58
None

Adenomul de suprarenală – tehnica laparoscopică şi recuperarea medicală

      În literatura de specialitate se precizează faptul că glanda suprarenală este o glandă endocrină pereche, situată la polul superior al fiecărui rinichi. Prin hormonii pe care îi secretă, ea are rol în reglarea metabolismului şi a activităţii mai multor organe şi ţesuturi.

     Din punct de vedere morfologic, funcţional şi embriologic, glanda suprarenală este formată din două porţiuni diferite: corticosuprarenala şi medulosuprarenala. Corticosuprarenala este partea periferică a glandei şi constituie o mare parte din volumul şi din greutatea suprarenalei. Corticosuprarenala este alcătuită din trei zone, fiecare dintre ele specializate în sinteza anumitor hormoni steroizi. De la exterior spre interior aceste zone sunt:

  • zona glomerulară (secretă ca hormon principal aldosteronul, cu proprietăţi mineralocorticoide, adică reţine apa şi sarea),
  • zona fasciculată (secretă glucocorticoizi, printre care şi cortizolul, hormon care este indispensabil vieţii, contribuind la gluconeogeneză, adică la formarea glucozei din proteine, fiind un hormon care intervine în adaptarea organismului la stresurile de lungă durată) şi
  • zona reticulată (secretă hormoni androgeni şi estrogeni). Aceşti hormoni sunt secretaţi şi de ovare şi de testicule. Hormonii sexosteroizi intervin în apariţia şi menţinerea caracterelor sexual secundare, precum pilozitatea axilo-pubiană.

     Medulosuprarenala reprezintă partea centrală a glandei. Din punct de vedere morfologic, ea este asemenea unui imens ganglion nervos, fiind constituită din feocromocite, celule care secretă catecolamine (adrenalina şi noradrenalina), care joacă un rol important în fenomenul de stres intens.

     În anumite situaţii, ca de pildă în stări de tensiune psihică sau emoţii puternice, medulosuprarenala secretă cantităţi crescute de adrenalină şi noradrenalină, producându-se astfel cunoscutele fenomene: paloare, hipertensiune arterialã, tremor, tahicardie.

     Secreţia glandelor suprarenale este dependentă de hormonul corticotrop hipofizar sau ACTH (hormon secretat de hipofiza anterioară).

     Din nefericire, la nivelul tuturor structurilor prezentate se pot dezvolta formaţiuni tumorale cu diferite grade de gravitate, urmate de dereglare hormonală şi de disfuncţie metabolică. Ele se denumesc generic adenoame ale glandei suprarenale şi se regăsesc, în literatura de specialitate, după cum urmează: Feocromocitomul, Tumori Neuroblastice, Sindromul Cushing, Hiperaldosteronismul primar, Mase suprarenaliene nonfuncţionale, Adenoame adrenocorticale nonfuncţional (Mielolipomul, Tumorile chistice adrenale, Metastaze suprarenaliene, Chisturile suprarenaliene), Tumori funcţionale, Carcinomul corticosuprarenalian.

     Abordul şi îndepărtarea acestora se poate face prin tehnicile de chirurgie clasice sau prin chirurgia laparosopică.

     Căile de abord: tehnica exciziei, dacă se decide suprarenalectomia laparoscopică (abordul transperitoneal), sau se alege o tehnică clasică, precum incizia supracostală, incizia toraco-abdominală (CX), incizia anterioară (Chevron)ori se decide abordul lateral, posterior sau anterior al glandei suprarenale.Dacă este necesară suprarenalectomie asociată cu nefrectomie, decizia finală rămâne la latitudinea chirurgului specialist şi diferă de la caz la caz, după cum subliniază şi profesorul Ionel Sinescu şi colectivul Clinicii de urologie din Spitalul Fundeni Bucureşti în lucrările publicate.

     Chirurgia laparoscopică are astăzi o largă aplicabilitate, fiind din ce în ce mai mult preferată. Operaţia durează între 1 şi 4 ore, iar spitalizarea între 3 şi 5 zile. Pacientul poate avea o reinserţie sociofamilială rapidă şi se poate reîntoarce la locul de muncă în 1-2 săptămâni. Aşa cum arată şi colegii de la Clinica de Chirurgie Generală, Spitalul Clinic Sf. Ioan Bucureşti, după succesul înregistrat de colecistectomia laparoscopică, sfera preocupărilor din chirurgia miniinvazivă s-a lărgit continuu, abordându-se firesc şi sistemul endocrin. În 1992, Gagner şi colaboratorii au realizat, pentru prima dată, cu succes suprarenalectomia pe cale laparoscopică. De atunci şi până în prezent, numeroase studii au demonstrat fără echivoc avantajele, pe care acest tip de abord le aduce, comparativ cu metoda clasică. Acestea sunt reprezentate de traumatismul parietal mult diminuat, durere postoperatorie redusă, tradusă prin consumul scăzut de analgezice, scăderea duratei de spitalizare şi recuperarea mai rapidă după operaţie cu reinserţie socioprofesionala precoce.

     Contraindicaţiile absolute ale abordului laparoscopic sunt reprezentate de malignitatea certă a tumorilor şi invazia de vecinătate la nivelul structurilor adiacente. Controverse au existat şi în ceea ce priveşte dimensiunea maximă a tumorilor, acceptabilă pentru suprarenalectomia laparoscopică. Mulţi autori au arătat că tumorile cu diametrul peste 6-8 cm au un potenţial malign mai mare şi, în consecinţă, este mai prudent să fie abordate clasic.

      În ceea ce priveşte funcţia adrenală reziduală, s-a demonstrat menţinerea unui răspuns fiziologic corespunzător la stres, chiar în cazul rezecţiilor parţiale unilaterale, comparativ cu reducerea semnificativă a răspunsului endocrin în cazul suprarenalectomiei totale.

     Se recomandă iniţierea unui program de gimnastică medicală, care la început vizează recondiţionarea fizică la efort, cu trecerea progresivă spre niveluri superioare ale efortului fizic desfăşurat.

     Exerciţiile fizice îşi găsesc locul în terapia complexă a pacientului operat de adenom de prostată, aflându-se în legătură cu eliberarea endorfinelor la nivel central şi inducerea unei stări de bine şi de relaxare psihică.

     Sunt total contraindicate activităţi sportive precum joggingul sau alergarea pe bandă, mersul pe bicicletă sau participarea la activităţi sportive precum schi, tenis, volei, baschet, dar se recomandă înotul şi mersul pe distanţe mai lungi, efectuarea unor programe de gimnastică la sol, pe saltea, pentru retonicizarea progresivă a musculaturii trunchiului, cu referinţă la musculatura paravertebrală şi abdomino-pelvină, dar şi prin mobilizarea unor greutăţi care se adresează centurilor şi membrelor, cu scopul de a creşte progresiv forţa musculară.


Contact

Facebook Sef lucr. Dr. Georgiana-Ozana Tache

Blog Sef lucr. Dr. Georgiana-Ozana Tache

Comentarii


ileana

Am citit cu mare interes articolul si ma intereseaza sa stiu mai multe despre d-na doctor pentru ca eu sunt in situatia de a ma opera de adenom suprarenalian drept . Sunt din Sibiu si am 29 ani .As dori sa-mi raspundeti .Va multumesc

Feb. 21, 2011, 10:43 p.m.
24
2

Saptamana Medicala Administrator

Pentru mai multe informatii o puteti contacta pe doamna doctor. In partea superioara a articolului vis-a-vis de poza dansei gasiti si datele de contact. V-o recomandam cu multa incredere

Feb. 22, 2011, 2:09 p.m.
6
3

Nat Marian

Salut Ileana din Sibiu ! Sunt intr-o situatie asemanatoare cu a ta , putem comunica cumva pt amanunte ?

July 24, 2011, 2:02 p.m.
7
0

Perian Teodora Ana

Am fost diagnosticata cu sindrom cushing-adenoame de 4 cm la fiecare suprarenale ;am fost diagnosticata tarziu-mi-au extirpat suprarenala stanga : a urmat minunea - diabetul a disparut,hta la fel ,am dat jos 20 kg si nu mai eram depresiva.La 6 luni mi-au spus ca trebuie sa o scot si pe cea dreapta ,preventiv. Rezultatul ;a reaparut hta , am pus la loc 20 kg , ma dor f.tare umerii si coloana ,bineinteles ca am facut o recidiva majora a depresiei si obosesc din orice, ametesc. Fac tratament de substitutie cu 1,5 prednison ,1 astonin h si toate simptomele enumerate mai sus avanseaza . Sunt disperata si plang aproape intr-una... Ma poate ajuta cineva ? Am 61 de ani si nu pot munci nimic si merg sprijinindu-ma de mobile...Va multumesc .

March 27, 2012, 9:01 p.m.
11
1

Dr. Georgiana Tache

Stimata Doamna,\\r\\nDin nefericire, nu va pot recomanda decat plimbari in aer liber cu conditia ca ritmul de deplasare sa nu fie unul alert. Cu alte cuvinte, sa nu va oboseasca sau sa nu apara dispneea, adica respiratia grea, gafaitoare. Zilnic, timp de 30 minute cu cresterea progresiva a duratei. De asemenea, puteti face trei sedinte de masaj general, saptamanal. Toate sfaturile mele sunt menite sa va asigure o intretinere functionala. Incercati sa faceti si cateva miscari usoare din brate, in pauzele dintre deplasari. De restul, va astept la consultatie, pentru a face un bilant functional al capacitatii fizice.

April 1, 2012, 7:49 p.m.
6
6

lena

buna ziua d-na dr!am o mare rugaminte daca puteti citi un pic un RMN si sa-mi da-ti o parere\\\\r\\\\nmama mea in varsta de 67 ani a fost gasita cu urmatoarele la acest ex:\\\\r\\\\n-chisturi biliare\\\\r\\\\n-angiom hepatic 1cm seg.VII(dezvoltat subcapsular in hiposemnalT1hipersemnal T2cu gadofilie intensa ,omogena,in faza arteriala,persistenta in faza tardiva.\\\\r\\\\n-adenom suparrenalian drept 2,4/2,1in izosemnalT2,hiposemnalT1in apozitie de faza ,T1fat sat,discret gadofila\\\\r\\\\n-chisturi corticale simple RD\\\\r\\\\nva rog din suflet spune-ti este vorba de cancer,metastaza?nu avemla cine apela momentan d-na dr este in concediu,sunt disperata ca nustiu daca nu pird timp pretios si trebuie actinat!ce sa fac ?va rog ajutati-ma!

Aug. 24, 2012, 7:52 a.m.
4
6

Tudose Georgeta

Buna ziua! La efectuarea unui comp.tomograf , am fost diagnosticata cu adenom de suprarenala! Ce trebuie sa fac?Cat este de periculos?Unde sa ma adresez ?

Oct. 5, 2012, 7:17 p.m.
26
6

calin

depinde cat este de mare adenomul, si daca creste sau stagneaza; riscul de a fi cancer este de 1/100, deci destul de mic; puteti reface CT dupa 6 luni sa vedeti cum evolueaza, nu va grabiti cu operatia, cereti neaparat parerea a 3 radiologi si 3 endocrinologi inainte de a va da pe mana chirurgilor, sfatul meu.

Oct. 8, 2012, 1:53 p.m.
14
2

Bucur Simona

Buna ziua! Acum un an mama mea a suferit o nefrectomie renala drapta deoarece a avut o tumora renala destul de extinsa(6cm) careia nu a avut ce sa ii faca decat sa ii extirpe intreg rinichiul.In urma rmn-ului efectuat acum cateva zile i-a aparut un nodul adenomatos de 9 mm.Precizez ca nu are alte semne de recidiva tumorala.Ce sfaturi si regim de viata m-ati sfatuit sa urmeze?Exista un tratament pentru asa ceva?Orice sfat imi va fi de folos.Mama este o fire destul de energica si nu as suporta sa o vad suferind. Multumesc.

Nov. 4, 2012, 3:54 p.m.
4
7

Bucur Simona

Nodulul adenomatos este pe glanda suprarenala dreapta.

Nov. 4, 2012, 4:55 p.m.
15
3

dumitrache florian mircea

am doua tumori suprarenale dreapta de 50,5 iar stinga de 37 pe dreapta am so operz in maxim o luna sunt sofer dupa cit tim pot sa profesez sunt si intrun divort am 53 de ani iar fara profesie mor de foame

Dec. 28, 2012, 7:13 p.m.
13
5

velixar paul

am un adenom suprarenala stg.descoperit dupa o pancreatita 2011 dim,41/38mm,apoi la ultimul rmn,2013 ,46/36/33 apoi am facut o analiza,,Cortisol liber urinar,,metoda ELFA-rezult.132 ug/24h,m-am ingrasat.ma dor oasele ,mijlocul.va rog ,ce sfaturi imi dati?orice safat ,imi va fi de folos.multumesc

April 28, 2013, 11:46 a.m.
10
5

sotir verginica

am un adenom suprarenalian stang de 1,8 cm,este oare o problema? trebuie operat?

Feb. 24, 2014, 4:35 a.m.
15
7

Redactie

Consultati un endocrinolog. Probabil ca trebuie urmarita evolutia adenomului prin CT la 1 an.

Feb. 24, 2014, 8:44 a.m.
3
5

Adriana

Am o tumoare de 4 cm între rinichiul drept si suprarenala dreapta ma pot opera laparoscopic?

July 12, 2014, 11:59 p.m.
5
2

Saptamana Medicala Administrator

Da, dar ar fi bine sa discutati cu un medic chirurg de specialitate, va recomand doctorul Victor Tomulescu de la Institutul Fundeni, tel. 0722 300 299 sau 021 318 0417. Mult succes!

July 13, 2014, 12:47 p.m.
4
1

adriana

multumesc pentru recomandare

July 13, 2014, 6:31 p.m.
3
0

Dobre Gheorghe

Am si eu o intrebare Institutia a Fundeni cea care ati mentionat putin mai sus este in bucuresti ?. Am si eu o sora cu o tumoare in burta de 3,5kg si trebuie operata de urgenta.Eu stau pe langa ploiesti dar pot ajunge si in bucuresti.Multumesc !

Sept. 12, 2014, 10:49 a.m.
2
2

Marius

Buna ziua cum as putea lu legatura cu doamna Ileana din Sibiu

Nov. 25, 2014, 2:02 p.m.
3
1

Doina Angela

Bună ziua, s a operat cineva de tumori suprarenale de 3,3 cm, eu le am bilaterale, cate doua pe fiecare glanda. La ce medic sa merg ptr a dsicuta daca se pot opera la diametrul acesta, din 2012 pana in prezent au crescut de la 2, 8 cm, nu secreta Mulțumesc

May 15, 2015, 6:05 p.m.
2
2

Saptamana Medicala Administrator

Stiu pe cineva care s-a operat de adenom de suprarenala de 4.3cm la Fundeni, Dr. Tomulescu, vineri, luni a plecat acasa, operatie laparoscop.

May 15, 2015, 10:11 p.m.
1
0

Vulcu Simona

Bună ziua! Sunt mama unui adolescent de 16 ani cu nodul pe suprarenala stângă de 10,3 mm, nesecretant. Tensiune uneori de18/10, puls peste 100. Ce tratament sugerați, fiindcă părerile doctorilor diferă: unul - urmărire evoluție, CT și analize după un an, altul - operație?... Mulțumesc!

July 29, 2015, 3:33 a.m.
4
1

Saptamana Medicala Administrator

O parere pur personala, ca pacient trecut prin aceasta problema: taiati baiatului cafeaua si alte eventuale energizante, excitante si stimulente cardiace, in ceea ce priveste tensiunea si pulsul. El este oricum la varsta la care are destula adrenalina (sau prea multa). Referitor la nodul e inca mic, cred ca trebuie urmarita evolutia prin CT si analize peste 1 an.

July 29, 2015, 10:13 a.m.
3
2

pop

Buna ziua,\r\nSotia mea 45 ani, a fost diagnosticata in ianuarie 2010 cu cancer mamar si axila stanga. a fost operata , dupa care a fost declarata vindecata. A intrat in normal si a muncit pana in decembrie 2015. Inca din noiembrie 2015 a simtit dureri de spate, cand defapt a si inceput investigatiile. Cu un RMN la coloana in noiembrie din care nu a aparut nimic, apoi un CT abdomen in 07 decembrie care a sugerat probleme la pancreas. bineanteles ca in 09.12.2015 a facut un RMN la pancreas unde conluzia este urmatoarea: ‘’Formatiune inlocuitoare de spatiu pancreatica mediocorporeala cu invazie vasculara (primara? secundara?). Adenopatii peripancreatice, perigastrice si mezenterice. Blocuri adenopatice retroperitoneale. Se recomanda biopsie’’. A fost la doctorul oncolog care ne-a pus sa luam legatura cu chirurgul pentru a vedea o posibila interventie de a recolta biopsie. S-a luat legatura cu chirurgul care a sugerat sa facem o ecoendoscopie ca este mai putin invaziva. S-a facut ecoendoscopia in urma careia am primit urmatorul rezultat: “Am primit doua frotiuri care au fost colorate PAP. Examenul microscopic evidentiaza pe fond hemoragic grupuri de celule cu nuclei mariti in volum, neregulati, unii nucleolati, hipercromi, cu variatie de talie si distributie neregulata. Sunt prezente de asemenea arii in care celulele se dispun individual sau in mici grupuri discoezive. Concluzie: Aspectul citologic este sugestiv pentru o proliferare epiteliala maligna (carcinom)’’. Oncologul nu a fost multumit de rezultat spunand ca nu evidentiaza tipul de cancer si trebuie sa luam iar legatura cu chirurgul pentru a prelua probe chirurgical sa vedem tipul de cancer. Chirurgul ne-a spus ca el face operatia dar tot ce poate este sa taie ceva nerv sa nu mai doara pan la finul vietii care este foarte aproape si sa ia fragmente din pancreas pentru laborator. Dar mai mult nu are ce sa faca. De la aceasta discutie s-a renuntat la interventia chirurgicala si am urmat chimioterapia prescrisa de oncolog. S-au facut doar 2 chimiotrerapii doar, pentru ca dupa a 2-a din 20.01.2016, sotia a cazut si nu a mai reusit sa isi revina. Deci chimioterapii nu mai poate sa faca. Bineanteles ca pentru dureri am primit de la oncolog DHC sa reduca durerile. Din aproximativ 1 februarie durerile cu crampe abdominale s-au mutat incet la splina apoi in spate deasupra rinichilor. Dureri ingrozitoare. Nu am mai luat DHC, ci am inceput cu Sevredol. Am decis sa faca inca un RMN sa vedem starea prezenta. Rezultatul la RMN din 09.02.2016 este urmatorul : ‘’-La nivelul capului si corpului pancreasului se evidentiaza o voluminoasa formatiune inlocuitoare de spatiu neregulata, imprecis delimitata, cu diametre axiale de cca 59/30 mm neomogena prin prezenta de arii de necroza. –Formatiunea descrisa infiltreaza confluentul splenomezenteric cu tromboza tumorala a portei la origine si a venei splenice in segmentul retropancreatic. –Adenopatii peripancreatice confluente in mase neregulate, difuz delimitate, mai voluminoase posterior unde fac corp comun cu adenopatii interportocave, interaortocave, retrocave, retroaortice, celiace. Adenopatii in grupul gastric stg cu diametre pana la 21mm, mezenterice stangi pericentimetrice. Mase adenopatice retroperitoneale in hilurile renale, si in grupele retroperitoneale mediene in planul bifurcatiei aortei. –Masa adenopatica retroperitoneala stg din planul hilului renal infiltreaza corpul vertebral din acest plan pe conturul anterolateral stg. –Noduli suprarenalieni bilaterali cu diametre pana la 19mm, cu semnal neinfluentat de secventa in opozitie de faza, cu gadalinofile medie. –Minim epansament lichidian perihepatic. –Hipersemnal periportal mai evident la nivelul lobului drept hepatic. –Cale biliara principala cu calibrul de 7mm, amputata in segmentul intracefalic pancreatic. –Splina cu pozitie normala, contur net, structura omogena. –Rinichi cu pozitie, forma, dimensiuni normale, diferentiere buna cortico/medulara. Concluzii: -Proces inlocuitor de spatiu pancreatoic cefalocorporeal cu stenoza CBP si tromboza confluentului splenomezenteric. –Mase adenopatice intra si retroperitoneale cu infiltrarea unui corp vertebral toracal inferior. –Noduli suprarenalieni bilaterali cu caractere de malignitate.- Posibil maladie de sistem cu afectare pancreatica.\r\nVA ROG DIN SUFLET SA IMI SUGERATI CE AM DE FACUT. MULTUMESC ANTICIPAT

Feb. 15, 2016, 4:48 p.m.
4
2

Mihaela

Bunf a ziua Fetita ea de 5 ani a fost diagnosticata zilele treute cu formatiune nodulara de tip tumorar pe glanda suprarenala deapta. Se poate extirpa laparosopic? Multumesc!

Aug. 27, 2016, 3:55 p.m.
1
1

Marin Stefan

La tomograf mia iesit : Noduli suprarenalieni adenomatosi bilaterali,de maxim9/7 mmde partea dreapta.

Oct. 5, 2016, 2:54 p.m.
5
1

DRAGAN MARIANA

Buna ziua , d-na doctor \r\nIn urma RMN am primit rezultatul de Adenom suprarenal stang cu dimensiune de 13/15 mm, omogen,net delimitat\r\nVa rog sa-mi spuneti ce analize mai tb sa fac si daca se opereaza si daca as putea sa va contactez ? Multumesc

Feb. 10, 2017, 7:19 p.m.
8
2

Crina

Buna ziua As avea si eu o intrebare ..in urma unui CT am fost diagnosticata cu adenom suprarenalian stang ...precizez ca in urma cu o luna jumate am facut o septicemie si nu stiu din ce cauza ...oare putea fi asta? Cat e de grav si la ce medic sa merg? Pe ce specializare? Multumesc anticipat

June 7, 2017, 3:30 p.m.
6
1

Mihaela

Soțul meu a fost diagnosticat cu formatiune chistica retropancreatica; fara alte date clinice si paraclinice.Examinarea CT abdomino-pelvina nativ si postadministrare de substanta de contrast iodata evidentiaza:rnrn- fara modificari la nivelul bazelor pulmonare.rn- fina colectie fluida, libera, la nivelul cavitatii pleurale drepte de 7 mm grosime.rn- fara lichid la nivelul cavitatii pericardice.rn- ficat cu contur boselat, lobulat, cu dimensiuni crescuite, axul longitudinal al LDH de 187 mm, cu structura heterogena nativ si post contrast iv, prezentand o macrocalcificare sechelara la limita intre segmentele VII si VIII, cu structura neomogena la nivelul lobului stang si caudat unde se evidentiaza prezenta unei formatiuni chistice multiloculatece comunica cu pseudochistul peripancreatic si din bursa omentala.rn- cai biliare intrahepatice nedilatate; canal coledoc ectaziat, cu diametrul maxim de 7,5 mm, usor comprimat la nivel cefalic pancreatic.rn- colecist destins, cu pereti suplii, septat infundibular, fara calculi hiperdensi, cu sediment biliar minim dispus decliv.rn- vena porta trunchi si ramuri, vs cu morfologie si opacifiere normala, cu dimensiuni usor crescute (ax spleno-portal cu diametrul de 16 mm).rn- pancreas marit dimensional la nivel istmic, corporeal si distal caudal, cu pierderea lobulatiei fiziologice, cu structura neomogena; canal Wirsung ectaziat neregulat.rn- la nivelul regiunii cefalo-istmice se pune in evidenta o formatiune pseudochistica, lobulata, cu extensie infero-medial, ingloband vena mezenterica fara sa o invadeze, cu pastrarea limitei de demarcatie fata de artera mezenterica superioara; formatiunea se extinde cranial in bursa omentala si intrahepatic si infero-lateral la nivelul potcoavei duodenale, avand diametrul maxim cranio-caudal de aproximativ 140 mm; in adiacenta marii curburi gastrice si cu extensie in ligamentul gastro-lienal volumoasa formatiune cu caractere similare celei descrise anterior masurand 79 mm diametrul cranio-caudal; la nivel caudal pancreatic cu extensie in hilul splenic formatiune similara masurand 46 mm; in pielirul diafragmatic drept leziune similara de 62 mm diametrul; se asociaza colectii fluide libere in spatiul hepato-renal, interspleno-diafragmatic si in firida parieto-colica stanga; importanta densificare a grasimii intramezenterice si perirenal bilateral; ingrosarea difuza a foitelor peritoneale.rn- adenopatii intramezenterice, pericave, retrocave, interaortico-cave, lombo-aortice stangi, iliac comun bilateral, cu dimensiuni infracentimetrice.rn- ambele glande suprarenale hiperplaziate adenomatos.rn- splina, ambii rinichi, vezica urinara, prostata si vezicule seminale fara modificari CT notabile, cu exceptia unei cistopatii cronice.rn- recto-sigmoid fara modificari parietale decelabile CTrn- calcificari parietale ce mansoneaza aorta abdominala si emergentele acesteia.rn- fara modificari de structura osoasa de tip osteocondensant la nivelul segmentelor osoase din campul de examinare.rnrnCONCLUZII:rnAspectul CT descris sugereaza o pancreatica subacuta-cronica cu multiple imagini de pseudochisturi, la momentul examinarii fara eroziuni vasculare evidentiabile. Pleurezie dreapta. Hepatomegalie. Modificari de HTP. Cistpatie cronica. DLP = 2708 mGy* cm.rnÎi este frică de o eventuală intervenție chirurgicală. Îmi puteți preciza dacă aceasta este iminentă sau se poate amâna? Există tratament alternativ? Vă mulțumesc anticipat

June 21, 2017, 2:02 p.m.
0
0

Bianca

Buna ziua,am 47 de ani, am facut un ct abdomen si pelvis unde a fost depistat un nodul suprarenalian stang de 12- 16 mm. Am facut colonoscopie si irigografie analizele iesind bine. Va rog unde trebuie sa mai merg ,la ce specialitate si unde se afla acest nodul cu aspect de adenom,asa se precizeaza in rezultatul ct. VA MULTUMESC!

June 29, 2017, 4:30 p.m.
3
1

Necula

Am si eu o formatiune nodulara pe glanda suprarenala stg.Unde trebuie sa ma adrez ca am dureri,greturi.Am descoperit la un ct anul trecut.

Feb. 14, 2018, 11:43 a.m.
1
0

Alina

Bună ziua! Făcând analizele medicale recomandate de un medic endocrinolog, raportul aldosteron/renina și cortizolului, nu au ieșit normale. Medicul a pus diagnosticul prezumtiv de adenom suprarenal, hiperaldosteronism și mi-a recomandat să fac un RMN și să merg la un spital, în București. Rugămintea mea foarte mare este, dacă cineva îmi poate recomanda un medic endocrinolog, respectiv un spital, specializat pe aceasta problema a suprarenalelor, în București. Vă recunoscătoare, dacă cineva m-ar putea îndruma. Mulțumesc!

April 2, 2022, 9:49 a.m.
0
0

Gabriela

Buna ziua,la Ct abdominal ,pe glanda suprarenala stanga mi-a iesit o leziune nodulara de 11/14mm,ce nu contine densitatii lipomatoase,cel mai probabil adenom pentru ca nu are continut de grasime. Nu stiu ce sa fac ,sa l operez sau nu?

Sept. 1, 2022, 11:48 a.m.
0
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha