Diabetul zaharat gestațional (GDM) este una dintre cele mai frecvente endocrinopatii prezente în timpul sarcinii, cu o prevalență în creștere la nivel global datorată epidemiei de obezitate și diabet. Este bine documentat faptul că GDM este asociat cu riscuri materne și fetale, precum și cu riscul de obezitate și diabet la mamă și copil, pe tot parcursul vieții. Prin urmare, a devenit o problemă prioritară de sănătate publică.
GDM este definit ca tulburare metabolică, diagnosticată în al doilea și al treilea trimestru de sarcină (săptămânile 24-28). Este necesar să diferențiem diabetul zaharat cu debut în timpul sarcinii de cel care precede sarcina și care este descoperit în primul trimestru al acesteia. Diagnosticul de diabet stabilit în primul trimestru se clasifică drept diabet care complică sarcina.
În general, riscurile specifice GDM includ riscuri pentru mamă: preeclampsia, eclampsia (pierderea cunoștinței, crampe, convulsii, comă), necesitatea de operație cezariană, și pentru făt: naștere prematură, macrosomia (greutate mai mare de 4000 grame la naștere), traumatisme la naștere, hipoglicemia neonatală, hiperbilirubinemie neonatală (icter – culoare galbenă a tegumentului nou născutului) și sindrom de detresă respiratorie neonatală. În plus, diabetul gestational în timpul sarcinii crește riscul pentru copilul expus in utero la hiperglicemie de a dezvolta pe parcursul vieții: obezitate, hipertensiune arterială și diabet zaharat de tip 2. În ceea ce privește gravidele cu GDM, în general valorile glicemice revin la normal după naștere, dar ele prezintă un risc de 10 ori mai mare de a dezvolta diabet zaharat de tip 2 pe parcursul vieții și un risc de 50-60% de a dezvolta și pe parcursul viitoarelor sarcini diabet gestațional.
GDM afectează aproximativ 7–10% din toate sarcinile din întreaga lume. Aceste cifre variază foarte mult în funcție de populația studiată și de criteriile de diagnostic utilizate. În Europa cea mai mare prevalență a fost înregistrată la gravidele din țările est-europene (31,5%).
Odata cu epidemia mondială de obezitate și diabet, a crescut și prevalența diabetului zaharat de tip 2 la persoanele de vârstă reproductivă, cu o creștere a numărului de gravide cu diabet nediagnosticat la debutul sarcinii. În mod ideal, ar trebui identificat diabetul nediagnosticat pre-concepție la femeile cu factori de risc sau în populații cu risc ridicat, și oferită consiliere specifică. Deoarece există multe cazuri de diabet nediagnosticat pre-existent sarcinii, se recomandă screeningul de rutină în primul trimestru. Încadrarea se face utilizând criteriile standard de diagnostic pozitiv:
Glicemia à jeun ≥126mg/dL (7,00 mmol/L);
Glicemia întâmplătoare ≥200mg/dL (11,1 mmol/L);
HbA1c ≥6,5% (printr-o tehnică standardizată).1
Dacă sunt întrunite criteriile de diagnostic, diabetul este unul pregestaţional. Dacă nu sunt întrunite criteriile de diagnostic, dar există factori de risc (macrosomie fetală la o sarcină anterioară, apartenența la un grup etnic cu prevalență crescută a diabetului, dislipidemie mixtă, sedentarism, obezitate severă, sindromul ovarului polichistic), se va efectua test de toleranţă la glucoză orală (TTGO).
Toate gravidele vor face screening pentru GDM in săptămânile 24-28 de sarcină prin efectuarea unui test de toleranţă la glucoză (TTGO).
Diabetul gestațional
- Alergologie (42)
- Anestezie și Terapie Intensivă (28)
- Boli Cardiovasculare (13)
- Boli infectioase (63)
- Caleidoscop medical (28)
- Cardiologie (159)
- Chirurgie estetica (103)
- Chirurgie generala si Chirurgie Endoscopica (28)
- Chirurgie Vasculara (56)
- Cosmetica medicala (23)
- Dermatologie (196)
- Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice (124)
- Editorial (302)
- Endocrinologie (30)
- Etica medicala (16)
- Factori de risc (18)
- Farmaceutica (120)
- Gastroeneterologie (123)
- Genetica (12)
- Geriatrie si Gerontologie (25)
- Hematologie (7)
- Imagistica medicala (65)
- Imunologie (8)
- Ingrijirea paliativa (15)
- Interviu (53)
- Invatamant Medical (2)
- Legislatie Medicala (12)
- Management Medical (7)
- Mari medici romani (14)
- Medicina Alternativa (84)
- Medicina de familie (90)
- Medicina de laborator (63)
- Medicina de Urgenta (6)
- Medicina Integrata (3)
- Medicina Interna (16)
- Medicina Naturista (242)
- Medicina Nucleara (22)
- Medicina Preventiva (2)
- Medicina Sportiva (21)
- Nefrologie (29)
- Neonatologie (45)
- Neurologie (66)
- Neuropsihiatrie infantila (4)
- Nutritie (35)
- Obstetrica-Ginecologie (162)
- Oftalmologie (586)
- Oncologie medicala (122)
- ORL (103)
- Ortopedie (49)
- Pediatrie (135)
- Pneumologie (132)
- Posta redactiei (19)
- Produse naturiste (127)
- Psihiatrie (92)
- Psihologie (101)
- Reabilitare Medicala (310)
- Relatia medic - pacient (6)
- Reumatologie (95)
- Senologie (7)
- Sfatul farmacistului (35)
- Stiri (2809)
- Stomatologie (68)
- Tehnologie Medicala (9)
- Terapia durerii (22)
- Terapii complementare (212)
- Terapii Laser (12)
- Toxicologie (4)
- Transplant de organe (1)
- Urologie (66)
-
Conferința Profesioniștilor din Asistența Medicală Primară AS-PRIM 2026
7 / 5 / 2026 -
A XXIX-a ediție a Conferinței Naționale a Societății Române de Ultrasonografie în Medicină și Biologie (SRUMB), 2026
7 / 5 / 2026 -
Întâlnirea Grupului de Lucru Aritmii & Best of EHRA 2026
7 / 5 / 2026 -
PATOLOGIA MOLECULARĂ Intersecția între genetică și anatomie patologică
8 / 5 / 2026 -
Cea de-a V-a ediție a Zilelor Medicale Gorjene – „De la prevenție la tratament în patologiile cronice” 2026
8 / 5 / 2026 -
Conferința Spitalului Clinic de Urgență București, 2026
8 / 5 / 2026 -
ESMO in Focus – Lung Cancer Romania 2026
8 / 5 / 2026 -
Congresul inaugural al Societății Academice de Medicina Stilului de Viață, Brașov 2026
10 / 5 / 2026 -
Conferința Anuală SPA România 2026
12 / 5 / 2026 -
Congresul National de Medicina Interna 2026
13 / 5 / 2026 -
Conferinței Naționale de Fitoterapie Practicǎ și Nutraceutice 2026
13 / 5 / 2026 -
Conferința Națională de Boli Infecțioase 2026
13 / 5 / 2026 -
Al XIX-lea Congres Național de Citometrie 2026
13 / 5 / 2026 -
SRATI - a 52-a ediție a Congresului Național al Societății Române de Anestezie – Terapie Intensivă 2026
13 / 5 / 2026 -
Conferința națională Protecția plămânului pe tot parcursul vieții ediția a II-a 2026
14 / 5 / 2026 -
Webinar Antibioterapia - Antibioticele între uz și abuz! – ediția a 8-a „Când terapia antimicrobiană incorectă întâlnește vaccinarea insuficientă”
15 / 5 / 2026 -
A VII-a ediții a Conferinței de Neuroștiințe Moderne “Boala Parkinson & Alte Tulburări de Mișcare” 2026
15 / 5 / 2026 -
A 62-a ediție a Reuniunii Anuale a Oftalmologilor și cea de-a 19-a Reuniune Oftalmologică a Asistenților Medicali 2026
20 / 5 / 2026 -
A 52-a ediție a Congresului Național al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice 2026
20 / 5 / 2026 -
CONFERINȚA DE PRIMĂVARĂ 2026 a Societății Română de Cardiologie
20 / 5 / 2026 -
A X-a ediție a Congresului Național al Societății Române de Transplant Medular, 2026
21 / 5 / 2026 -
Conferința Națională Ziua Medicului de Familie 2026
21 / 5 / 2026 -
A 18-a Editie a Congresului de Medicina Estetica, Anti-Aging si Dermatologie Corectiva 2026
22 / 5 / 2026 -
Curs internațional hands-on, dedicat Chirurgiei Spinale Minim Invazive
22 / 5 / 2026 -
Webinar Conferința farmaciștilor de spital ed.1
22 / 5 / 2026 -
SEARCH AND RESCUE 2026
27 / 5 / 2026 -
Congresul Național de Otorinolaringologie și Chirurgie Cervico-Facială 2026
27 / 5 / 2026 -
SNN2026 Conference
28 / 5 / 2026 -
Conferința Națională privind „Progrese în Cardiologie și Chirurgie Cardiovasculară” 2026
29 / 5 / 2026 -
OSTEOPOROZA ȘI PATOLOGIA MUSCULO-SCHELETALĂ DEGENERATIVĂ 2026
29 / 5 / 2026 -
RINICHIUL: UN PRIETEN PE VIAȚĂ!
30 / 5 / 2026


























