltarea neuromotorie a copilului în perioada 7-10 luni

     Este perioada în care copilul  dumneavoastră va sta bine în funduleţ, se va târî, se va ridica şi va merge în „4 labe” şi se va ridica în picioare.

     După cum vedeţi, va face multe achiziţii motorii într-o perioadă relativ scurtă, obiceiurile de până acum modificându-se rapid.

     La 7 luni, copilul va sta bine în şezând, fără ajutor şi cu reacţii de echilibru,  putând să se joace mult în această poziţie fără să cadă.

     Spre sfârşitul lunii a 8-a, apare reflexul de „pregătire pentru săritură” sau extensia protectoare a braţelor. Este o etapă foarte importantă în dezvoltarea copilului, după acest moment el reuşind să se protejeze cu braţele şi cu palmele extinse atunci când va cădea.

     La 9 luni, copilul se va ridica  în „4 labe”, iar între 9 şi 10 luni se va ridica în picioare, sprijinindu-se de mobilier sau de picioarele dumneavoastră.

     La 10 luni va merge în „4 labe”, se va ridica frecvent în picioare şi va reuşi să facă paşi pe lângă mobilier sau pereţi.

     Aceasta este dezvoltarea normală a copilului, însă veţi sesiza că, în funcţie de posibilitătile individuale, vor exista abateri de la cele descrise mai sus. Pentru a se alinia la acest model de dezvoltare, copilul poate fi stimulat astfel:

  • să i se amenajeze pe podea un spaţiu de joacă unde să poată sta, dar şi să se mişte fără să i se limiteze posibilităţile (ca în cărucior, în pat sau pe scaunul de masă). În acest fel, va descoperi că este capabil să ajungă la jucăria preferată prin târâre, fără să mai solicite ajutor;
  • să fie poziţionat progresiv în patru labe, chiar dacă iniţial va protesta. Poziţionarea în „4 labe” („peste care mulţi copii au trecut”- aşa cum veţi auzi de la apropiaţii dumneavoastră) este foarte importantă în dezvoltarea copilului, fiind primul moment în care acesta îşi va folosi braţele în poziţii de forţă, susţinându-şi greutatea trunchiului. Prin mersul în „4 labe” va consolida aşa-numita „reacţie încrucişată” (utilizând mâna şi piciorul opus) foarte utilă, ulterior dezvoltându-şi  musculatura braţelor.
  • să se evite utilizarea premergătorului, antemergătorului sau hamurilor pentru „iniţierea şi antrenarea mersului”. „Beneficiile” pe care le oferă utilizarea acestora sunt mult mai puţine decât neajunsurile pe care le determină, copilul dorindu-şi să se ridice în picioare şi să meargă mult mai devreme decât ar fi pregătit. Despre solicitarea excesivă a şoldurilor, deformarea membrelor inferioare şi modelele incorecte de mers pe care le determină folosirea acestor dispozitive ajutătoare vom vorbi cu altă ocazie;
  • să se aibă în vedere faptul că achiziţiile motorii făcute de copil la vârsta optimă şi prin mijloace proprii sunt binevenite şi trebuie încurajate, nu însă şi cele pe care părintele şi le doreşte sau le întrezăreşte, interpretând subiectiv evoluţia copilului (dacă se sprijină pe picioare, nu înseamnă că poate deja să fie poziţionat astfel, iar dacă schiţează paşi, nu înseamnă că poate merge).

Centrul de gimnastica si kinetoterapie pentru copii Kinetobebe

  1. Constantin Felician Ion
  2. Monica Ion

      

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha